SERIAL ISTORIC / Femeile romane (II). Sapte mari doamne

3 nov 2009 Autori: George Marcu , Rodica Ilinca

SERIAL ISTORIC / Femeile romane (II). Sapte mari doamne

Vezi galeria foto In imagini: 1. Maria Cutzarida-Cratunescu; 2. Maica Smara; 3. Elena Ghica; 4. Aurora Gruescu; 5. Sofia Ionescu; 6. Eliza Leonida Zamfirescu

Editura Meronia pregateste o alta surpriza cititorilor: Dictionarul personalitatilor feminine din Romania. Autori: George Marcu si Rodica Ilinca. Dictionarul va iesi pe piata la sfarsitul lunii noiembrie. Publicam, incepand cu acest numar al "Ziarului de Duminica", o seama de fragmente din acesta.
"Avand telul indraznet de a acoperi multe paliere temporale - de la Evul Mediu pana la stricta actualitate - si totodata numeroase domenii de ilustrare - politica, stiinta, arte (ale cuvantului sau ale imaginii), sport, viata militara, mass-media - si tinand seama de amplificarea progresiva a afirmarii feminine in plan social, autorii trebuie sa fi avut ezitari in alegerea candidatelor, regrete pentru omitere sau chiar includerea unora dintre ele, cum pot avea si spectatorii externi. Numarandu-ma printre acestia, am fost la inceput surprinsa sa gasesc, printre atatea personalitati eminente prin dotare intelectuala, curaj de opinie, devotament dus pana la sacrificiu, si nume de persoane care au sapat la temelia fiintei noastre nationale si si-au folosit parghiile inaltelor posturi politice detinute ca sa ajute la instalarea si mentinerea regimului totalitar de sinistre consecinte. Apoi, insa, a trebuit sa admit ca, de vreme ce aceasta a fost traiectoria Romaniei, epoca nefasta nu poate fi pusa intre paranteze, ci trebuie cercetata lucid si corect. Asa cum si fac autorii Dictionarului, dintr-o optica moderna, deschisa si obiectiva." (Din "Cuvant-inainte" de Gabriela Cretia)

Cantacuzino Ioana (n. 2 sept. 1895, com. Islaz-Braila, plasa Cotu Lung - d. 1950, Calimanesti). Aviator. Fiica Mariei Falcoianu, nemaritata in momentul nasterii fetei, si a printului ing. Ion G. Cantacuzino, casatoriti in 1904, la Paris. A studiat primele clase la Calimanesti, pana in 1906, si pe cele liceale in Franta. Impreuna cu fratele sau Mircea, a deprins tainele pilotajului la prima scoala civila din Bucuresti, in 1928, cu lt. av. Octav Oculeanu, care avea in subordine "9 baieti si o fata". In acelasi an, cei doi frati au pus bazele primei scoli de pilotaj cu motor din Romania, I. C. fiind primul cursant, titulara a brevetului de pilotaj cu nr. 1, in 1930, devenind prima femeie care a obtinut brevetul de aviator in Romania. Scoala a rezistat pana la intrarea Romaniei in al doilea razboi mondial, absolventii sai fiind mobilizati pe front: aproape toti au devenit martiri ai aerului pe fronturile de la Nistru si Carpati. Familia avea sa le cumpere celor doi frati cate un avion Klemm 20, cu care vor face tot felul de raiduri, acrobatii si zboruri periculoase. In 1929, I. C. a facut primul raid international cu un avion de sport. Dupa moartea lui Mircea, in urma unui accident de avion, si dupa un accident al ei, se retrage in 1930. A fost distinsa cu "Virtutea aeronautica" si "Medalia aeronautica". In 1941 a fost internata, din ordinul lui Antonescu, in lagarul din Targu Jiu, iar dupa cateva luni a primit domiciliu fortat la Calimanesti, fiind supusa unui regim plin de privatiuni. Vila familiei in care locuia a fost rechizitionata, pe rand, de armatele germana si sovietica si, in sfarsit, confiscata de comunisti, care i-au permis sa locuiasca intr-o camaruta, pana in 1950, cand au alungat-o definitiv. A fost inmormantata in Cimitirul Calimanesti, care avea sa fie arat pentru ca pe acest teren sa fie ridicate o parte din blocurile orasului. (G.M.)


Cratunescu-Cutzarida Maria (n. 10 febr. 1857, Calarasi - 16 nov. 1919, Bucuresti). Prima femeie medic din Romania. A facut studiile liceale la Scoala Centrala din Bucuresti si la Zürich, loc unde s-a inscris si la Facultatea de Medicina, in 1877. Dupa putin timp s-a transferat la Universitatea din Montpellier, unde si-a sustinut teza de licenta, iar stagiul de spital si de pregatire pentru doctorat l-a facut la Paris. In 1884 a devenit doctor in medicina, cu teza L'hydrorrhée et sa valeur semiologique dans le cancer du corps del'uterus (Despre hidroreea si valoarea ei semiologica in cancerul corpului uterin). Cat timp a studiat in strainatate ziarele din Bucuresti i-au urmarit evolutia, in "Pressa" aparea un articol cu titlul O romanca in strainatate vorbeste despre succesele sale la studii, iar in "Romanul" era tiparit articolul intitulat O romanca, doctor in medicina. In toamna aceluiasi an s-a intors in tara, pentru a obtine dreptul de libera practica si a-si echivala diploma din strainatate, examenul l-a trecut cu calificativul Magna cum Laude. si-a deschis o clinica particulara, dar a facut si cerere catre Spitalul "Brancovenesc" pentru un post de medic secundar la sectia "Boli ale Femeilor". A fost respinsa fara nici o explicatie, oferindu-i-se un post de profesoara de igiena. A reusit, in 1885, sa ocupe un post de medic secundar la Spitalul "Filantropia" din Bucuresti, unde acorda consultatii gratuite. Desi s-a pregatit foarte bine pentru concursul in vederea obtinerii gradului de medic primar ginecolog, M. C. nu a reusit sa ia concursul. Din 1886 a devenit sef al catedrei de igiena de la Azilul "Elena Doamna", iar din 1891, si al sectiei de ginecologie de la "Filantropia". Dar, in 1894, Eforia Spitalelor a decis sa modifice profilul sectiei unde lucra din ginecologie in chirurgie ginecologica, schimbandu-se astfel si programa concursului. M. C. a protestat, dar fara rezultat, iar conflictul intre ea si Eforie s-a adancit, ajungandu-se la demisie. "Plecarea de la Filantropia a insemnat sfarsitul activitatii sale spitalicesti si inceputul unei activitati in domeniul asistentei medico-sociale a mamei si a copilului" (dr. Irinela Ceapa). A infiintat in 1897 Societatea "Materna", cu scopul de a ocrotii copii saraci, iar doi ani mai tarziu a organizat prima cresa , la Fabrica de Tutun din Bucuresti, unde a asigurat si consultatii pentru 2000 de muncitoare, in perioada 1885 -98. A prezentat la "Congresul actiunilor feministe", tinut la Paris in anul 1900, lucrarea Le Travail de la femme en Roumanie, (Munca femeii in Romania), alcatuind o statistica a femeilor care au reusit sa promoveze intelectual: "Numarul ce rezulta din titlurile academice acordate celor 825 de fete in decurs de 26 de ani vorbeste indeajuns in favoarea activitatii noastre intelectuale. Intr-adevar, din 1875, de la promovarea primei fete cu bacalaureat in Romania, numarul lor s-a ridicat pana la 432 bacalaureate, 40 licentiate in Litere si 21 licentiate in stiinte, 12 doctorese in Medicina…, o doctoreasa in Drept de la Facultatea din Paris, si o licentiata in Drept, 319 profesoare de scoala secundara de fete si 2 licentiate in Farmacie. Daca la acest numar se adauga cel al artistelor noastre si al femeilor de litere fara titlu, acesta va fi destul de elocvent pentru a arata cat de mare este la romance elanul entuziasmului pentru munca intelectuala". A fost invitata si la congresele de la Bruxelles (1907) si Copenhaga (1910), unde a prezentat actiunile initiate de medicina romaneasca impotriva mortii infantile si un studiu asupra creselor din Romania. A fost mobilizata in timpul Primului Razboi Mondial, la Institutul si internatul Evanghelic (Spitalul Militar temporar nr. 134). Dupa incheierea acestuia, din motive de sanatate, M. C. se vede nevoita sa se retraga din activitatea medico-sociala. (G.M.)

Gheorghiu Smaranda (Maica Smara) (n. 5/18 sept. 1857, Targoviste - d. 26 ian. 1944, Bucuresti). Publicista, profesoara. Fiica lui Ion Andronescu si a Alexandrinei, a absolvit primele clase la nou infiintata scoala a diaconului Vasile, in 1860 si, din 1870 la Scoala Centrala din Bucuresti. A fost institutoare la Sinaia, Ploiesti si Bucuresti. Are o importanta activitate publicistica la revistele ploiestene "Scoala Romana", in 1882 - 85 si revista literara lunara "Altite si Bibiluri", in 1893 - 95. Debuteaza editorial, in 1888, cu volumul de poezii Din pana suferintei, fiind influentata de stilul Veronicai Micle. Continua cu romane, nuvele, proza satirica si sociala, piese de teatru, schite umoristice sau memorii de calatorie, principalele lucrari fiind Novele (1890), Veronica Micle (1892), Feciorii si fiicele noastre (1896), Inteligenta femeii (1896), lucrare care a marcat inceputurile miscarii feministe in Romania Corbul cu pene de aur (1897), Schite si amintiri din Italia (1900), Calvar (1901), Grigore Alexandrescu s.a. A tinut o conferinta la Ateneu cu ocazia donarii bustului din bronz al iubitei lui Eminescu, prima data cand o femeie vorbea de la tribuna acestei institutii. A fost invitata la mai multe congrese internationale, printre care, Congresul "Orientalistilor" (1889), unde, alaturi de Badea Cartan, a sarbatorit romanismul prin depunerea unei coroane de lauri de bronz, oferita in dar de delegatia romana, la baza Columnei lui Traian sau Congresul "Pacii Universale" (1900), tinut la Paris, unde "Maica Smara", cum au numit-o Mihai Eminescu si Veronica Micle, s-a prezentat cu tricolorul romanesc si cu adeziuni de la 300 de femei, vizand anumite drepturi. Aici, printr-un discurs, a propus o solutie care sa duca la inlaturarea razboaielor: "Pentru abolirea razboiului trebuie o schimbare completa a legilor, a obiceiurilor, a faptelor, astfel ca rasa umana sa fie regenerata. Pentru aceasta, omenirea are nevoie de educatiune speciala, asa ca orice popor sa ajunga a-si revendica drepturile sale pe alte cai decat pe acelea ale razbunarii…". Cu aceasta ocazie a fost aleasa vicepresedinte al Aliantei Universale a Femeilor pentru Pace. Dupa pierderea celui de-al doilea sot, capitanul Petre Gheorghiu, va face, in 1902, o calatorie spre Polul Nord, ajungind la Capul Nord in Insula Mageroy, urmand traseul Sinaia, Budapesta, Viena, Praga, Berlin, Copenhaga, Stockholm, Hammerfest, Tromsø si apoi spre Christiania (Oslo) si Hamar, unde l-a vizitat pe Henrik Ibsen. Expeditia care a produs o mare uimire in Romania, a fost prezentata in cartea O romanca spre Polul Nord, publicata in 1932. Descendenta fabulistului Grigore Alexandrescu a mai fost si fondatoarea "scolii in aer liber" in Romania, cea care a modernizat conceptia despre instructie si educatie, a restaurat monumente istorice, a ridicat scoli, biblioteci, camine culturale, statui, busturi si insemne memoriale in toata tara. Poezia ei Vine, vine primavara!, pusa pe note, a figurat aproape o jumatate de secol in manualele scolare pentru ciclul primar. Un bust al sau a fost amplasat in Targoviste iar un altul in gadina Cismigiu, pe soclul acestuia din urma au fost gravate cuvintele: "Maica Smara Educatoare a poporului, scriitoare, 1857-1944". (G.M.)

Ghica Elena (Dora D'Istria) (n. 3 febr. 1828, Bucuresti - d. 17 nov. 1888, Florenta). Scriitoare, feminista. Fiica marelui ban Dimitrie Ghica (numismat si arheolog), nepoata domnitorilor din aceasta familie, si a Caterinei Faca, a primit o educatie aleasa. Considerata de catre profesorul ei particular, G.G. Papadopol, un copil minune, a invatat, pana la varsta de zece ani, noua limbi straine, pictura si pianul. La numai 14 ani a tradus, in limba germana, Iliada lui Homer. In perioada 1842 - 46, familia Ghica face o calatorie de studii prin marile orase europene, Viena, Dresda, Venetia si Berlin. In 1849 s-a casatorit cu principele rus Alexandr Kolotov Massalski, cu care s-a stabilit la Sankt Petersburg. Aici a obtinut premiul I la un concurs de peisaje organizat la Muzeul Ermitaj. In timpul Razboiului Crimeii (1853 - 1856) isi arata simpatiile pentru Franta si Anglia, fapt pentru care a fost pedepsita crunt de catre oficialitati, fiind batuta la palatul gubernial din capitala rusa. Dupa acest eveniment nefericit, petrecut in 1856, s-a despartit de sot si a plecat in Occident, stabilindu-se in Elvetia, la Arau. Elena Ghica a escaladat varful Moench din Alpii elvetieni unde a infipt tricolorul pe care era brodat numele Romaniei, devenind prima femeie care a reusit acest lucru. A descris aceasta realizare in La Suisse allemande et l'ascension de Moench, publicata la Paris si Geneva, in 1856, lucrare ce vine dupa La vie monastique dans l'église orientale, publicata, cu un an inainte, in aceleasi locatii. Opera sa a fost variata, ea cuprinzand teme de istorie, politica sociala, economie politica, religie, feminism, poezie populara sau pagini de istorie, etnografie, etnologie si folclorul popoarelor din Balcani, publicate in limbile franceza, italiana, greaca, rusa, germana si engleza: Les iles ioniennes si La nationalité roumaine d'apr's les chants populaires, publicate in "Revue des deux mondes", revista cu care a colaborat pana in 1873, Les femmes en Orient, in 1863, Des femmes par un femme, in care a prezentat conditia femeilor din Elvetia si Germania, Excursions en Roumélie et en Morée, publicata la Zürich si Paris in memoria domnitorului Moldovei, Grigore al III-lea Ghica, ucis de otomani datorita protestelor referitoare la cedarea Bucovinei, in 1863, Albanezii in Romania. Istoria principilor Ghica in secolele XVII-XVIII-XIX, publicata la Florenta, in 1872, La poésie des Ottomans, in 1877 s.a. O parte din lucrarile ei au fost publicate in Romania, in 1876 - 77, in vol. Operile principesei Dora d'Istria, traduse de Grigore Peretz, cu o introducere a biografului ei Bartolomeo Cechetti. A colaborat cu numeroase reviste, "'toile du Danube" (Bruxelles), "Courrier de Paris", "Illustration" (Florenta), "Revue Suisse" (Neuchatel), "Nouvelle Pandore d'Ath'nes", "Indépendance hellenique" (Atena) etc. Calatoreste mult prin Europa occidentala, prin Balcani, sau in cele doua Americi. A fost membra a multor Academii, societati savante, institute, asociatii din Grecia, Italia, Turcia, Franta, Austria sau Argentina. A fost cinstita de scriitori romani George Baritiu, Radu Ionescu, George Ionescu-Gion, Cezar Bolliac sau straini, Angelo de Gubernatis, Enrico Panzacchi, C.F. Gabba, A. Rizo Rangabé, A.Z. Pieromaldi, A. Pommier, Schmidt Weissenfels, A. Wolf, Jacques Thalberg de Scheikévitch. In corespondenta cu Giuseppe Garibaldi isi expune ideile politice, propunand un plan de federatie, formata din state independente, in Balcani care sa cuprinda pe italieni, albanezi, greci si pe romani, "…nu e departe ziua cand, de la culmile Carpatilor la tarmurile Marii Egee, steagul principelui roman Mihai Viteazul ca si cele ale lui Caragheorghe, Scanderbeg si Canaris vor falfai liber peste frumoasele tinuturi unde acesti vajnici patrioti si-au varsat sangele". E. G. si-a petrecut ultimii 20 de ani mai mult in Italia, la Torino, Livorno si, in sfarsit, la Florenta, in casa scriitorului Angelo de Gubernatis. Acest lucru nu a impiedicat-o sa fie cu inima alaturi de locurile unde s-a nascut, "indepartata de soarta, din copilarie, de malurile dragi ale Dambovitei, n-am incetat niciodata sa apartin tarii natale al carei destin este obiectul meditatiilor mele neincetate", afirma ea. Dupa moarte, cenusa i-a fost depusa la Cimitirul "Trespiana" din Florenta. Prin testament, averea a fost lasata Primariei din Bucuresti pentru administrarea spitalului Pantelimon, ctitoria familiei sale, iar tablourile, corespondenta, cartile sale rare, pinacotecii si bibliotecii municipale din Florenta. "Prin opera ei a ridicat atat de sus numele pe care i l-a dat tatal ei si a cinstit patria care i-a dat leagan" (Paolo Mantagazza). (G.M.)

Gruescu Aurora (n. 11 mai 1914, Oituz, Bacau - d. 2005). Prima femeie inginer silvicultor din lume, prima romanca intrata in Guinness Book. Fiica invatatorului Chiriac Dragomir, a dorit de mica sa urmeze silvicultura, ceea ce a si facut, in 1933, cand a dat examen la Facultatea de Silvicultura, parte a Politehnicii din Bucuresti, si a mers la cursuri alaturi de 130 de baieti care au facut tot posibilul sa o convinga sa renunte. Influentati de decanul Vintila Stinghe, colegii refuzau sa-i vorbeasca, o marginalizau, dar, cu timpul, dupa ce s-a casatorit, au capatat o atitudine mai pozitiva, trecand de la ostilitate la indiferenta. "Doi ani nu mi-a vorbit colegul meu de banca, zicea ca n-are ce sa discute cu o fata despre probleme care sunt ale barbatilor. Atunci, prejudecatile se manifestau foarte puternic si printre intelectuali. De-abia cand am avut primul post la Casa Padurilor Statului am simtit ca sunt tratata altfel, desi aveam un salariu mai mic decat o pensie", afirma ea intr-un interviu. A practicat aceasta meserie din 1938 pana in 1973, cand s-a pensionat. si-a legat numele de primul plan de impadurire nationala, fixat la suprafata de 100.000 ha, a condus lucrarile de combatere avio-chimica a daunatorilor din padurile infestate din jurul Capitalei, a facut inovatii ce s-au confirmat, legate de lucrarile de mecanizare in combaterea daunatorilor, publicand in acest sens mai multe articole in Revista Padurilor. A fost, "dusman de clasa" al regimului comunist, apoi expropriata, probabil si datorita faptului ca nu a fost niciodata membru de partid, dar si decorata, apreciata, laudata. A fost membru de onoare al Societatii "Progresul Silvic", filiala Prahova, membru de onoare al Asociatiei Generale a Inginerilor din Romania, al Ministerului Apei, Padurilor si Protectiei Mediului. A fost nominalizata de "The American Biographical Institute" pentru titlul de personalitate a anului 1997 si a obtinut Medalia de Argint la Expozitia filatelica binationala Romania - Israel. "A. G. a fost cea care a deschis si altor femei drumul in silvicultura. Dar nu numai atat, a fost, ca inginer silvic, un specialist foarte bun. A facut lucruri bune si si-a lasat, astfel, amprenta peste tot pe unde a trecut" (Alexandru Beldie, primul doctor in silvicultura din Romania). (G.M.)

Ionescu Sofia (n. 25 apr. 1920, Falticeni - d. 21 mart. 2008, Bucuresti). Medic, prima femeie neurochirurg din lume. Fiica unui functionar de banca din Bucuresti, Constantin Ogrezeanu, si a Mariei, o refugiata din Bucovina, a absolvit Scoala Centrala din Bucuresti, luand bacalaureatul in 1939 si Facultatea de Medicina din Bucuresti, in 1945, ca studenta a lui Dimitrie Bagdasar. In anul cinci de facultate, in 1944, a facut prima sa operatie pe creier asupra unui copil care fusese victima unui bombardament, interventia din urma cu peste 60 de ani a fost recunoscuta ca premiera mondiala de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005. "In copilarie si chiar mai tarziu, cand cantam la pian, imi era teama sa nu ma vada cineva ca tremur. Atunci, la prima operatie, m-am simtit copilul de altadata in fata pianului. Dar din dorinta de a nu-mi vedea nimeni teama, m-am lasat coplesita de o liniste binefacatoare. Apoi, toata viata, la operatiile cele mai dificile, am simtit ca sufletul imi este stapanit de pace. Este o stare minunata, de comunicare cu Dumnezeu", afirma Sofia Ionescu intr-un interviu. In 1945 isi sustine doctoratul in medicina si chirurgie, iar anul urmator participa la concursul de secundariat. Din 1954 este incadrata ca medic primar la Clinica Spitalului "Dr. Gh. Marinescu", iar in 1976 obtine gradul de medic primar neurochirurg II. In recomandarea data de conducerea spitalului, se mentiona ca a contribuit la instruirea noilor medici, lasandu-si amprenta profesionala asupra acestora: "rapiditatea, gasirea tehnicii celei mai bune, potrivita fiecarui caz". A facut echipa cu Constantin Arseni si Ion Ionescu, sotul ei, la Spitalul Nr. 9 din Capitala, unde a activat pana in 1990, cand, slabindu-i vederea, a acceptat pensionarea. In fiecare dimineata, S. I. facea operatii pe creier, iar dupa-amiaza, pe coloana, unele operatii fiind realizate in premiera, cu tehnici inedite, inventate ad-hoc, dar care au salvat sute de vieti. Fiecare solutie gasita a insemnat pe urma o comunicare stiintifica facuta in strainatate si, implicit, o recunoastere internationala. Principalele sale articole stiintifice, peste 120, au aparut in "Acta chirurgica Belgica", "Journal de chirurgie", "Neurologia", "Psihiatria", "Neurochirurgia" sau "Revue Roumaine d' Endocrinologie". A avut pacienti celebri, sotul Mariei Tanase, sotia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, una dintre sotiile seicului Zaed-Bin, sultan al Nohaian din Abu-Dhabi, artisti, printi, poeti dar si multi reprezentanti ai elitei comuniste. Profesor universitar, membru al Societatii Romane de Istoria Medicinii (1996), Membru Emerit al Academiei de stiinte Medicale (1997), cetatean de onoare al Falticeniului, a fost declarata medic erou de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii care i-a trecut numele intr-un album alaturi de alti 65 de medici renumiti. A primit "Semnul de Distinctie" al Crucii Rosii (1943), insigna "Evidentiata in Munca Medico-Sanitara" (1957), medalia "A XX-a Aniversare a Eliberarii Patriei" (1964), medalia "25 de ani de la Proclamarea Republicii" (1972), iar in 1996, Diploma de Onoare ANFDUR pentru merite de exceptie, Premiul "Elisa Leonida Zamfirescu" si Diploma de Onoare a Confederatiei Nationale a Femeilor din Romania. A fost inmormantata la Cimitirul "Bellu". (G.M.)

Leonida-Zamfirescu Eliza (n. 10 nov. 1887, Galati - 25 nov. 1973, Bucuresti). Prima femeie inginer din Europa. Fiica ofiterului Anastase Leonida si a Matildei Gill, a facut scoala primara la Galati si liceul la Scoala Centrala de Fete din Bucuresti, obtinand si un bacalaureat la sectia reala de la Liceul "Mihai Viteazul". Respinsa, datorita prejudecatilor, de conducerea scolii de Poduri si Sosele din Bucuresti, s-a inscris, incepand cu 1909, la Academia Regala Tehnica din Berlin, Charlottemburg, pe care a absolvit-o in 1912, devenind prima femeie inginer din Europa. La cerea ei de inscriere, decanul a facut tot posibilul pentru a o convinge sa renunte, aducand ca argument pentru profilul femeii, cei trei K: Kirche, Kinder, Küche ("biserica, copiii, bucataria"). Presa europeana a consemnat evenimentul ca pe o stire senzationala: "O compatrioata a noastra, d-ra E. L., in loc sa studieze Literele sau Medicina, sau mai rau, Dreptul, a studiat ingineria la Charlottemburg. In inginerie viitorul femeilor e mare, d-ra E. L. a trecut cu deosebit succes examenul final, obtinand diploma de inginer" (ziarul "Minerva", 1912). Dupa intoarcerea in Romania, a fost angajata ca asistent la Institutul Geologic. Participa la razboi ca membra a "Crucii Rosii", ajutand si conducand mai multe spitale de campanie, lucru pentru care a fost decorata. In 1918 s-a casatorit, pe front, in localitatea Ghidiceni, cu chimistul Constantin Zamfirescu, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu. Dupa razboi si-a reluat activitatea la Institut, conducand mai multe laboratoare de analize geologice. Aici s-a preocupat de analiza apei potabile, a diverselor minerale, petrol, gaze, carbuni, bituminide solide, roci de constructie si de prepararea minereurilor, un volum de 85.000 buletine de analize cu semnatura sa pe ele, ale caror rezultate au fost publicate in seria "Studii economice", editata de Institutul Geologic. A participat la importante studii de teren, valorificate substantial in practica, privind in special identificarea si analiza unor noi resurse de carbune, de sisturi bituminoase, de gaze naturale, crom, bauxita sau cupru, carora le-a consacrat si monografii: Contributiuni la studiul bauxitelor din Romania, in 1931 si Studiul chimic al cromitelor din Muntii Orsovei, in1939. Tot ea a pus in evidenta calitatile bentonitei in filtrarea vinului. In paralel a activat si ca profesoara de fizica si chimie la Scoala de Fete "Pitar Mos" sau la Scoala de Electricieni si Mecanici, condusa de fratele ei Dimitrie, din Bucuresti. A activat pana la 1 mai 1963, cand a iesit la pensie, la varsta de 75 de ani. A fost prima femeie membra A.G.I.R. si membra a Asociatiei Internationale a Femeilor Universitare, iar din 1993 o strada din sectorul 1 bucurestean ii poarta numele. (G.M.)


Fragment din Dictionarul personalitatilor feminine din spatiul romanesc, in pregatire la Editura Meronia

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.11.2009

 
Cuvinte cheie:
femeile romane
, doamne
, Cantacuzino Ioana
, Cratunescu-Cutzarida Maria
, Gheorghiu Smaranda
, Ghica Elena
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide