Avea dreptate taică-meu, eram puturos. Nu mi-a plăcut să muncesc, la fel cum nu mi-a plăcut niciodată să-nvăţ. Am fost un elev lamentabil. Maică-mea le dădea profesorilor cafea şi ţigări, uneori şi ţuică şi brânză de la bunică-mea, aşa că ei închideau ochii şi nu mă lăsau corigent. Am trecut prin şcoală ca gâsca prin apă. Văzând că-mi pot face de cap, de multe ori mă dădeam bolnav. Mama mă lăsa să stau acasă. Ajunsesem să lipsesc de la şcoală cu zilele. Săraca mama!... Trebuia acum să-mpingă pachete şi către doctoriţa de la dispensarul de pe strada noastră. Până la urmă m-a dus la un doctor de inimă, asta spuneam că mă doare, inima, iar doctorul ăla, spre marea mea uimire, a zis că sufăr de prolaps de valvă mitrală, astfel că boala mea închipuită a devenit dintr-o dată reală (ceva mai târziu, un alt doctor, un specialist de la Fundeni, a spus că sunt sănătos tun).
*
- Un pui şi un salam franţuzesc, vă rog.
Femeia de dincolo de galantar a cântărit puiul, aparatul electronic a scos printr-un mic orificiu un abţibild pe care erau imprimate preţul şi codul de bare, vânzătoarea l-a lipit pe ambalaj, a pus salamul pe cântar şi a repetat operaţiunea.
- Mulţumesc! am zis şi-am aruncat alimentele în cărucior.
De la raionul cu băuturi am luat o sticlă de Fetească neagră, apoi m-am îndreptat către case. M-am aşezat la una dintre cozi. În faţa mea erau trei persoane. Casiera trecea cu rapiditate produsele prin faţa cititorului de preţ. Bip! Bip! Oamenii plăteau, îşi luau produsele şi plecau. Simplu ca bună ziua. Bip! Bip!
*
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
