IAŞII LUI CREŢU

Rusia şi imaginea ei în literatura română

16 sep 2010 Autor: Cretu Bogdan

Când, la 1941, G. Călinescu îşi încheia monumentala Istorie a literaturii române… cu un capitol dedicat Specificului naţional, lucrul putea stârni rumori nescontate de autor, datorate prejudecăţilor unora conform cărora literatura, izolată într-un ascetic turn de fildeş, îşi trage esenţa din sublima gratuitate căreia îi dă glas, neavând posibilitatea de a da în vileag spiritualitatea unei colectivităţi, în cotele sale specifice. În plus, să nu uităm, sinteza a apărut într-un context tulbure din punct de vedere politic, în care ideea specificului naţional era filtrată prin numeroase site polizice, manipulată şi întoarsă către rigoarea propagandei. În orice caz, rămâne ideea că literatura naţională este capabilă să ofere imaginea coerentă, poate cea mai coerentă a profilului spiritual al unui popor, demonstraţia capacităţii sale de creaţie etc.
Demersul călinescian, deşi fertil în sine însuşi, nu a fost continuat decât în mod fatalmente izolat şi, de cele mai multe ori, în scopuri ideologice, căci, ştim prea bine astăzi, în timpul comunismului imaginea despre sine era când deturnată către eterna prietenie cu poporul rus, când grobian cosmetizată în direcţia unui naţionalism împins până la limita ridicolului.
Abia în anii '90 ai trecutului veac imagologia a revenit în prim plan, reînnodând discursul filosofic, psihologic, sociologic din perioada interbelică. Problema este, însă, alta: în ce măsură putem încropi, parcurgând o literatură în diacronia sa şi cumulând date istorice care ţin de contextul întotdeauna necesar înţelegerii mereu prezentei armături ideologice a discursului literar, un portret cât de cât coerent al străinului? Iată o chestiune care depăşeşte domeniul criticii literare, înscriindu-se cumva în cel, mult mai larg, al studiilor culturale, al analizei mentalităţilor etc.: este capabilă literatura să dea seama de tribulaţiile unor raporturi nu întotdeauna idilice pe care un popor le are cu celălalt, indiferent de ipostaza în care acesta apare? Un subiect pe care, din păcate, prea puţini au cutezat să îl atace, căci domeniul imagologiei presupune capcanele sale şi, în plus, pretinde un studiu extins, nepermiţând o izolare comodă a discursului literar, o evaluare strict estetică a aceastuia.
La o asemnea corvoadă s-a înhămat, cunoscând probabil riscurile pe care şi le asumă, Leonte Ivanov (foto), autor al unui excelent studiu numit Imaginea rusului şi a Rusiei în literatura română. 1840-1948, apărut în 2004 într-o elegantă prezentare asigurată de editura Cartier din Chişinău. Realizarea este cu atât mai demnă de laudă cu cât ea nu vine pe o filieră îngroşată, accentuată în cultura noastră: din câte ştiu, încercări similare aparţin unor Andrei Oişteanu, care extinde, însă, domeniul de cercetare, în Imaginea evreului în cultura română. Studiu de imagologie în context est-central european sau Klaus Heitmann, care ar fi putut oferi un model prin studiul său tradus în anii '90 şi la noi, Imaginea românilor în spaţiul lingvistic german. 1775-1918, dar şi în acest caz ţinta este una cu mult mai corpolentă. Evident, tot e ceva decât nimic, numai că, în ciuda precautelor precizări de preludiu ale autorului, nu cred că demersul său îl reia pe cel al celor mai înainte citaţi, întrucât una e să urmăreşti o problemă de mentalitate într-un câmp vast cum este o arie lingvistică sau domeniul cultural al unui popor şi alta este să cauţi a decela reprezentarea străinului pe solul literaturii, întotdeauna mai nuanţată, mereu bucuroasă să recurgă la eufemism etc. Intervalul pe care cercetătorul l-a ales drept obiect de studiu nu este nici el aleatoriu, căci cele două limite cuprind perioada în care se poate vorbi, într-adevăr, de reprezentări pertinente ale megieşilor răsăriteni: înainte de secolul al XIX-lea "moscalii" nu constituiau principala ameninţare, prin urmare nici puţinii cărurari pe care i-am avut nu s-au ostenit peste măsură a le închega un portret coerent. Excepţiile, cîte sunt, nu depăşesc interese documentare (Nicolae Milescu) sau simple accente cârcotaşe (Ion Neculce, care, jucând cartea propriei dezvinovăţiri, îi numeşte eliptic, în letopiseţul său cu iz autobiografic, "norod greu şi cumplit" sau, paradoxal, "oameni foarte necredincioşi"). După 1948 de o reprezentare propriu-zisă nu mai poate fi vorba nicidecum, căci, ştim cu toţii, lumina venea musai de la răsărit, şi asta nu datorită mişcării de rotaţie, ci întrucât sub oblăduirea lui Stalin poporul rus devenise aducător de libertate, iar literatura se transformase într-o eficace tribună de la care ideologia sovietică era diseminată nu întotdeauna la modul cel mai elegant. O analiză mai amănunţită a fenomenului ar fi depăşit interesul literar şi ar fi păşit decis pe terenul complex al ideologiei, căreia i se subscrie, în amplă proporţie, cam toată producţia pseudoliterară din obsedantul deceniu.
Înainte de a purcede propriu-zis la studierea arealului literar anunţat în titlu, Leonte Ivanov îşi ia precauţia de a lămuri cât se poate de benefic termenii discuţiei, desluşind succint, dar precis aspecte ce ţin de imagologie, pe urma unor clasici ai domeniului, cum ar fi Hermann Keyserling, autorul celebrei şi tardiv tradusei la noi Analize spectrale a Europei. Evident, pentru închegarea unui profil cât mai obiectiv al unui anumit popor, mai multe tipuri de imagini trebuie să conclucreze: auto-imaginea (cum se vede un popor pe sine însuşi), hetero-imaginea (cum îl văd alte popoare) şi imaginea eternă, care, "virtuală, ar constitui imaginea în sine". La acestea autorul mai adaugă un set de alte trei tipuri de imagine (stereotipul, imaginea-nume şi imaginea lingvistică), lămurind terminologia de care va face uz pe parcursul cercetării. Este, cred, binevenit un astfel de procedeu minuţios, căci nu se putea izola reprezentarea autohtonă a rusului fără o raportare a acesteia la celelalte modalităţi de contemplare a unui fenomen mult mai complex decât unvocitatea ar fi putut-o indica. Astfel, diferite ipostaze sunt mereu puse în oglindă, căci tocmai diferenţele reprezintă pâinea comparatistului, cele care îi permit să tragă concluziile cele mai interesante. De aceea, o primă secţiune a cărţii tocmai de aceste aspecte se ocupă, ţintind şi reuşind să sintetizeze ceea ce ar ţine de Caracterul rus şi, apoi, ca replici, Ruşii şi cultura rusă ca imagine europeană, trecând în revistă, la modul analitic, miturile în care ruşilor le-a plăcut, la modul utopic, uneori, să creadă (în genul "Moscova - a treia Romă", ideea Eurasiei ş.a.m.d.).
Asigurându-şi, astfel, buna orientare a azimutului, autorul trece la observarea cronocligă, sistematică a unor atitudini tipic româneşti faţă Rusia şi sufletul slav, tranşând de la bun început tonul discuţiilor: "Această <<nepricepere>> în a prinde sufletul rusesc este aproape generală la noi. Rusia aici sau nu a fost înţeleasă, şi a trezit teamă, sau a fost percepută mediat, prin intermediul unor imagini mitizate, nu întotdeauna relevante." Aceeaşi cecitate de percepţie, specifică, din păcate, în varii epoci pe tărâm autohton, este just notată o pagină mai departe, restul studiuluii având menirea de a exemplifica teza pilon, nelipsindu-se de tăioase remarci care împrumută din când în când discursul oblic al ironiei: "Culturile mici par să nu le recepteze pe cele mai mari decât de pe poziţii de adversitate, poate şi din cauza pericolului asimilării ce le paşte. Chiar dacă relaţiile Rusiei cu spaţiul românesc au fost mult mai complexe, mentalitatea colectivă pare să fi reţinut doar aspectele negative, cele care-i reprezintă pe ruşi în calitate de <<iremediabilă brută asiată>>. Din păcate, o asemenea receptare este operantă şi în clipa de faţă." Cenzuratul roman al lui Gib I. Mihăescu este analizat din această perspectivă şi, după ce i se pun pe tapet tarele stilistice şi compoziţionale, negându-se pertinent, aş spune, considerarea sa drept capodoperă, concluzia cade decis, considerându-se că autorul a lucrat cu un anumit construct cultural, nicidecum nu a oglindit o realitate concretă, ci s-a limitat la a valorifica un spsţiu şi o mentalitate imaginare, mitice. Autorul, prin urmare, căzut pradă unor clişee ale epocii, dorind, din motive de opţiuni politice să îngroaşe tuşele caracterelor sale, "nu şi-a înţeles personajul" sau, mai nuanţat încă, "acesta din urmă s-a dezis de voinţa auctorială, a devenit de sine stătător şi ameninţa însăşi opera: un Golem al poeticii".
Următoarele capitole ale volumului organizează, tematic, diferite reprezentări literare ale spaţiului rus, surprins de cele mai multe ori nu în urma unei experienţe directe (singura, de fapt, capabilă să ofere o imagine pertinentă asupra realităţii), cât mai ales ca topos al nemărginirii, tărâm care abia atunci când nu este cunoscut poate îndemna la romantică, dar falsificatoare visare. Siberia, de pildă, aşa cum este ea valorificată în însemnările de călătorie ale spătarului Milescu, serbede şi lipsite de o implicare afectivă proprie unor asemenea scrieri, în câteva poeme semnate de Alecsandri, Macedonski sau Ion Pillat, dar şi într-un fragment eminescian ce ar fi trebuit să întregească romanul Geniu pustiu apare, în aceste reprezentări, mai curând convenţional, departe de coordonatele sale reale. Imensitatea spaţiului, însă, amintind de imaginarul scandinav, al gheţurilor veşnice, nu putea să nu incite sufletul romantic al autorilor de secol al XIX-lea, atraşi atât de generozitatea pitorească a locului, cât şi de fascinaţia necunoscutului. Altfel, mai aproape de concret sunt imaginile rezultate în urma unor autentice descinderi în nesfârşita stepă rusă, numai că nici aici scrierile nu se pot debarasa de poncifele preexistente voiajului propriu-zis. Intrusul are, e drept, avantajul comparaţiei, dar manifestă şi o anumită mefienţă faţă de lumea în care pătrunde, nu tocmai lipsit de prejudecăţi. Însemnările de călătorie, cât ar fi ele de obiective în intenţie, nu se pot sustrage întru totul unei inevitabile tendinţe de a aluneca înspre imaginar, înspre ficţiune, la urma urmelor. Homo viator arareori se mulţumeşte să rămână un reporter, neînfrânându-şi orgoliul autorlâcului, căutând, în spaţiul descoperit, justificări, confirmări ale propriilor aşteptări. Dacă mai adăugăm la toate acestea şi faptul, judicios observat de Leonte Ivanov, cum că românul nu s-a remarcat printr-un special talent de călător, cu atât mai puţin în ceea ce priveşte tărâmul estic ("Nu se poate vorbi nici de un miraj, de o fascinaţie a Rusiei pentru călătorul român"), ajungem, o dată cu autorul acestui studiu, la conclizia că însemnările de călătorie, puţine şi ele, nu sunt în măsură să ofere o imagine corectă asupra Rusiei şi a civilizaţiei sale. Nici Radu D. Rosetii, nici G. Costin-Vellea, Ion Ionescu de la Brad, Ion Codru-Drăguşanu sau Zamfir C. Arbore şi, cu atât mai puţin Panait Istrati sau G. Călinescu (fideli, în ciuda unor opinteli de circumstanţă, ideii de bine comun, utopiei comunismului, de fapt) nu reuşesc să surprindă altceva decât stereotipiile cu care veniseră, la pachet, de acasă sau, în ultimele două cazuri, să falsifice, interesat, realitatea cruntă sau, după caz, să demaşte o altă ipostază, nefardată, a aceleiaşi realităţi, însă în urma unor motivaţii străine de şablonul obişnuit al genului. Uneori, condeiul criticului nu se abţine de la unele comentarii acide, îndreptăţite, de bună seamă, dacă ţinem cont de contextul politic al vremii şi de mofturile de domnişoară de pension ale unor memorialişti: aşa, de exemplu, Panait Istrati, vizitând URSS-ul, cu un ochi mai curând binevoitor, profitând de ospitalitatea interesată a gazdelor, se plânge, la un moment dat, de inconfortul unei camere de hotel colcăind de pleoşniţe, în care aştepta aprobarea de a vizita o închisoare bolşevică. Să-i dăm legaătura autorului, pentru a se manifesta în tonalităţi sarcastice, care nu trădează, însă, adevărul: "Prin contrast cu cele trăite de <<politici>> în celulele fortăreţei insulare, prea marea atenţie pe care Istrati o acordă odihnei trupului ni se pare ridicolă. De fapt, poate că e mai bine că n-a ajuns să viziteze închisoarea: cele văzute acolo i-ar fi produs cu siguranţă un şi mai mare disconfort. Pe de altă parte, se ştie ce consecinţe tragice asupra deţinuţilor de la Solovki a avu vizita lui Gorki din 1929. Scriitorul brăilean nu poate decât să le fie recunoscător ingratelor insecte." Pentru o dreaptă evaluare a paginilor acestora de comentariu corect, mă simt dator, însă, să reproduc concluzia capitolului, pentru a nu lăsa imporesia unei mefienţe a criticului faţă de gestul în cele din urmă justiţiar al autorului Spovedaniei pentru învinşi: după ce atrage atenţia că scriitorul franţuzit a aderat timpuriu "şi pentru totdeauna la mişcarea socialistă", Leonte Ivanov nu pregetă, însă, să pună punctul pe i şi să observe, condescendent de astă dată, că "de cameleonism, de nesinceritate (Panait Istrati - n.m. ) nu poate fi acuzat: ar fi fost bine dacă şi <<prietenii>> săi francezi manifestau aceeaşi francheţe în opinie." De cele mai multe ori concluziile sunt juste, nu se alunecă în excese interpretative, chiar dacă autorul cu greu se abţine să nu sancţioneze, ironic dar meritat, anumite performanţe de sofistică pusă în slujba unei ideologii în mod evident falsificatoare.
În fine, ultimele două capitole ale cărţii se ocupă îndeaproape, cu atenţie la amănunte şi contextualizând permanent, de memorialistica lui Heliade Rădulescu, inamic declarat al Rusiei şi de doi autori basarabeni, Bogdan Petriceicu Hasdeu şi D. C. Moruzi. Exemplară pentru reacţia românilor faţă de celălat, faţă de străinul împreună cu care au fost uneori nevoiţi să convieţuiască este o aserţiune a savantului antijunimist, care, prin determinarea sa xenofobă şi antisemită dă glas unei atitudini specifice, de fapt, întregii epoci. Tocmai de aceea reproducerea sa aici este necesară şi aproape că scuteşte de alte comentarii adiacente: "Pe Evrei şi pe Muscali, afirmă tranşant Hasdeu, eu nu-i voiu cruţa nici chiar pe patul de moarte, căci sunt elementele cele mai periculoase pentru Români şi pentru oricare altă naţionalitate, unii desnaţionalizând, ceilalţi cosmopolitizând, în fond totdeauna Muscali şi Evrei." O declaraţie deloc edulcorată, care aminteşte de accentele extremei drepte ce au pătat deceniul al patrulea din secolul trecut. Dincolo, însă, de radicalitatea opiniei, realitatea politică şi economică a vremii explică, într-o nu suficientă totuşi măsură, reacţia nedemocratică, de un naţionalism strident, a cărturarului.
Lectura cărţii lui Leonte Ivanov este una cât se poate de instructivă, desluşind multe din iţele încurcate ale unei vecinătăţi arareori pacifiste şi demonstrând coerent faptul că românii niciodată nu s-au obosit să-şi înţeleagă pravoslavnicii megieşi, nicidecum să-i mai şi iubească. În plus, lucrarea se bucură de o frazare limpede, cât se poate de fluentă, nerefuzându-şi puseurile ludice care întreţin o bună dispoziţie pe care istoria dată în vileag nu ar justifica-o altfel. Sunt convins că studiul comentat în paginile de faţă reprezintă un început de drum, un reper la care cei care se vor încumeta să repete isparava demnă de toată lauda a autorului nostru se vor raporta cu maxim profit. Să fie într-un ceas bun, pentru că volumul de faţă reprezintă, din câte ştiu, debutul editorial al autorului, unul capabil, am convingerea, să consacre. Asta dacă vremurile i-or fi prielnice.
BOGDAN CRE}U (n`scut la 21 ianuarie 1978, în jude]ul Constan]a) este lector la Catedra de Literatur` Romån` din cadrul Facult`]ii de Litere, Universitatea "Al.I. Cuza" din Ia[i. Doctor în filologie, cu distinc]ia magna cum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegii critice. Explor`ri în critica [i eseistica actuale (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romånia; Premiul pentru debut al revistei "Convorbiri literare"); Matei Vi[niec - un optzecist atipic (Premiul pentru debut al "Ziarului de Ia[i", nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "Romånia literar`"), Lecturi actuale. Pagini despre literatura romån` contemporan` (Premiul pentru critic` al revistei "Ateneu"), Utopia negativ` în literatura romån`. Cronicar literar, eseist; a publicat în jur de 500 de articole în diferite reviste culturale. Semneaz` prefe]e la numeroase volume, antologii etc. Redactor al revistei "Paradigma". Membru al Uniunii Scriitorilor din Romånia [i al Asocia]iei pentru Literatur` General` [i Comparat`. Din 2006, semneaz` o rubric` s`pt`månal` în "Ziarul de Ia[i". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" a Radio Ia[i, din 2006.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Iasii lui Cretu
, Rusia
, literatura romana

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
vreaupresedinte.ro
vreaupresedinte.ro
Inchide