Scoici pe nisipul fierbinte (I), de Flavius Lucăcel

2 sep 2010 Autor: Ziarul de Duminica

Personajele: Gina, Lizet, Tamara, Doruţu, Jucătorul

Actul I

Scena 1

Gina şi Lizet în sufrageria din apartamentul Ginei. Orice zi a săptămânii, dimineaţa nu prea devreme.
Gina: (cască simulat, e un tic care o trădeză de fiecare dată când toarnă minciuni) Nici vorbă! Nu ne-am mai spus niciun cuvânt de atunci... din ziua aia. Da' deloc.
Lizet: (Lizet îşi face unghiile, zâmbind ironic) Deloc... îhm...
Gina: Erau aici, şi el o călărea pe Tamara, iapa de Tamara, încremenită cu ochii holbaţi la mine. Zice: nu e ceea ce pare. Fir-aţi ai dracu` de nenorociţi! I-am pălmuit şi i-am aruncat - lui chiloţii şi pantalonii pe geam, ei sandalele, alea pe care i le-am ales toate trei săptămâna trecută.
Lizet: Canalii mărunte. Ea ce-a zis?
Gina: Vai, vai, vai...
Lizet: I-ai aruncat sandalele? Ha, ha, ha...
Gina: Pe geam.
Râd amândouă ca două proaste.
Lizet: Miercurea asta la River, după vreo trei cafele amare... Tocmai îmi pusesem ochelarii de soare când în cafenea intră unu' cu buzunarul gros. (Lizet o priveşte nedumerită) De la portmoneu... S-a aşezat în dreapta mea. Îl priveam sfioasă cu coada ochiului. Un barosan în carne şi oase, de cinzeci şi ceva... fata de la bar, o blondă, plinuţă, atentă, studentă, evident... o capră...
Gina: Aşa...
Lizet: Ne-am privit insistent şi mult. La un moment dat, fata îmi aduce o cafea dublă, amară. Zic - ţi-am cerut eu o cafea? Fata însă-mi face un semn discret că el îmi făcea cinste. Să-i fac pe plac lui, o beau, deşi era a patra pe ziua aia şi ştiam că o să dau în bâlbâială... Mă gîndeam, what a fuck, poate o să arăt puţin mai vulnerabilă... Când mi-am ridicat privirea din ceaşcă, în faţa mea stătea un fraier de cinzeci şi ceva de ani într-un costum la trei nasturi, lucios. M-am uitat galeş la el şi l-am umplut de vomă din cap până-n picioare. Din cauza cafelei... Să-l fi văzut... s-a blocat. Avea un costum Armani lucios, aburind. Tare, nu?
Gina: Hai, gata... Nu mai bei cafea de azi...
Lizet: Nu mai mult de trei... Mamă, ce faţă avea... El îmi făcea curte şi eu i-am apretat costumul...
Ce-i mă Gina...
Gina: M-a înşelat Doruţu...
Lizet: Să nu-mi spui...
Gina: Bine, mă opresc.
Lizet: Nu, mă, era doar o expresie... Zi!
Gina: Nu credeam că jigodia o să-mi călărească prietena acasă la mine pe covorul de la mama. Oraşul e plin de hoteluri. Pe Tamara... la mine acasă.
Lizet: Auzi, nu mai bine mă prefăceam că o beau şi să mi-o torn în sân? (pauză) Poate îmi opăream sânii.
Gina: Mă, pe covorul de la mama? Eu eram la piaţă şi cât am luat o lubeniţă de zece kile şi o hămăleam ca o măgăriţă, Gogu i-o trăgea Tamarei.
Lizet: Am încercat să-l şterg cu un şerveţel umed, dar a ieşit val-vârtej. L-am aşteptat toată ziua pentru explicaţii, să-i cer scuze, dar nu s-a mai întors, nici joi, nici vineri...
Lizet: Dar nu se face (obosită, adorme pe scaun)
Gina: (vorbind prin somn) Am izbucnit: Secătură, gunoiule, profitorule, cu Tamara... pe covorul de la mama...
Lizet: (vorbeşte prin somn) Era un Armani lucios aburind.
Gina (adormită) Ce porc...

Scena 2

Apartamentul Ginei, în sufragerie Doruţu o călăreşte de zor pe Tamara. Are ochii fixaţi pe ceasul cu cuc care cântă de două ori.
Doruţu: Tamara, Tamara!
Tamara: Arde-mă Doruţule, fiară nesătulă!
Doruţu: Iubi, numai cu tine am satisfacţii ample.
Tamara: Bagă viteză, că iese Lică din schimb şi-i suspicios dacă nu-i caldă supa. (râde)
Doruţu: (râzând) Lasă că i-o ţin eu caldă. Cine duce greul aici de când a plecat? Grăbeşte-te! Gina e în piaţă, poate să pice în orice moment.
Tamara: Mi-ai promis că nu o mai vezi pe boarfă.
Doruţu: Trebuie s-o mai văd, cuibuşorul ăsta e sigur, doar ştii, la mine nu se poate. (râde) Nevastă mea e şefa comitetului de bloc, cum intru în scară, din spatele uşilor, pensionarii mă iau în primire. Pentru orice informaţie, se aleg cu o sticlă de votcă.
Tamara: Fii mai implicat, în cinşpe minute îmi sună sirena şi n-am apucat să pun nimic în gură.
Doruţu: Dacă-mi iese afacerea aia, o să ne întâlnim numai în camere de hotel. Room service cu şampanie şi micul dejun la pat.
Tamara: Nu mă mai umileşti în casa asta, aşa-i?
Doruţu: Nu, iubita mea...
Tamara: Şi nici în broscuţa ta albă?
Doruţu: Te rog să nu te legi de broscuţa mea că mă ridic în secunda asta!
Intră Gina încărcată cu plase.
Gina: Aoleu...
Leşină. Doruţu şi Tamara o ridică aşezând-o pe pat. Doruţu se preface că tocmai a intrat în casă.
Doruţu: Doamne, Gina... Ce s-a întâmplat? Tamara, ce cauţi aici? Gina, ţi-e rău? Să chemăm Salvarea...
Tamara: Gina, eşti în regulă, draga mea?
Gina: Ce s-a întâmplat?
Doruţu: Gina mea, eşti bine... Draga mea... Am tras o sperietură, abia intrasem, iar tu zăceai inconştientă în pat şi aveai ochii bulbucaţi. (către Tamara) Spune ceva, erai aici înainte ca eu să apar.
Tamara: Picioarele ţi-au fugit spre dreapta, pesemne ţi se înmuiaseră, aveai ochii daţi peste cap, iar din gură ai scăpat un ţipăt.
Doruţu: Vai ce bine că ţi-ai revenit, draga mea!
Tamara: Doamne, cum arătai printre morcovi şi verze.
Doruţu (către Tamara): Ia uite, îi revine culoare aîn obraji.
Gina: Prieteni... prietena mea dragă, vino să te pup. (Tamarei la ureche) Târfă.
Tamara (masându-i Ginei tâmplele îi şopteşte la ureche): Ai grijă, că mai poţi leşina, aşa din senin.
Gina: Doamne ce trist. Am ajuns să mă înşele amantul...

Scena 3

Gina în patul din sufrageria ei, somnoroasă.
Gina: Gogule! (caută ceva pe sub cearceaf) Trezeşte-te, am avut un coşmar cu tine, Tamara şi Lizet. Eram la Mediterana, pe nisipul fierbinte, la plajă la nudişti. Noi, fetele, ne bronzam neglijent, iar tu asudai la greu cu capul pe geanta mea de piele. La un momentdat dragă, un suedez din Ferentari a smuls geanta mea de sub capul tău. Tu ai fi vrut să fugi după el dar îţi era frică. Noroc cu salvamarul grec, care l-a placat ca la rugby. Gogule, scumpule, m-am trezit transpirată, cu ochii în lacrimi. Iubitule, doar cu tine pot fi sinceră, numai tu nu mă faci să sufăr. Când mă gândesc că te-am luat de la colţul străzii cu doar 59 de lei. (scoate de sub cearceaf un vibrator pe care îl aşează pe pernă). Mă, tu mai ai baterii?

Scena 4

Gina, Tamara şi Lizet, în sufrageria din apartamentul Ginei, beau cafea îmbrăcate sumar.
Tamara (către Gina): Gogu e plecat?
Gina: S-a dus azi-noapte, săracu`.
Tamara: Când ni-l prezinţi şi nouă, dragă? Tot aşa bine se ţine?
Gina: O să ţi-l prezint cândva.
Tamara: Lică al meu nu a mai trimis nici un cent de doi ani.
Gina: Primul meu soţ...
Lizet: Ţi-a scris după cinci ani că-i căsătorit şi-o duce rezonabil, aşteptând cu nerăbdare să-i meargă copiii la şcoală.
Gina: (către Lizet, îmbrăţişând-o) Nişte perverşi... Bine că nu ai avut de-a face cu nici unul... În poze, micuţii erau drăgălaşi, da` nu semănau cu el deloc.
Lizet: Sunt confuză. (Către Gina) M-am îndrăgostit de tine. (Către Tamara) Apoi de tine, amândouă făcându-mă să sufăr cu mizeriile voastre povestite, repovestite.
Gina: Ale ei în casa mea.
Tamara: Ale tale în casa ta, mai scuteşte-mă. Toteauna când torni minciuni, ticurile te dau de gol.
Gina: Ipocrito!
Lizet: Când am vomat pe tipu` ăla, gândul îmi era la voi. Aici, pe covor, toate trei încinse. Lică tocmai plecase în Spania, iar Gogu era într-una dintre interminabilele lui delegaţii.
Gina: Fostul meu mi-a trimis mai multe poze cu micuţii lui. Sunt tare drăgălaşi, nu-i seamănă deloc... blonzi cu botic... probabil seamănă leit mamei lor. Cu ea nu mi-a trimis nici una. (către Tamara) În ce hal e trebuia dusă demult la un psiholog.
Tamara: În ce hal eşti tu, egoisto. Doruţu e cel mai bun în branşă! Toţi bărbaţii sunt nişte porci, dar cei cu buzunarele pline sunt mai uşor de suportat. Unii, foarte puţini, cum e de exemplu şi Doruţu, oricât de dizgraţios ar grohăi... nu put, pot spune chiar că miros bine.
Gina: (către Tamara) Beach! (lui Lizet) Vorbeşte ea despre Doruţu` meu. (O îmbrăţişează). De atâţia ani îl spăl cu mâna mea cu săpunul pe care l-am făcut în casă din resturile porcului crescut ecologic de maică-mea la ţară.
Lizet: (prin somn) În cafenea intrase un domn bine/ De cinzeci şi ceva/ Şi ce miros avea/ Săpunul cu care-l spălase nevastă-sa/ Probabil îl făcea ea-n casă/ Că tare i se potrivea.
Gina şi Tamara râd zgomotos.

Scena 5

Doruţu în faţa oglinzii din sufrageria Ginei se bărbiereşte.
Doruţu: Futu-i. (Se taie căutându-şi în buzunarzul pantalonilor un şerveţel, dă peste biletul de la Tamara, citeşte) Pistonaş, nu mai suport, ea sau eu. Au! (Vorbeşte cu un personaj imaginar) Doctore, în timp ce mă consultai, simţeam cum ţi se schimbă tonul - Ce avem noi aici... Ce avem? Mi-am muşcat buzele gata să-ţi răspund. Ce să avem, savantule? O boală în beznă. Bezna în care te-ai afundat de nenumărate ori, gaura neagră din creierul tău pervers. Dar ai devenit brusc extrem de familiar, cald, şoptindu-mi - E de rău, vecine. Nu ai simţit nimic până acum? Tremuram sufocat de emoţie, venisem pentru un control de rutină la singurul doctor cu care avusesem o relaţie în cei treizeci şi ceva de ani petrecuţi de la naşterea mea în acest cartier sărăcăcios. Apoi mi-ai spus rar şi foarte clar în ceafă - Doruţule, ai un chist. E grav. (Se priveşte îndelung în oglindă). Cel mai mare Don Juan din cartierul ăsta sărac, dar plin de fufe, e pe ducă, fără urmaşi, casă sau soţie. Nimic, zero. Pistonaş fermecat, eşti plin de viaţă, încă douăzeci de ani mi-ar fi de ajuns pentru a vizita toate numerele, în cartier sunt patru mii de apartamente, trei mii cinsute de femei singure, motive diverse, jumătate le-am vizitat deja. Dar ce sunt eu? Cine să mă ajute? Pentru un biet iubăreţ dintr-un cartier sărăcăcios al estului nu ridică degetul nici întunecatul, nici luminosul (se aud bătăi în uşă). Gina? Nu ai cheia la tine? Intră, e deschis.
Intră jucătorul
Jucătorul: Am venit... Se poate?
Doruţu: (dezorientat) Domnul Gogu?
Jucătorul: Jucătorul.
Doruţu: Jucătorul? Doruţu.
Jucătorul: Sunt din cartierul tău.
Doruţu: Aşa, şi? Pot să te ajut cu ceva?
Jucătorul: Pot eu să te ajut.
Doruţu: Ce faci, tragi cu urechea? Ia hai, hai că am treabă!
Jucătorul (scoate din geantă un afiş de campanie): Îl lipesc pe perete, apoi vorbim.
Doruţu: Ce dracu` faci?
Jucătorul: (lipindu-şi afişul) E drept?
Doruţu: Puţin mai sus în partea stângă.
Jucătorul: Arăt bine? În afişul ăsta n-am cravată. Sloganul e beton. Ţi se potriveşte "Eu te ajut, tu cu ce mă ajuţi pe mine?" Candidez.
Doruţu: Candidezi?
Jucătorul: Anul ăsta, aici, la voi. Îndeplinesc vise, împiedic tulburări, vindec tumori, după care o iau de la capăt oriunde aiurea.
Doruţu: Uau, şi tumori?
Jucătorul: Mai ales. Nu te plângeai că nu vine nimeni să te ajute? Te rezolv. Operaţie, Canada.
Doruţu: Şi preţul?
Jucătorul: ...
Doruţu: Da` mă scapi?
Jucătorul: Te scap. În genunchi şi jură-mi credinţă. Ce bine miroşi! A ce? Miroşi bine! Şi eu folosesc săpun făcut în casă, dar al dumitale ascunde total mirosul celălalt, dă-mi şi mie o bucată.
Doruţu: Jură-mi pe mandatul tău că scap.
Jucătorul: Jur. (Intră Gina. Îl vede pe Doruţu în genunchi.)
Gina: Perversule!!! Iarăşi cu bărbaţi? (Leşină)
Jucătorul iese, Gina îşi revine.
Gina: Doruţule, mi-ai promis că n-o s-o mai faci cu bărbaţi...
Doruţu: E noul candidat.
Gina: Ia-l de pe perete până nu dau foc sufrageriei.
Doruţu: Dumnealui e noul candidat, rămâne unde e.
Gina: Candidat? Candidat îi zici?
Doruţu: Candidat şi o să-l sprijinim împreună.
Gina: Eu pentru ce să-l sprijin?
Doruţu: Pentru fundul meu.
Gina ţipă, leşină, intră Tamara.
Tamara: (către Doruţu) Ce are iar, dragă?
Doruţu ridică din umeri, plictisit, continuă să se bărbierească.
Gina: (revenindu-şi, către Tamara) L-ai văzut?
Tamara: Pe cine? (către Doruţu) Are iar crize?
Gina: (Imitând-o) Are iar crize.... Nu fiţi penibili...
Tamara: (lui Doruţ) Pistonaş, eu fac cu nervii.
Gina: Pistonaş? Cui îi spui tu pistonaş? Doruţu meu era în genunchi, iar cheliosul ăla se mirosea pe sub braţ. Doamne câţi perverşi pe lumea asta...
Tamara: (către Doruţu) Ţi-a dat un afiş şi ţie? Şi eu am unul. (către Gina) Domnul e jucător.
Gina: Doruţule, crezi că o s-o mai înghit şi pe asta?
Tamara: (aparte) O înghiţi clar.
Gina: (către Doruţu) Spune ceva!
Tamara: Spune-i, pistonaş, ce te-am rugat eu în bilet?
Gina: L-ai rugat tu în bilet... Ce?

Va urma