Ziarul de Duminică

Steaua în ascensiune a literaturii braziliene contemporane: João Paulo Cuenca/ de Claudia Fitcoschi

Steaua în ascensiune a literaturii braziliene...

Autor: Claudia Fitcoschi

17.12.2015, 23:59 59

João Paulo Cuenca

Singurul final fericit pentru o poveste de dragoste e un accident

Editura Polirom

Traducere din limba portugheză şi note de Iolanda Vasile.

„Pătrunzător şi neînduplecat: un roman care aminteşte de măiestria lui Haruki Murakami.” (Deutschlandradio Kultur)

Shunsuke Okuda, un cuceritor incurabil, îşi creează o altă identitate pentru fiecare nouă iubită pe care o cunoaşte prin barurile Cartierului Roşu din Tokyo. Asta până în noaptea când o întâlneşte pe Iulana, chelneriţa sosită dintr-un oraş românesc aflat pe malul Mării Negre, imposibil de blondă şi de înaltă şi de străină de oraşul lui, în care toţi vin să fie uitaţi şi să devină invizibili. Însă cei doi nu se vor putea face niciodată nevăzuţi, pentru că hobby-ul legendarului poet Atsuo Okuda, tatăl lui Shunsuke, este să-şi spioneze fiul şi să tot încurce iţele deja complicate şi bolnăvicioase ale vieţii lor.

O culme a fanteziei în literatura contemporană, romanul lui Cuenca vorbeşte despre viaţa fragmentată a metropolelor, despre perversiunea care întunecă spectrul iubirii şi al purităţii în acest infern de oţel şi electricitate.

„Cuenca evită riscul de a transforma particularităţile culturale ale Japoniei într-un miraj exotic facil, menit doar să fascineze cititorii. Singurul final fericit… nu e un roman al mirării, al nesiguranţei, ci un edificiu narativ la fel de solid ca zgârie-norii care împânzesc Tokyo.” (Os Meus Livros)

„João Paulo Cuenca a eliberat literatura braziliană de tendinţele ei atavice şi a îndreptat-o spre lumi noi, în care alţi scriitori n-au îndrăznit să se aventureze.” (L’Express)

„J.P. Cuenca este steaua în ascensiune a literaturii braziliene contemporane.” (L’Express)

Scriitorul şi editorialistul brazilian João Paulo Cuenca (Rio de Janeiro, 1978) este autorul a trei romane – Corpo presente (2003), O dia Mastroianni (2007), O único final feliz para uma história de amor é um acidente (2010; Singurul final fericit pentru o poveste de dragoste e un accident) – şi al unui scenariu de film în curs de apariţie, A morte de J.P. Cuenca. A studiat economia la Universidade Federal do Rio de Janeiro. A început să scrie încă din timpul studiilor şi curând s-a impus ca unul dintre cei mai promiţători tineri autori din Brazilia. În 2007, Hay Festival l-a inclus în lista celor mai talentaţi 39 de scriitori sud-americani sub 39 de ani, iar în 2012, prestigioasa revistă Granta îl considera „unul dintre cei mai buni scriitori brazilieni sub

40 de ani”. A colaborat ca reporter şi editorialist la cele mai importante cotidiene braziliene, printre care şi O Globo, iar unele dintre cronici şi editoriale i-au fost reunite în 2012 în volumul A última madrugada.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO