De ceva timp, Editura Tritonic are o colecţie intitulată Comunicare Media în care apar studii despre scriitori (români ori străini) semnate de tineri comentatori români. Două volume merită din plin atenţie.
Maria-Mirabela Neagu – Bujor Nedelcovici între atracţia scriiturii şi datoria mărturisirii
Prefaţă de Ion Bogdan Lefter. La final – „O viziune asupra creaţiei lui Bujor Nedelcovici” de Ion Bălu. Monografia Bujor Nedelcovici cu care debutează Mirabela Neagu, la origine o teză de doctorat (coordonată de profesorul Silviu Angelescu şi ţinută în aprilie 2014, vezi imaginea), atrage din start atenţia, ca opţiune, din mai multe motive. Întâi, pentru că e o carte despre un scriitor contemporan. Apoi, fiindcă se ocupă de un „autor din exil”, stabilit la un moment dat în străinătate, „fugit” din România comunistă. În sfârşit, pentru că e vorba despre un prozator căruia nu i-au mai fost până acum consacrate studii de asemenea amploare.
Deşi de-a lungul anilor şi deceniilor s-au scris despre cărţile sale zeci şi zeci de articole, cronici, recenzii, „portrete de autor”, Bujor Nedelcovici n-a fost, totuşi, un autor „răsfăţat” de critici, precum alţi colegi activi în perioada de dinaintea plecării din ţară, de la Marin Preda şi Alexandru Ivasiuc la Nicolae Breban şi Augustin Buzura, sau, în ultimii ani, dintre exilaţi, Norman Manea. Cum de-l va fi ales Mirabela Neagu tocmai pe Nedelcovici?! Poate că va fi contat tocmai subţirimea comentariilor de până acum, drept care existau premisele unei notabile „contribuţii” (cum se spune în limbajul criticii şi istoriei literare). Dacă nu cumva s-a manifestat şi „patriotismul” ploieştean, comentatoarea şi autorul comentat fiind ambii din zona (naşterea la Bârlad a lui Nedelcovici se explică prin traseul profesional al tatălui, ofiţer în armata regală, ulterior familia revenind în Ploieşti, de unde viitorul prozator va pleca spre Capitală la vârsta studiilor universitare, cu o scurtă revenire după absolvire, ca avocat).
Monografia este una solidă, deşi autoarea e debutantă. Volumul este structurat în trei capitole. Primul („Scriitorul în vremea sa”) reprezintă, pe de o parte, o punere biografică şi literară a lui Bujor Nedelcovici în contextul anilor 1970-1980, iar, pe de altă parte, o radiografiere a poeticii explicite a romancierului. Se evidenţiază că, în concepţia lui Nedelcovici, romanul are o funcţie etică. În capitolul al doilea („Stil, joc şi mărturisire”) autoarea delimitează patru etape de creaţie: a) în roman, psihologicul se îmbină cu analiza socială; b) în roman intră parabolicul, miticul şi legenda; c) romanul se centrează pe tema exilului; d) romanul ajunge să distileze înţelept şi detaşat semnificaţiile practice. În capitolul al treilea („Un topos al mărturisirii directe”) autoarea analizează scrierile non-fictive ale lui Bujor Nedelcovici: jurnale, eseuri şi mărturisiri, publicistică.
Maria-Mirabela Neagu îşi încheie studiul în felul următor: „Creaţia lui Bujor Nedelcovici se află sub amprenta societăţii comuniste în care acesta evoluează, fiind marcată de nevoia sa de cunoaştere şi transcendenţă. Aceasta se subordonează crezului artistic al autorului, care este partizanul primatului eticului în literatură. El se consideră un purtător de cuvânt şi un martor al societăţii în care trăieşte.
Scrierile autorului sunt caracterizate de o dublă deschidere: către un plan al mărturisirii, concretizat în prezentarea critică a regimului comunist, şi către unul al artisticităţii. Viziunea critică asupra regimului comunist se întâlneşte, într-o formă mai mult sau mai puţin accentuată, în toate cărţile sale. Dacă în primele romane aceasta se împleteşte cu prezentarea declinului burgheziei şi cu surprinderea condiţiei umane în totalitarism, Al doilea mesager, utopie negativă, oferă o imagine radicalizată a sistemului, în care manipularea fiinţei umane atinge forme delirante – controlul gândurilor –, omul ducând o existenţă larvară. Ultimele volume presupun o plasare a temei comunismului în plan secund, atitudinea rezervată a autorului direcţionându-se către societatea occidentală a prezentului, marcată de o inversare a valorilor şi dirijată de principiul cererii şi al ofertei. Complexitatea cărţilor sale este semnalată de folosirea simbolurilor, a dublului, a elementelor fantastice şi de reiterarea miturilor. Simbolurile secondează desfăşurarea realistă a scrierilor, sporindu-le semnificaţia şi oferindu-le deschidere către multiple dimensiuni. Miturile structurează creaţiile, alegerea lor fiind explicată de biografia scriitorului. Ele sunt expresia trăirilor şi a experienţei sale de viaţă. Bujor Nedelcovici utilizează elemente ce ţin de o sferă a neobişnuitului, pe care le împleteşte cu idei filozofice. Fantasticul şi dublul oferă un prilej de meditaţie, conferind textelor accente metafizice.
Opera autorului se deschide către un plan al transcendenţei, care îi amplifică semnificaţiile. Învestirea cu sensuri etice, prezenţa simbolurilor, a elementelor fantastice, a dublului, reiterarea miturilor şi încărcătura metafizică oferă creaţiei lui Bujor Nedelcovici un profil aparte.”
O carte de critică universitară ce arată capacitate de lectură organizatoare şi competenţă de a structura tematic şi stilistic.
Lucian-Vasile Szabo – E.A. Poe: Romantism, modernism, postmodernism.
Implicaţii jurnalistice, fantastice şi science fiction
Lucian Vasile Szabo este critic literar, jurnalist şi cercetător în domeniul comunicării. A fost redactor-şef al cotidianului „Timişoara”. A publicat mult, inclusiv literatură SF. În studiul de faţă şi-a propus să se ocupe de câteva aspeste mai puţin cercetate din proza lui E.A. Poe.
Edgar Allan Poe este un scriitor complex, cu provocări multiple pentru cercetători. Deschiderile oferite de opera sa au şi darul să deconcerteze, însă efortul de a investiga în acest univers dificil şi fascinant este adesea răsplătit cu descoperirea de sensuri noi. Multe sunt intrinseci creaţiei lui Poe, aşteptând cercetători dedicaţi să le scoată la iveală. Altele rezultă din investigarea cu metode şi instrumente noi ori din cele modernizate, aspect care nu este de neglijat. Studiul de faţă îşi propune să dezvolte câteva aspecte mai puţin cercetate din proza lui Edgar Allan Poe. Trei sunt direcţiile de evoluţie, interesul nostru fiind îndreptat către publicistica autorului american (literara şi generalistă), spre scrierile sale anticipative (subsumate a ceea ce astăzi numim science fiction sau ficţiune speculativă), precum şi asupra influenţei exercitate de el în literatura română. Cele trei domenii pot exista separat doar metodologic, ca ipoteza de lucru, iar investigaţia se înscrie în direcţia evidenţierii influenţei reciproce a celor trei teme aflate în dezbatere. Cadrul va fi completat cu o scurtă încercare de geografie publicistică în textele epice ale Poe. Sunt deschise pe rând mai multe dosare pentru a evidenţia strategiile comunicative dezvoltate de acest autor profund şi original.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
