Şase branduri ale “epocii de aur” la Festivalul Filmului European

1 apr 2011 Autor: Pop Ioan

Cel mai recent film al lui Miloš Forman, "Dobre placena prochazka" (Well paid walk), din 2010, se va număra printre cele peste 50 de producţii din 30 de ţări care vor rula în cadrul ediţiei cu numărul 15 a Festivalului Filmului European, organizat de Institutul Cultural Român.

Festivalul va avea loc în perioada 5-29 mai, în Bucureşti, Braşov, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara.

Cinemateca Română se alătură Festivalului şi va completa contribuţia partenerilor tradiţionali cu pelicule din bogata sa arhivă.
Republica Moldova participă pentru prima dată la Festival, cu o selecţie de filme studenţeşti care vor fi prezentate alături de câteva scurtmetraje ale studenţilor de la UNATC, în prezenţa tinerilor regizori.

Programul ediţiei din acest an include premiera filmului românesc "Metrobranding", un documentar semnat de Ana Vlad si Adrian Voicu, film care va intra ulterior în cinematografe.

"Metrobranding" spune povestea a şase branduri care au fost staruri ale epocii de aur: salteaua Relaxa, tenişii de Drăgăşani, bicicleta Pegas, motocicleta Mobra (foto: Marius Iacob & Vlad Petri), becul de Fieni şi maşina de cusut Ileana.

Festivalul se va deschide joi, 5 mai, la Cinema PRO din Bucureşti, cu proiecţia filmului "Essential Killing" (Polonia, 2010), în regia lui Jerzy Skolimowski, producţie distinsă cu Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Veneţia, 2010.

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
Cuvinte cheie:
Miloš Forman
, Festivalul Filmului European

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

Intră în comunitatea Facebook Ziarul Financiar, locul unde ziarul vorbeşte cu tine