Ziarul de Duminică

Saint Exupery şi Micul Prinţ văzuţi de Virgil Tănase/ de Stelian Ţurlea

Saint Exupery şi Micul Prinţ văzuţi de Virgil...

Autor: Stelian Turlea

02.05.2013, 23:58 111

La 6 aprilie 1943 a fost publicat în limba engleză, iar la 20 aprilie acelaşi an şi în limba franceză, la New York, de editura Reynal & Hitchcock, "Micul Prinţ", de Antoine de Saint-Exupéry. S-au împlinit prin urmare, 70 de ani de la apariţia acestui fenomen literar. În Franţa publicarea cărţii a aşteptat încheierea celui de-al doilea război mondial şi a fost realizată de Editura Gallimard, în 1946, la doia ani după moartea autorului. Scriitorul-aviator a dispărut în mare, în largul coastelor Marsiliei, la 31 iulie 1944, în timpul unui zbor de observare, la vârsta de 44 de ani. „Micul Prinţ” este romanul cu cele mai mari vânzări din lume şi opera literară cu cele mai multe traduceri, după Biblie. În 70 de ani, „Micul Prinţ” a fost tradus în peste 270 de limbi şi dialecte, de la dialectul quechua la cel tamil şi ajungând la cel aragonez şi provensal. Romanul a fost tipărit şi în limbi străvechi, precum latină şi aramaică. Pe plan mondial, „Micul Prinţ” este folosit ca suport pentru numeroase programe pedagogice de învăţare a limbii franceze. În total, această operă literară, cea mai tradusă din lume, a avut 1.300 de ediţii şi a vândut 145 de milioane de copii. În Franţa, 400.000 de exemplare se vând în fiecare an, provenind din toate ediţiile apărute până în prezent.

Cu câteva săptămâni înaintea acestor aniversări, au apărut un album, însoţit de un CD cu filmul „Micul Prinţ” din 1954, cu actorul Gérard Philipe, şi un document video (din 1957) care sunt incluse într-un pachet special aniversar ce reia ediţia originală a cărţii. O ediţie limitată, conţinând şi o colecţie de 24 de desene realizate de Saint-Exupéry, va apărea în colecţia Folio în acest an, iar în colecţia Folio Junior va apărea o altă ediţie limitată, care va include o hartă colorată, un Album junior şi o ediţie cartonată a romanului tipărită în format mare.

Concomitent, scriitorul de origine română Virgil Tănase a publicat în luna martie, la Gallimard, în faimoasa colecţie „Folio bibliographies”, coordonată de Gerard de Cortanze, subtanţialul volum „Saint Exupery”. Tănase desenează un portret ieşit din legendă, a unui om convins că viaţa nu are valoare decât prin sacrificiul pe care îl faci în numele unei nevoi de absolut. O remarcabilă biografie, care se adaugă mulţimii existente despre scriitorul erou şi care, fără dubiu, va fi una de referinţă. Cum sunt şi celelalte biografii semnate de Virgil Tănase, în aceeaşi colecţie, despre Cehov, Camus şi Dostoievski.

Virgil Tănase a făcut de multă vreme o pasiune pentru Saint Exupery. În 2006 a pus în scenă, la prestigioasa Comédie des Champs - Elysées, „Micul Prinţ”. Fidel textului, dar mai ales desenelor autorului, Virgil Tănase obliga spectatorul să retrăiască lumea copilăriei, dar şi pe cea a filosofului - aflat în plin divorţ în momentul conceperii textului dedicat fostei soţii. Creatoarea de modă Doina Levintza a fost cea care a realizat decorurile. Costumele ei duceau cu gândul la lumea teatrului rus din sec. al XIX-lea.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO