"Istorie vie nu ruine"
După popasul din Piaţa Universităţii, este firesc să ne îndreptăm către locul care acum se numeşte "Centrul istoric" . În ceea ce priveşte semnificaţia istorică, dar şi sentimentală a acestei zone, subscriem opiniei exprimate de arhitecta Cristina Ţurlea, în informata sa lucrare Centrul istoric financiar-bancar al Bucureştilor (2011): "Încă mai ştim că centrul vechi al Bucureştilor înseamnă istorie vie, nu ruine. Încă mai regăsim şi o fărâmă din imaginea, din sufletul ce anima Bucureştii de altădată. Din sufletul nostru".
Aşadar nu ne rămâne decât să coborâm pe Strada Academiei care îşi trage desigur numele de la "Academia de la Sfântul Sava", întemeiată de Şerban Cantacuzino la 1679. Tot aici, în încăperile Mănăstirii Sfântul Sava, a fost înfiinţată, la 1818, de către Gheorghe Lazăr, o altă "Academie", numită "Şcoala academicească de ştiinţe filozoficeşti şi matematiceşti".
Academiei "de altădată"
De fapt, în forma sa actuală, strada Academiei (numită, la un moment dat, R. Poincáre) porneşte de la Calea Victoriei, traversează Bulevardul Regina Elisabeta şi ajunge în zona străzii Doamnei, având în spate o istorie îndelungată, care i-a modificat adesea aspectul, astfel încât, aşa cum consemnează Constantin Bacalbaşa în Bucureştii de altădată, publicată în 1936, "…nu mai e de recunoscut. Aproape totul e nou". Ca mărturie, Bacalbaşa menţionează că, la această dată, o serie de imobile, unele cu un anumit prestigiu, dispăruseră: Cinema Volta, Hotel Minerva, casa în care era drogheria Zamfirescu. Printre acestea se afla şi o adevărată "instituţie", grădina Raşca (în spatele Universităţii, în zona străzii Edgar Quinet), aşa cum ne încredinţează chiar Bacalbaşa: "avea o mare trecere, era unul din puţinele locuri de elită ale Bucureştiului. La grădina Raşca nu se ducea oricine". Un alt local intens frecventat de bucureşteni era berăria "Grădina Carpaţi" (pe locul librăriei "Eminescu").
Chiar din această enumerare a lui Bacalbaşa reiese că, cel puţin până la un moment dat, zona străzii Academiei avea, în bună măsură, un specific agremental, distingându-se prin localurile, grădinile şi cinematografele sale.
Bineînţeles că, şi în această zonă, se află o biserică cu o legendă proprie. Este vorba de Biserica "Dintr-o zi", înălţată în 1702, care purta acest nume pentru că a fost sfinţită în aceeaşi zi în care a început construcţia sa. La un moment dat, ea a devenit un fel de "biserică domnească", fiind frecventată de Caragea Vodă care îşi mutase reşedinţa în zonă după ce Palatului Domnesc din Dealul Spirii dispăruse într-un incendiu. Pentru a ne face o idee de cum arăta acest spaţiu la începutul secolului XIX, menţionăm că domnitorul pusese să se construiască un pasaj din lemn între locuinţa sa şi biserică, pasaj care străbătea "curţi pline de noroi şi bălegar". În chiliile bisericii a locuit scriitorul Nicolae Filimon, care a fost o vreme dascăl al acestei biserici.
O arteră comercială şi bancară
Şi totuşi, având în vedere că multe din construcţiile vechi dispăruseră, nu este de mirare că, în Lista monumentelor istorice, este menţionată o singură clădire construită în secolul XIX. Şi totuşi, multe din noile construcţii înălţate la începutul secolului XX îşi au interesul lor, reflectând faptul că strada Academiei devenise mai ales o arteră comercială, dar şi bancară. Astfel, aici au apărut o serie de hoteluri şi magazine, în special în zona de după intersecţia cu strada Câmpineanu până la Calea Victoriei. Tocmai datorită importanţei comerciale a străzii Academiei, ea este legată de Calea Victoriei de o serie de pasaje, adăpostind de asemenea magazine şi restaurante (Comediei, Victoriei).
În ceea ce priveşte băncile, lucrarea menţionată arată că, prin anii ´20 ai secolului trecut, aici se aflau aproximativ cinci bănci a căror titulatură reflecta însăşi specificul economiei României de atunci şi de mai târziu ("Banca Petrolieră a României", "Banca Cerealiştilor" etc.)
"Forme adaptate"
După 1989, importanţa comercială a străzii Academiei a căpătat însă "forme adaptate", nu întotdeauna fericit, înmulţindu-se micile magazine de tip "boutique", cu aspecte şi firme din cele mai "colorate", unele dincolo de bunul gust. În acelaşi timp însă au fost renovate unele hoteluri din preajmă care conferă zonei un aspect modern.
Singurele obiective culturale de pe această stradă sunt anticariatele, între care se distinge cel aflat sub porticul clădirii de la colţul cu Bulevardul Regina Elisabeta, precum şi galeria de artă din porţiunea dinspre Calea Victorei.
Din păcate, în zona dintre Bulevardul Regina Elisabeta şi strada Doamnei, o serie de imobile, mai ales blocuri construite la începutul secolului XX, nu s-au bucurat de atenţia restauratorilor, găsindu-se într-o accentuată stare de degradare.
O rană cicatrizată
Procesului de "înnoire" forţată i-au căzut victimă şi alte "instituţii", între care "Cofetăria Albina" care merită acest calificativ pentru că era locul consacrat de întâlnire mai ales a studenţimii, dar şi a altora care preferau aspectul ei modest, dar familiar, "marilor restaurante". Într-un fel, prin atmosfera sa, "Albina" fusese o "Capşă a studenţimii", unde uneori se "încingeau" discuţiile, cu un "folclor" propriu, aşa cum reiese şi din unele lucrări memorialistice şi chiar romane.
Cred că cei mai mulţi din cei din generaţia mea şi nu numai se întreabă dacă nu s-ar fi găsit interesul şi mijloacele pentru refacerea "Albinei" care astăzi arată ca o "rană cicatrizată" a peisajului bucureştean.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
