CRONICA DE TEATRU

Sânziana, Pepelea şi Dabija/ de Radu Constantinescu

4 iul 2013 Autor: Radu Constantinescu

Vezi galeria foto GALERIE FOTO

Am simţit nevoia de la bun început să alătur numele regizorului Alexandru Dabija celor două bine cunoscute personaje, întrucât spectacolul cu piesa lui Vasile Alecsandri, prezentat în aceste zile ca avanpremieră a stagiunii viitoare de Teatrul Naţional din Cluj, poartă marca inconfundabilă a cunoscutului om de teatru. Dabija a intuit virtuţile scenice extraordinare ale acestui text dramatic scris acum 130 de ani şi l-a readus în atenţia spectatorilor proaspăt, expresiv, strălucitor. Aş îndrăzni să compar intreprinderea sa cu cea a unui restaurator de artă, care se apropie de un obiect vechi şi valoros, redându-i strălucirea iniţială prin intervenţii ferme, dar respectuoase.

Alecsandri a intitulat Sânziana şi Pepelea  feerie naţională. Ei bine, regizorul se străduieşte să-i păstreze neştirbite aceste două atribute. El este conştient de potenţialităţile de joc ale piesei care oferă o mare libertate de intervenţie atât directorului de scenă, cât şi actorilor. Şi acţionează în consecinţă, brodând pe marginea textului original, creând situaţii inedite, îngroşând anumite tuşe satirice, stimulându-i pe actori „să se joace” de-a zmeul şi prinţesa, de-a Muma Pădurii şi Zâna lacului.

În viziunea regizorului, Sânziana şi Pepelea nu rămâne un simplu basm pentru copii, ci este citit în cheie modernă, care se adresează în primul rând adulţilor, valorificând satira politică deghizată abil în ficţiune. Desigur, urmărim în principal povestea clasică a unei prinţese răpite de un zmeu şi salvată de un băiat sărac şi isteţ. Dar, pe lângă prinţesă şi erou există o întreagă galerie de personaje cu încărcătură moralizatoare şi trimiteri contemporane directe: împăratul Papură Vodă, veşnic indecis în legătură cu politica ţării, sfetnicii regali Păcală şi Tândală cam prea grijulii cu interesele personale, prinţii peţitori Lăcustă Vodă şi Pârlea Vodă atât de lacomi încât le mor regatele de foame şi de sete. O galerie de personaje neobişnuite, distribuite în roluri clasice dar care reuşesc să iasă din tipare şi să surprindă plăcut spectatorii cu personalităţile lor bizare. În nici un caz un basm predictibil sau plictisitor.

Libertatea pe care piesa o lasă interpreţilor săi se poate vedea şi la nivelul muzicii. Alecsandri a scris un musical avant la lettre. Dabija îl continuă şi îşi construieşte spectacolul pe un inspirat suport melodic semnat de Ada Milea şi Anca Hanu, cu texte noi, pline de savoare. Actorii fac giumbuşlucuri, cântă şi dansează cu vădită plăcere, se bucură ei înşişi de jocul lor, antrenând  spectatorii într-o frenezie debordantă. Umorul este de cea mai bună calitate, de la comicul  agrementat cu echivocuri suculente, dar fără trivialităţi (scena seducţiei Mumei Pădurii – Codruţa!! – de către Pârlea este antologică) şi până la umorul scenelor colective - invocarea ploii de grupul de babe habotnice, cu prapuri şi icoane sau încăierarea cam lumească dintre …vrăjitoare şi zâne.

Şi pentru că tot am amintit de aceste personaje fantastice, trebuie subliniat că intervenţia restauratoare benefică a lui Dabija asupra textului lui Alecsandri este vizibilă şi la nivelul interpretării sale folclorice. Regizorul aprofundează sugestiile legate de  eresuri şi obiceiuri populare, introducând în spectacol secvenţe de mare forţă şi dramatism cum ar fi cele ale blestemelor, sau cele cu trimiteri la iele, vrăji şi vrăjitoare.

O asemenea performanţă artistică nu ar fi fost posibilă fără efortul conjugat al unei întregi echipe care s-a alăturat cu convingere regizorului în intenţiile sale. Pe lângă cei amintiţi până acum, să mai notăm scenografia inventivă şi funcţională a lui Cristian Rusu, mişcarea scenică dinamică – Florin Fieroiu şi echipa de actori (fiecare interpretând mai multe roluri, unele în travesti !!) din care se detaşează Anca Hanu, Miriam Cuibus, Irina Wintze, Romina Merei, Dragoş Pop, Cristian Grosu, Ionuţ Caras, Radu Lărgeanu.

„Ţinta spectacolului este în primul rând să binedispună”, a declarat Alexandru Dabija. Ei bine, regizorul poate fi mulţumit. La ieşirea din sală, toată lumea fredona partiturile celor două compozitoare.

 

Alexandru Dabija a primit în acest an Premiul UNITER pentru regia spectacolului „Două loturi” la Teatrul Naţional Bucureşti. La Naţionalul clujean, regizorul a mai montat  „Florenţa sunt eu”, „Pygmalion”, „Colonelul şi păsările” şi „Prostia e nemuritoare”.

 

Fotografii de Nicu Cherciu

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.07.2013

 
Cuvinte cheie:
Sanziana
, Pepelea
, Dabija
, constantinescu
, personaje

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide