Ziarul de Duminică

Spionii care au intrat in frig (VIII)

Spionii care au intrat in frig (VIII)
27.10.2006, 19:47 55

In 1949, la vremea in care vestitul spion sovietic Kim Philby sosise, ca reprezentant al serviciilor secrete britanice, la Washington, tarile satelite ale blocului comunist erau deja trecute in rapoartele secrete ale fostilor aliati ca fiind "de importanta secundara in plan operational".
Mai mult, asa cum releva rapoartele din epoca ale CIA, odata cu prefigurarea si izbucnirea razboiului din Coreea, singurul obiect de interes anglo-american in Balcani ramanea Iugoslavia, plus intretinerea in zona a unui focar de neliniste pentru sovietici.
Intr-un raport din martie 1951 privitor la "probabilitatea unei invazii in Iugoslavia", CIA estima ca, de la 1 ianuarie pana in martie, armata romana isi sporise efectivele de la 186.000 de militari la 205.000, crescand totodata substantial si numarul de tancuri T 34 furnizate de catre URSS.
Se nota, in acelasi raport, ca populatia Statelor Unite nu ar vedea cu ochi buni deschiderea unui nou front in Europa, in conditiile in care Organizatia Natiunilor Unite nu avea forta necesara pentru a interveni in zona. In acest caz, Statele Unite ar fi trebuit sa suporte intreg efortul unui asemenea razboi, fapt de natura sa puna in dilema administratia de la Washington. Asa ca s-a preferat evitarea unui conflict pe doua fronturi, dar s-a incercat intretinerea unei posibilitati de actiune, prin crearea unei retele in spatele unui front care exista insa doar in mintile infierbantate ale strategilor razboiului rece. Pe acest front au murit cei despre care v-am vorbit pana acum.
De partea estica a baricadei, in Romania, de pilda, se trecuse nu doar la sporirea efectivelor militare, la cresterea productiei in industria militara, sesizate de spionajul american, ci si la celebra deportare a peste 44.000 de persoane din zona de frontiera, din Banat si Oltenia. Aceasta, in fond, putea prefigura o posibila invadare a Iugoslaviei, masura fiind una de asigurare a spatelui frontului. Ratiunea politica exista, intrucat sovieticii erau la curent cu ostilitatea din ce in ce mai manifesta a lui Tito fata de Moscova, gratie spionilor din grupul lui Kim Philby. In aceasta masiva angrenare de forte, cei cinci spioni din grupul lui Saplacan parasutati in Romania si destinul lor ar putea fi rezultatul a orice: de la neglijenta la tradare, de la avertisment destinat inamicului si deci esec programat la simpla nereusita, datorata unui lant intreg de ghinioane. Singura certitudine o avem doar cu privire la soarta lor. Dar ceea ce ramane ciudat este ca spionii nu au fost instruiti in legatura cu prezenta - atat pe versantul sudic, cat si pe cel nordic - a doua grupuri de partizani anticomunisti, cel condus de fratii Arnautoiu (in Muscel) si cel al lui Ion Gavrila Ogoranu (in Tara Fagarasului), a caror existenta era cunoscuta de serviciile secrete aliate. De altfel, in memoriile sale, Ion Gavrila Ogoranu nu pomeneste nimic despre existenta grupului de parasutati ai lui Saplacan. Intr-un interviu pe care mi l-a acordat in 1995,
mi-a confirmat ca stia de la unii dintre satenii de la poalele Fagarasului despre ei, dar ca modul lor de manifestare l-a determinat la prudenta, considerandu-i provocatori ai Securitatii si nicidecum "agenti anglo-americani" trimisi in Romania.
Se mai ridica un alt semn de intrebare. In cursul anchetelor, atat Saplacan, cat si Bohn, doi dintre "parasutistii" prinsi, au relatat ca, inainte de a sari din avion, "cand am ajuns deasupra locului de parasutare am vazut jos o lumina in forma de L, iar mai incolo am observat o alta lumina care se aprindea si se stingea, de la o lanterna". In conditiile in care semnalizarile nu au apartinut partizanilor din munti, nu este exclusa posibilitatea ca ele sa fi apartinut unor dispozitive speciale, foarte probabil sovietice (ale KGB-ului), menite sa duca la capturarea spionilor. Aceasta ipoteza este intarita de afirmatiile lui Kim Philby, celebrul spion al KGB strecurat in interiorul serviciilor secrete britanice. Poate ca doar eroarea pilotului si lipsa de experienta a "parasutistilor" a impiedicat capturarea lor pe loc. Caci sa ne gandim un pic: ca reprezentant al Secret Intelligence Service la Washington din 1949 pana in 1951, Kim Philby, prin legaturile sale de serviciu cu CIA, ar fi putut sa-i furnizeze ofiterului sau sovietic o mare cantitate de detalii asupra operatiunilor americane si britanice in tarile lagarului comunist. In Albania, de pilda, Philby a alertat cu privire la primele debarcari navale finatate de SIS in vara anului 1950 si cu privire la primele parasutari ale CIA in noiembrie 1950. Numai in primavara anului 1951, el a dat controlorului sau informatii precise despre trei grupuri de cate sase agenti care au fost capturati dupa parasutarea lor in Ucraina.
Pe de alta parte, toti anchetatii din grupul Saplacan releva faptul ca in acelasi avion mai era un grup de agenti, echipati ca ei si vorbitori de limba slava, care s-au indreptat cu avionul spre o alta destinatie de parasutare. Daca este sa luam in considerare faptul ca raportul Directiei de Contraspionaj a Securitatii spune ca avionul din care au fost debarcati spionii deasupra muntilor Fagaras s-a indreptat apoi spre est, se poate spune ca grupul Saplacan a fost transportat impreuna cu un grup de ucraineni, foarte probabil unul dintre cele date de Philby pe mana sovieticilor, asupra sortii carora agentul KGB-ului comenta in memoriile sale cu o ironie macabra: "Nu stiu ce s-a intamplat cu acele grupuri. Dar pot face supozitii informate".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO