Ziarul de Duminică

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XXIII). Piaţa Unirii. Galerie FOTO

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini (XXIII). Piaţa Unirii / de Dr. Alexandru Popescu

Străzile Bucureştilor – mică istorie sentimentală în imagini

Autor: Dr. Alexandru Popescu

01.06.2012, 10:03 3431

Câteva recorduri

În diferitele forme pe care le-a avut de-a lungul vremii, dar mai ales în cea actuală, Piaţa Unirii deţine câteva "recorduri": cea mai mare a Bucureştilor şi una din cele mai vechi, cea mai importantă zonă comercială, locul de întâlnire al celor mai multe sectoare ale oraşului, dar şi piaţa care a purtat cele mai multe nume.

Din păcate, Piaţa Unirii mai deţine un record "trist": din numeroasele obiective istorice care s-au aflat aici nu se mai păstrează nici unul, astfel încât pe Lista monumentelor istorice nu se află înscrise decât "vestigii" (cum ar fi cele ale Palatului Brâncoveanu).


De la "Piaţa Maghistratului", "Bibescu Vodă" la
"Piaţa 8 Iunie" şi "6 septembrie"



Locul pe care se va afla Piaţa Unirii a fost pentru prima oară amenajat urbanistic prin dispoziţiile Regulamentului Organic
(1834-1835) care prevedea amplasarea a nu mai puţin de 10 pieţe în Bucureşti. (Fie-ne permisă o paranteză. Este un lucru stabilit că în ţările care s-au aflat sub ocupaţia rusească sau cârmuite potrivit unor reglementări ale acestei autorităţi, în afara unor măsuri de natură politică, de cele mai multe ori opresive sau de desnaţionalizare, au fost desfăşurate importante iniţiative edilitare şi urbanistice. Astfel, Rusia care, la acea dată, se afla ea însăşi într-un intens proces de renovare edilitară, cu o contribuţie substanţială a unor arhitecţi germani, a iniţiat, şi în Ţările Române, asemenea proiecte, mai ales în Bucureşti. Un exemplu similar este acela al oraşului Helsinki, în aceeaşi perioadă capitala marelui ducat al Finlandei, aflat sub stăpânire rusească, care practic a fost sistematizat şi "amenajat" de arhitecţi din Rusia).

În ceea ce priveşte viitoarea "Piaţa Unirii", pe o bună parte a perimetrului său actual, se vor ridica o serie de construcţii care vor face ca locul să devină un fel de centru comercial (Hala Mare), dar şi administrativ al oraşului: Sfatul Orăşenesc si Primăria,de unde si denumirea de "Piata Maghistratului". Ceva mai târziu, o altă denumire va fi "Piaţa Bibescu Vodă" (1843-1848), domn care a avut şi el importante iniţiative edilitare.

Pe lângă alte proiecte urbanistice iniţiate de domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost şi acela privind lărgirea acestei pieţe în primul rând prin construirea Halei Mari după proiectul antreprenorului francez Alfred Godillo, având ca model halele din Paris

Odată cu declanşarea proiectului regularizării Dâmboviţei în vremea regelui Carol I, care, cum am văzut, a avut efecte importante asupra înfăţişării oraşului, şi în această piaţă au apărut unele modificări pe linia modernizării sale. Astfel, este demolată vechea Primărie, sunt construite mai multe hale şi numeroase tarabe, prăvălii, astfel încât ansamblul capătă denumirea de "Halele Centrale".

Un alt proiect de modernizare urbanistică a Bucureştilor care a afectat şi acest perimetru a fost iniţiat de Carol II, constând în lărgirea unor bulevarde, ridicarea unor blocuri şi construirea unor edificii. În ceea ce priveşte Piaţa, ea a fost sistematizată şi igienizată, manifestându-se o reală preocupare pentru înfăţişarea sa.

Măsurile prevăzute în acest proiect vizau transformarea acestei pieţe dintr-o zonă comercială în una reprezentativă prin demolarea halelor carea început spre sfârşitul anilor 1930, făcând loc, în principal, imobilelor cu faţade monumentale destinate instituţiilor de cultură, precum şi monumentelor de for public care să celebreze originea romană a poporului român. Din fericire (sau din păcate) acest proiect nu a fost dus la bun sfârşit.

Faptul că această piaţă era considerată un loc reprezentativ, un fel de "marcă" a Bucureştilor, a făcut ca regimurile politice să o "reboteze", după datele considerate memorabile, dar care s-au dovedit în timp efemere. Astfel, după ce, în timpul lui Carol II, această piaţă s-a numit, în legătură cu Restauraţia, "8 iunie", Ion Antonescu, care se bucurase, până la un moment dat, de sprijinul legionarilor, a dispus schimbarea numelui ei în "Piaţa 6 septembrie", ziua "biruinţei legionare". Dar, "tăvălugul istoriei" a făcut ca aceste denumiri efemere, de circumstanţă, să dispară.

Dispar Halele

Din păcate, în perioada ulterioară, sub imperiul modernizării, au trebuit să dispară şi unele construcţii reprezentative pentru acest perimetru. Astfel, în perioda postbelică, în diferite etape, au fost luate alte măsuri de sistematizare, cărora le-au căzut victimă o serie din obiectivele istorice aflate în acest perimetru. Cea mai "dură" a fost demolarea Halei Mari, ultima rămasă în picioare, care a dus nu numai la dispariţia "nucleului" pieţii, ci şi a unei construcţii care aparţinea peisajului urbansitic, dar şi sentimental al Bucureştilor. Îmi aduc aminte, copil fiind, impresia covârşitoare pe care o făcea această "lume", pestriţă şi amestecată, cu rosturile sale practice, comerciale, dar şi cu "folclorul" său,un loc în care puteai găsi orice, oricând. Unul din simbolurile pitoreşti ale zonei din preajma Halelor erau "chivuţele", acele femei (de obicei ţigănci) care se îndeletniceau cu spoitul caselor cu bidineaua lor cu coadă lungă.

Argumentul demolării o fi fost că această hală nu mai corespundea exigenţelor unui comerţ modern. La urma urmei, şi Parisul îşi demolase Halele sale (Îmi aduc aminte că, la începutul anilor 1970, aflându-mă în acest oraş, am văzut aceste hale dezafectate, dar încă în "picioare". Mi s-a spus să nu vor fi demolate decât în momentul în care se vor găsi soluţii pentru deratizarea "armatei" de şobolani care se aşteaptă să invadeze Parisul după demolarea halei)

Amintirea Halelor a rămas imortalizată doar în numele purtat de o stradă în marginea perimetrului în care se aflau acestea, "Strada Halelor", de-a lungul căreia se află o serie de clădiri de epocă restaurate şi modernizate, între care şi o faţadă a Hanului lui Manuc (la începuturile istoriei Pieţii, cursul Dâmboviţei trecea pe sub zidurile sudice ale hanului). Este oare atât de complicat să se instaleze în apropiere o placă memorială care să pomenească de această construcţie, şi de "mica sa istorie"?

Din păcate, zona Pieţei a fost afectată şi de alte demolări, într-adevăr fără rost, cum a fost Spitalul Brâncovenesc, corpul nou, ridicat în 1904, pe vremea lui Carol I.

Despre motivele demolării sale, circulă o serie de "legende", legate mai ales de ambiţiile edilitare, adesea absurde, ale lui Ceauşescu.

De la "Piaţa Mare", "Piaţa de flori", "Piaţa Naţiunii" la "Piaţa Unirii"

De-a lungul vremii, acest perimetru sau o parte din ele a purtat oficial sau în folclorul bucureştean diferite denumiri: "Piaţa mare", dat fiind dimensiunile sale, "Piaţa de flori", căci aici îşi aveau tarabele florăresele, alte "personaje" simbolice, ceea ce făcea ca zona să fie deosebit de "colorată" şi "Piaţa Naţiunii", dat fiind predilecţia edililor oraşului pentru "simboluri naţionale".

În fine, zona în care se aflaseră acestea a fost "înghiţită" de perimetrul actual al "Pieţei Unirii" (denumire oarecum circumstanţială, căci nu jucase un rol deosebit în evenimentele legate de acest act istoric), căreia i s-a atribuit un loc important în planurile haotice ale lui Ceauşescu de "sistematizare" a Bucureştilor prin construcţia "Bulevardului Victoriei Socialismului",de la Casa Poporului până la Cheiul Dâmboviţei. Perimetrul acestei pieţe, cea mai mare a Capitalei, are dimensiuni oarecum "faraonice", în care te pierzi, fiind acoperit în cea mai mare parte de un parc care îi mai dă "culoare", dar nu poate înlocui "peisajul" tradiţional al Pieţei. Aceasta a rămas una din cele mai importante zone comerciale ale Bucureştilor, mai ales prin marile sale magazine ("Unirea Shopping Center" şi "Cocor") care nu pot înlocui farmecul halelor şi prăvăliilor de demult. Cei să-i faci, "Sic transit..."

P.S.

Am mai avut ocazia că consemnăm în cuprinsul acestei rubrici opiniile unor importanţi specialişti străini în domeniul urbanisticii despre înfăţişarea "Bucureştilor de astăzi" şi perspectivele sale. De data aceasta vom aminti pe cele aparţinând lui Peter Bishop care a fost intre 2008 si 2011 directorul Agentiei de Dezvoltare a Londrei (LDA), echivalentul funcţiei de arhitect-sef, cu ocazia unei vizite în 2010. După părerea sa, oraşul"s-a schimbat, încet, dar intr-o direcţie bună", amintind în acest sens lucrările de reabilitare a centrului istoric: "Este un început". Criticabilă este starea trotuarelor şi faptul că nu se acordă suficientă atenţie îngrijirii şi plantării de copaci pe marginea arterelor.
"Următorul lucru este că nu protejaţi doar clădirile de referinţă, care au statutul de monument istoric, ci si alte clădiri care din punct de vedere arhitectural sunt foarte frumoase şi interesante, in special uimitoarele zone de case construite între 1900 şi 1935". În opinia specialistului britanic, "Poţi face lucruri mici dacă ai o strategie. Dar aveţi mare grijă să nu va repeziţi să faceţi repede lucrurile, fără să gândiţi".
Aviz amatorilor, dar mai ales profesioniştilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO