Ziarul de Duminică

Solenoid – cea mai bună carte românească din 2015 la Premiile Bookaholic.ro/ de Ziarul de duminică

Solenoid – cea mai bună carte românească din 2015 la...

Autor: Ziarul de Duminica

18.02.2016, 23:57 280

Romanul Solenoid, de Mircea Cărtărescu, a fost desemnat drept Cea mai bună carte românească din 2015  la Premiile Bookaholic.ro, întrunind atât aprecierea publicului, cât şi a redacţiei. 7.233 de cititori au votat la a treia ediţie a Premiilor Bookaholic pentru Cea mai bună carte românească din 2015, un număr de două ori mai mare ca la ediţia precedentă. 362 de cărţi scrise de autori români – 183 de poezie, 43 de volume de proză scurtă şi 136 de romane – au fost supuse la vot, iar cititorii Bookaholic.ro au avut la dispoziţie fiecare maxim trei voturi pe care le-au putut acorda. Solenoid, romanul lui Mircea Cărtărescu apărut la Editura Humanitas în 2015, a câştigat primul loc în topul publicului cu 557 de voturi. Numărul foarte mare de votanţi este îmbucurător şi arată interesul crescut al cititorilor pentru literatura română contemporană.

Pentru prima dată, la această ediţie, votul publicului a coincis în mod fericit cu alegerea redactorilor Bookaholic, care au avut, la rândul lor, posibilitatea de a nominaliza trei titluri pentru Cartea anului. Solenoid a apărut în majoritatea topurilor personale ale celor nouă redactori Bookaholic.ro care au votat – Eli Bădică, Andreea Banciu, Adina Diniţoiu, Marius Chivu, Cristina Foarfă, Dana Jenaru, Mihaela Pascu, Alina Purcaru şi Silvia Dumitrache. Pentru Bookaholic şi pentru public, Solenoid este un roman spectaculos, copleşitor, greu de clasificat, o provocare minunată şi deloc uşoară de lectură, legat cu fire vizibile pentru cititorul pasionat de celelalte cărţi sau jurnale ale lui Mircea Cărtărescu, una dintre cărţile de referinţă nu doar ale autorului, ci ale literaturii române.

 „Creşterea în popularitate, feedback-ul şi interesul foarte mare pentru ceea ce a pornit acum trei ani ca un simplu sondaj pe Bookaholic ne bucură şi ne responsabilizează în acelaşi timp. Acest proiect, alături de altele, face parte din demersul Bookaholic.ro de promovare a literaturii române şi suntem foarte bucuroşi că răspunsul cititorilor este unul consistent”, a declarat Cristina Foarfă, redactor-şef Bookaholic.ro.

 „În România stăm prost, de obicei, la capitolul cifrelor din domeniul editorial: nu ştim concret câte cărţi se publică, nu avem date despre vânzări (decât foarte vagi), ştim uneori ce se cumpără, nu şi ce se citeşte. Iar producţia proprie este, de cele mai multe ori, ocolită de cititori. Noi am făcut primii paşi: în urma sondajului Cartea anului, ştim cu aproximaţie câte cărţi româneşti au fost publicate din 2013 până în 2015 şi ce popularitate au avut acestea în rândul cititorilor”, a afirmat Eli Bădică, redactor-şef adjunct Bookaholic.ro.

Înfiinţat în 2011, cu peste 120.000 de vizite pe lună şi cu o comunitate de aproape 80.000 de fani pe Facebook, Bookaholic.ro este una dintre cele mai citite şi apreciate reviste online de cultură din România. Sub motto-ul „Dependenţa de cărţi se tratează cu cărţi”, focusul Bookaholic este pe conţinutul de calitate şi pe promovarea lecturii, însumând până în prezent 3.500 de articole – dintre care amintim cronici de cărţi, interviuri cu autori români sau străini, reportaje, articole de opinie sau materiale care ţin de un lifestyle livresc ce integrează armonios pasiunea pentru lectură pe toate nivelurile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO