Săptămâna aceasta s-au aniversat la Banca Naţională a României o sută de ani de la naşterea pictorului George Ştefănescu-Râmnic printr-o amplă expoziţie şi o prezentare de album. Curatori – criticul de artă Aurelia Mocanu şi arhitectul Radu Ştefănescu, fiul pictorului. George Ştefănescu-Râmnic este unul dintre cei mai cunoscuţi pictori români, care, în ultimele decenii de viaţă, s-a făcut foarte cunoscut şi în Germania, unde a trăit şi a activat. Asupra albumului lansat, intitulat „Discreta frumuseţe”, vom reveni pe larg într-un viitor număr al „Ziarului duminică”.
George Ştefănescu a fost unul dintre cei mai longevivi pictori şi scenografi români. S-a născut în 20 aprilie 1914, la Plăineşti, judeţul Vrancea, a murit 2007, la Lüdinghausen, în Germania. Descindea dintr-o familie de macedoneni venită din Bitolia sârbească. Încă elev, recomandat de profesorul de desen, a intrat ucenic la un pictor de biserici. A urmat Facultatea de Drept şi Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, sub îndrumarea lui Nicolae Dărăscu. Expune prima oară în 1936, într-un magazin de artă de lângă cinematograful Aro, o „Natură moartă cu muşcată”. Pictează peisaje la Balcic şi în Vrancea. De pe front se întoarce grav rănit, face cursuri de regie şi scenografie, se ocupă de grafică publicitară (afişe şi generice de filme). Pictează, în vreme ce este şi scenograf al teatrului Bulandra, unde semnează scenografia multor spectacole. Deschide prima expoziţie personală în octombrie 1965. Mişu Weinberg, prieten şi colecţionar, preciza în catalogul expoziţiei din 1965: „Sinceritatea caldă, profundă, îmbinată cu un cromatism viu, viguros, în care predomină roşul, verdele şi galbenul, culori tari, puternice, uneori clocotitoare şi pe care le găseşti pe paleta marilor colorişti, grefate pe un desen sigur, precis, fac din pictorul George Ştefănescu un artist cu reale şi mari posibilităţi. Limbajul plastic cu care se exprimă poartă pecetea unei manifestări originale, personale. Acuarela sa atât de clară şi senină, facută parcă numai din lumină, încantă şi subjugă.”
Viaţa artistului se desfăşoară între sala de spectacol din Str. Schitu Măgureanu, nr. 1, atelierele de tâmplărie, croitorie si recuzită din zona rondului dominat de statuia lui Mihail Kogălniceanu, atelierele de tapiţerie din Splaiul Independenţei şi propriul „studio” de pe Str. Domniţa Anastasia, nr. 7. Pictează mult în paralel şi deschide alte expoziţii foarte apreciate.
În toamna lui 1984, pleacă împreună cu fiul său Radu, arhitect şi pictor, într-un scurt turneu în vestul Europei. Este invitat să expună în mai multe oraşe din Germania – o face prima oară în 1985. La 75 de ani, în noiembrie 1989, pleacă definitiv în Germania, unde se stabilise fiul său. Pictează şi expune mult şi aici în diferite oraşe. Se stinge din viaţă în octombrie 2007, la 93 de ani.
S-a scris mult despre acest artist. Între aceste texte se remarcă articolul „Roşu de Bitola – un longeviv pe scena picturii” (scriem Bitola, cum se spune în macedoneană, nu Bitolia – Z.D.), scris de criticul de artă Aurelia Mocanu în revista „Arhitectura” a Uniunii Arhitectilor din Romania, nr. 3, 2012, la rubrica „Oglindiri”.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
