Ziarul de Duminică

Teatru nou

Teatru nou

Ionel Mihailescu, Marian Ralea, Gabriel Spahiu si Marian Ghenea

24.09.2008, 17:13 74

...adica o sumedenie de conditii greu de intrunit chiar si pentru scenele cu vechime. Atunci cand, in plus, este vorba despre un teatru de proiecte (tip de institutie aparut relativ recent pe plaiurile noastre, obisnuite, in ultimii 70 de ani, aproape numai cu teatrele de repertoriu), acestor conditii li se adauga si o doza de neincredere (fireasca, intre anumite limite) atat a “factorilor decizionali” cat si a spectatorilor normali. Cu alte cuvinte, un teatru de proiecte nou este o intreprindere riscanta prin definitie.

O asemenea intreprindere a fost, la vremea infiintarii sale (acum circa doi ani) si Teatrul Metropolis. Inaltata (la propriu, s-ar putea spune) pe ruinele a ceea ce s-a chemat Theatrum Mundi, tanara institutie a pornit la drum avandu-l ca ghid pe actorul George Ivascu, pe ale carui abilitati directoriale putini oameni “din breasla” ar fi pariat in acel moment. Si totusi, calm si hotarat, Ivascu a izbutit sa razbeasca prin complicatele meandre administrative ale municipalitatii, ispravind cu bine si reconditionarea cladirii, si o prima stagiune - onorabila -, si diversificarea activitatilor patronate de teatrul sau (ateliere de arta scenica, expozitii, concerte, diverse “evenimente”), creand in sediul vesel colorat de pe strada Mihai Eminescu un veritabil micro-centru cultural. Cel mai concludent semn al reusitei sale este ca, daca intrebi in autobuz unde trebuie sa cobori pentru Casa de cultura “Eminescu” (reflex invechit, dar obligatoriu pana acum sapte-opt luni), interlocutorul raspunde pe loc: “A, la Teatrul Metropolis vreti sa mergeti!”.

La Teatrul Metropolis am mers nu demult si eu, la premiera spectacolului Visul unei nopti de vara de Shakespeare, una dintre cele mai timpurii premiere ale actualei stagiuni (ba, chiar, harnica institutie isi invitase publicul inca de la sfarsitul lui august, la alte spectacole), lucrata din greu, in sezonul trecut, pana in pragul vacantei. Principalul “responsabil” al montarii - caci semneaza atat regia, cat si decorul si ilustratia muzicala - este Dragos Galgotiu, artist cu un destin profesional neobisnuit de sinuos. Salutat cu urale si cronici delirante la debut, pe la inceputul anilor 1980, ramas un timp (un timp in care conjuncturile de tot felul au avut rolul lor) printre corifeii “noului val” de regizori-creatori - Victor Ioan Frunza, Gabor Tompa, un pic mai tarziu Alexandru Darie -, Galgotiu s-a vazut situat apoi intr-un con de umbra la fel de nemeritat ca si osanalele initiale: spectacolele lui de dupa 1989, complicate uneori si complexe intotdeauna, au fost adesea respinse ca “prostii sofisticate”, patrunzand rareori in plutonul (cu geometrie destul de fixa...) pretendentelor la trofee si la recunoastere publica. Abia in ultimele stagiuni, prin titluri precum Portretul lui Dorian Gray dupa Oscar Wilde sau Hamletmaschine de Heiner Muller (ambele, la Odeon), regizorul a reintrat oarecum in gratiile observatorilor scenei, desi, de exemplu, precedentele Cafeneaua de Goldoni sau Arden din Feversham de un anonim elisabetan (la acelasi teatru) puteau ridica solide pretentii la o atentie sporita. Dragos Galgotiu e un regizor greu de clasificat.

Asa se prezinta si acum, la Metropolis. Visul unei nopti de vara este una dintre cele mai jucate piese shakespeariene, pentru ca ofera un spatiu considerabil de manifestare, in acelasi timp, fanteziei regizorale si bravurii actoricesti. In plus, cele doua “etaje” ale comediei - povestea cuplurilor de indragostiti ratacind prin codru in puterea duhurilor nevazute si povestea “artistilor amatori” ce pregatesc o reprezentatie in cinstea nuntii regale - le permit autorilor spectacolului sa alunece continuu intre realism si metafora, intre lirism eteric si senzualitate ambigua, intre poezie si umor si sa-si etaleze astfel, din plin, insusirile. Evident, aceste ocazii sunt tot atatea capcane...
Pe mica scena de la Metropolis, Dragos Galgotiu a construit un decor totodata simplu si elaborat: doua franturi de rame gigantice, inchizand intre cioburile lor de oglinda un spatiu ocultat/ dezvaluit de o perdea opaca/ transparenta, pe care proiectiile - excesive, dupa parerea mea - vor desena la rastimpuri dominanta “ideologica” a unuia sau altuia dintre momente. In aceasta ambianta foarte generoasa expresiv, conflictul piesei capata o polaritate neta: de o parte, dragostea si feluritele ei rataciri, de alta, trivialitatea si feluritele ei intrupari; intre cele doua planuri circula, impersonali si a- sau bi-sexuati, Oberon, regele fapturilor noptii (Tudor Aaron Istodor, cu o aparitie fascinanta de lord britanic din alte vremi), si sfetnicul sau, Puck (dublu ipostaziat in Constantin Cojocaru - impecabil - si Vanda Rotaru, neprofesionista aleasa, evident, pentru infatisarea sa speciala). Spectacolul contine o multime de idei superbe ori, “macar”, foarte bune si aproape la fel de multe realizari aproximative ori discutabile, fie prin exces (de pilda, folosirea limbii engleze e perfect motivata, in unele scene, si inexplicabila, in altele), fie prin insuficienta (de pilda, transformarea mesterului Bottom - excelent, Marian Ralea - in magar si “idila” lui cu zana Titania - Ada Condeescu, voluptuoasa, dar... cam atat - pare expediata, iar pentru un privitor obisnuit este, ma tem, de neinteles); in ansamblu, insa, are o caldura care, mai ales in a doua jumatate si la final, conving si cuceresc.

Distributia evolueaza multumitor; pe langa interpretii amintiti, Ionel Mihailescu, Gabriel Spahiu si Marian Ghenea (mestesugarii - “actori”), Ioana Barbu, Vlad Logigan, Radu Iacoban si Alina Grigore (tinerii indragostiti, citabili in aceasta ordine), Lia Bugnar, Dan Astilean si Tiberiu Almosnino (puternicii cetatii) joaca in general cu verva si, in ciuda spatiului mic, cu precizie. Atat cat pot sa-mi dau seama, spectacolul va “creste” pe parcurs, avand sanse sa devina un adevarat “hit” al stagiunii.
Ceea ce, pentru un teatru nou, e mai mult decat important; e vital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO