Anul acesta, Radioul public implineste 80 de ani de existenta. Opt decenii nu sunt chiar asa de multi ani, mi s-ar putea spune. Mi-aduc aminte ca am ramas mut de uimire si invidie cand mi s-a spus la Montpellier ca Universitatea de acolo dateaza din secolul al XII-lea. Dar radioul este o institutie de tip modern, a vremurilor noastre, care a construit o galaxie comparabila cu cea a lui Gutenberg (potrivit lui Marshall McLuhan), iar aparitia sa in Romania a fost aproape sincronica descoperirii inventiei de catre Marconi in 1924: la 1 noiembrie 1928 romanii aveau sa asculte mesajul profesorului Dragomir Hurmuzescu venit de undeva din eter, mesaj ce se constitutia in actul de nastere al Radioului public.
Foarte rapid, Radioul se impune ca o institutie cu o mare putere in stat, o atat de mare putere, as zice, incat, in vremuri de mari tulburari, de cumpene ale istoriei, acapararea, ocuparea sa a fost un act strategic de covarsitoare importanta. De aici s-au anuntat marile convulsii ale istoriei. Si ma gandesc la rebeliunea legionara, la proclamatia regala de la 23 August 1944, la Revolutia din Decembrie 1989. Pentru cei mai multi romani, radioul a fost - si cred ca mai este - legatura cu lumea. A fost si este atat de prezent in viata noastra, incat a devenit un reper al sigurantei, al securitatii fiecaruia. Atata vreme cat nu se oprea o emisiune, cat nu aparea o voce pe care radioascultatorii nu o stiau, totul era bine. Fara sa fi fost in noaptea aia in Bucuresti si, deci, fara sa fi vazut si sa fi simtit, am perceput dimensiunile dezastrului provocat de cutremurul din 4 martie 1977 in momentul cand radioul a ramas amortit, inert, fara glas minute bune. Numai o mare catastrofa. Numai o apocalipsa, gandeam toti, ar fi putut reduce la tacere Radioul.
In holul Studioului de concerte "Mihail Jora" au fost expuse obiecte care amintesc de istoria radioului, prilej de reverii, nostalgii, comparatii: aparatul cu casti (sau cu galene, cum mai este cunoscut), receptorul primei crainice a postului national (Margareta Marinescu), aparatura cu care s-a inregistrat mesajul Regelui catre Tara la 23 August 1944, primul aparat de radio -Record - fabricat in Romania, fotografii, reviste, manuscrise ale colaboratorilor de prestigiu.
Este cuprinsa aici istoria bogata a postului national care, multa vreme, fundamental, a efectuat opera de educatie si culturalizare. In primii ani - sau mai corect inca din primii ani -, s-au realizat transmisii de la Opera Romana si de la Ateneu, au fost prezente la microfon personalitatile marcante ale culturii romane cu interventii ce vizau cunoasterea ca forma de civilizatie. Revista literara radio a beneficiat de doi realizatori remarcabili - Vasile Voiculescu si Victor Ion Popa. Ea este o marca a radioului romanesc si ma bucur ca oamenii de cultura au reactionat vehement cand nu stiu ce promotor al noului cu orice pret voia sa o scoata din grila de programe. Sigur, trebuie sa tinem pasul cu vremurile, dar nu numai vinul capata calitate si valoare odata cu trecerea anilor. Am citit intr-un interviu ca oamenii de azi ai Radioului au conturat niste valori care sa-i exprime identitatea. S-au oprit asupra spiritului de echipa ca fiind o prima valoare identitara. Nu prea as fi de acord.
Nu pentru ca nu exista acest spirit de echipa, ci pentru ca el defineste orice intreprindere media. Este imposibil sa imaginezi un ziar, o revista, un post de radio sau de televiziune in afara gandului echipei. Valoarea identitara a Radioului public este, in opinia mea, siguranta pe care o ofera ascultatorilor, cetatenilor acestei tari. Aparatul de radio care isi toarce linistit emisiunile - fara excese, fara partipriuri, fara false valori -, prompt, echilibrat, cu voci care induc calm si asezare este asemenea bunicului din orice casa. Chiar daca il mai consideram noi vetust, induiosator in invechitele lui conceptii, chiar daca uneori uitam sa-l consultam cand luam decizii importante, il respectam si suntem atenti la reactiile lui. Simpla lui prezenta ne confera acea liniste a continuitatii si a intelepciunii. Bunicul din casa noastra este radioul, iar unchiul nabadaios, intempestiv, usor excentric, vesnic agitat - televizorul.
De aceea, din manifestarile dedicate momentului aniversar, am preferat calmul, nostalgia si siguranta conferite de exponatele din holul Studioului de Concerte. Acolo este spiritul Radioului si poate mai putin in concertul in aer liber cu trupe pe care le voi vedea cat de curand aducandu-si obolul si campaniei electorale, cantand, impartial, cam la toate partidele, adica la toate mesele. Asta daca tot vorbim de valori identitare...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
