Ziarul de Duminică

Romanul unui şofer de autobuz/ de Stelian Ţurlea

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Stelian Turlea

19.12.2014, 00:03 102

Sylvie Germain

Întâmplări dintr-o viaţă

Editura Nemira

Traducere de Mihaela Stan. Colecţia: Damen Tango. Una dintre cel mai de succes autoare franceze ale momentului, Sylvie Germain s-a impus pe scena literară a Franţei, câştigând numeroase premii, în anii 80. A câştigat Premiul Femina în 1989, şi Premiul Jean Monnet pentru Literatură Europeană în 2011. Cel mai recent roman explorează multe teritorii delicate: secretul originii, spaima copilului, revolta adolescentei sau suferinţele celorlalte vârste, moartea, neputinţa, dar şi dragostea, bucuria, speranţa.

 

Gavril Şedran

Strigi

Editura Limes

Antologia de faţă recuperează toate poemele din cele două volume de poezie publicate de Gavril Şedran înainte de a părăsi ţara (acum locuieşte în Elveţia): „Strigi”, 1968 şi „Lapidare”, 1981 . Este o poezie neoexpresionistă, aspră, sumbră, cinică, complet diferită de ceea ce apărea la noi în acea perioadă. Iată de ce pare mai actuală acum ca atunci. Autorul, cum mărturiseşte pe o notă publicată pe o manşetă a volumului (şi intitulată „Echilibru pe-o strapontină”), a fost coleg de şcoală sau facultate cu Ion Pop, Gheorghe Săsărman, Virgil Stanciu, Radu Mareş, Ioan Muşlea, a fost prieten cu Dan Culcer, Romulus Guga, Mihai Sin şi alţii. Generaţia de aur clujeană.

 

R.G.Pătraşcu

Când îngerii iubesc

Editura Integral

Roxana Georgeta Pătraşcu s-a născut în 1972 la Turnu Măgurele, a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, a devenit în 1997 Master in Business Administration. De atunci profesează managementul în domeniul telecomunicaţiilor. Acesta este romanul ei de debut, o poveste de dragoste şi misticism. Ema e studentă în anul III la Medicină, cu o viaţă sentimentală în ruine, dar altfel cât se poate de normală, o viaţă ce nu lasă să se-ntrevadă că în ea şi-a făcut loc un Înger Războinic din Ordinul Puterilor. Ilian i-a devenit Protector dintr-o întâmplare şi cu fiecare apariţie lângă Ema, trupul său de om îl trădează, iar Îngerul înţelege din ce în ce mai clar că s-a îndrăgostit de fată şi că nu poate face nimic să schimbe asta.

 

Adina Diniţoiu

Scriitori francezi la Bucureşti

Interviuri

Editura Vremea

Colecţia FID - Fapte, Idei, Documente. Deschizând acest volum, francofilii se vor putea delecta cu o colecţie de interviuri: scriitorii Michel Houellebecq, Andreï Makine, François Weyergans, Marie Darrieussecq, Christine Angot, Régis Jauffret, celebrul realizator TV de emisiuni culturale Bernard Pivot, Julia Kristeva, cunoscuta teoreticiană a grupului Tel Quel, Paul Otchakovsky-Laurens, directorul Editurii P.O.L., Jean Mattern, scriitor şi editor Gallimard, Michel Crépu, redactorul-şef al celei mai vechi reviste europene (Revue des deux mondes) ş.a.

Adina Diniţoiu este critic literar, jurnalist cultural şi traducător din franceză.

 

Dominic Brezianu

Poeme cinematografice

Editura Karth

Născut în 1940, autorul este fiul istoricului şi criticului de artă Barbu Brezianu. A debutat în 1968 şi a publicat până acum trei volume de versuri. Trăieşte la San Clemente, în California. Poezia sa e singulară, măcar prin tematica homoerotică şi capacitatea de a descoperi cinepoemul. „Este evident că Dominic Brezianu alege din viaţa senzuală numai secvenţele, disparate, ce i se par revelatoare, cele care încheagă un film abia în mintea şi sensibilitatea cititorului.” (Constantin Abăluţă, în prefaţa volumului)

 

Marius Daniel Popescu

Culorile rândunicii

Editura Polirom

Traducere din limba franceză de Simona Modreanu. După succesul romanului său de debut, Simfonia lupului (distins cu Premiul Robert Walser, 2008), Marius Daniel Popescu revine în Culorile rândunicii (Premiul Federal pentru Literatură, 2012; Prix de l’Inaperçu, 2012; premiul special al juriului în cadrul Grand Prix Litteraire du Web, 2012) la tematica şi stilul care l-au consacrat ca prozator. Naraţiune contrapunctică şi fragmentară cu accente autobiografice, Culorile rândunicii este construit ca un puzzle identitar alcătuit din locuri, oameni, gesturi şi poveşti, în care România şi Elveţia apar, simultan, ca „ţara de aici” şi „ţara de acolo”. Mai multe despre autor şi această carte în interviul publicat de Ziarul de duminică în chiar acest număr.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO