S-au băgat impozite

2 sep 2010 Autor: Stan Constantin

Cozile, pe care le-am văzut la televizor, la ghişeele unde autorii trebuiau să îşi plătească impozitele semănau foarte bine cu cozile la care şi eu, ca şi alte milioane de români, am stat pentru că "se băga" ceva. Miniştrii şi, în general, guvernanţii nu le-au văzut, ba unii dintre ei sunt convinşi că televiziunile truchiază imaginile ca să mintă oamenii.
Aşadar, s-au băgat impozite şi se stă la cozi ca la brânză! Eu nu le-am văzut pe viu, pentru că nu vreau să plătesc impozite pe nimic. Adică nu vreau să fiu chiar mai prost plătit decât Catindatul lui Caragiale, care n-avea leafă, dar nici popriri nu i se făceau. O revistă nu m-a plătit din iulie, o alta din mai din simplul motiv că nu au fost bani. Sunt convins că actele contabiliceşti cu drepturile mele de autor sunt în regulă, bine tocmite şi, din punctul lor de vedere, eu am drepturi de autor. Am, dar nu le-am luat. Nu le-am luat, dar trebuie să plătesc impozite pe nişte bani pe care nu îi am. Marii datornici către stat îşi iau an de an profitul, dividendele etc., iar impozitele sunt ultima lor grijă. La noi, cei care suntem brusc împăunaţi cu statutul de autor, e invers: prima grijă e să ni se ia impozitele.
Cum să le plătesc? Să încep să vând cărţi la anticariat, să iau bani din salariul plătit de o altă instituţie pentru o altă muncă, salariu care este impozitat, spre a plăti taxe, să mă aliniez conaţionalilor care dau cu jula prin magazinele din Franţa, Italia, Spania ori cerşesc prin aceleaşi ţări? Aş face aşa ceva dacă, Doamne fereşte, nu aş avea din ce să îmi duc traiul zilnic şi aş fi disperat (nu vă puteţi imagina câte poate îndura fiinţa umană, chiar şi cea mai orgolioasă, mai integră, mai cu principii când e vorba de afundarea în sărăcie!), dar ca să plătesc statului, incapabil, roman - asta nu aş face-o niciodată.
Neobişnuiţi cu gândirea economică, autorii au sesizat doar cozile la care trebuie să stea, nicidecum monstruozitatea în sine a gândirii fiscale a unor imbecili. Principiul fiscal este simplu: fiecare venit trebuie impozitat. Impozitele colectate sunt administrate de către stat în favoarea contribuabililor. Ele se vor regăsi ca beneficii colective (construcţii, apărare, cultură, învăţământ etc.) sau individuale (pensii, şomaj, asigurări medicale). În situaţia în care unii autori nu au alt venit decât cele provenite din drepturile pentru o creaţie individuală, impozitul pentru şomaj este o aberaţie. Cine mă scoate pe mine în şomaj din calitatea mea de scriitor? Cum voi beneficia eu de contribuţiile la care mă obligă alde Boc, Şeitan şi Vlădescu? Sigur că nu voi beneficia niciodată de ajutorul de şomaj pentru că nu voi mai putea scrie, pentru că revistele şi editurile nu mă vor mai angaja, adică publica, indiferent de motiv: că nu mai au bani, că se vor închide sau că eu scriu prost.
Dar, între două articole, ori între două cărţi, eu nu sunt şomer? Ba da, pentru că eu nu am relaţii contractuale care să îmi aducă venit. Mă plăteşte cineva ca şomer pentru faptul că nu mi-am găsit de lucru? Apoi, autorii sunt printre puţinii prestatori de servicii care depind de calitatea produsului muncii lor. Dacă romanul meu e prost, dacă ceea ce scriu nu are căutare la edituri sau la reviste, e riscul meu: am făcut o muncă inutilă. Mai mult, am investit timp, energie, consumabile, fără aportul nimănui: nici al statului, nici al celor din jur. Cum să fiu egal tratat în taxe şi impozite cu un altul căruia, pentru a-şi putea îndeplini sarcinile de serviciu, i se pun la dispoziţie bază materială, logistică, materii prime, materiale şi se fac investiţii în viitorul produs.
Mi se va spune că beneficiem şi noi de deducerea forfetară. Da, dar până atunci eu fac investiţii, îmi blochez nişte bani, contribui la crearea unui loc de muncă: al meu! Impozitul de 10 la sută pe sumele provenite din drepturi de autor tocmai realitatea asta o avea în vedere. Acum, nu numai că, la rând cu toată lumea, se aplică acea cotă unică de impozitare, dar au mai apărut şi altele, astfel încât, în mod real, din suma pe care un autor o are de încasat i se va opri mai mult de jumătate.
Despre faptul că nu facem produse de serie, că nu este o muncă reeptitivă, că produsul muncii noastre are nu numai o valoare de piaţă nu vreau să mai vorbesc. O carte de poezie, un lied, o sculptură şi un şurub sunt impozitate la fel. Deocamdată, asta-i gândirea românească!

CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licenţiat al Facultăţii de Filologie (1974) a Universităţii Bucureşti. Laureat al Academiei Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cărţile de proză i-au fost premiate de ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Festivalul "Poesis" Satu Mare, revista "Luceafărul". Premiul APLER pentru jurnalism cultural.
Este prezent de la primul număr, săptămânal, cu rubrica "Reportaj", în Ziarul de Duminică.
Este preşedintele secţiei Proză a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.