Triumful desenului

23 mai 2008 Autor: Adrian-Silvan Ionescu

Este stiut ca, la academiile de arta de altadata - in special la Koeniglich Bayerische Akademie der Bildenden Kunste din Munchen - se punea mare pret pe desen. Pana a ajunge sa faca o compozitie, studentii trebuiau sa execute un desen impecabil.
Primii trei ani de studiu se deprindea exclusiv desenul si abia in ultimul li se permitea sa foloseasca si culoarea. Inainte de a purcede la asternerea unui portret pe panza, marele Ingres elabora mai multe schite pregatitoare, in creion sau mina de argint, din ce in ce mai complicate, pornind de la reprezentarea nuda a modelului - chiar daca acesta nu-i poza astfel, fiind vorba despre doamne distinse din lumea mare - pentru a alege pozitia cea mai potrivita si mai favorabila pentru beneficiar, cat si pentru a discerne volumetria cutelor vesmantului ce trebuia sa cada natural pe trup.
Gabriela si Ion Draghici sunt cunoscuti drept pasionati si priceputi desenatori. Fara a le cunoaste aceasta propensiune pentru linia expresiva, un vizitator ce intra in expozitia lor s-ar putea crede transportat in sala de studiu, la finele unui curs de istorie naturala, ori in fata planselor pregatite pentru o enciclopedie botanica. Delicate lujere, pistile si petale se itesc din cadrele Gabrielei Draghici. Cu dragostea si sarguinta exploratorului ce a descoperit o flora necunoscuta intr-un tinut indepartat, necalcat de alt savant inaintea sa, artista se apleaca asupra plapandelor plante si le zugraveste in toata splendoarea lor. Florile capata monumentalitate prin dezvoltarea pe intreaga suprafata a hartiei, uneori chiar depasindu-i limitele. Acuarela, guasa, pastel si creion colorat sunt la fel de propice pentru a surprinde frumusetea efemera a florei locale ori exotice. Prin paginare, delicatete si distinctie, multe dintre operele Gabrielei Draghici amintesc de suavele lucrari ale Principesei Maria a Romaniei.
Caii lui Ion Draghici sunt vigurosi si grandiosi. Coborati de pe Partenon, cu geometrizari litice si demitente sculpturale, sau cu unduiri din schitele cailor de lupta ai lui Da Vinci ori din gravurile lui Durer, caii sai au ceva mistic si mefient in acelasi timp. Chiar daca nu poarta in spate pe cei patru Cavaleri ai Apocalipsei, unii dintre ei sunt cranceni in trasaturi si in priviri. Nu sunt rare cazurile cand armasarii se confrunta violent in desenele sale in carbune, creion sau sangvina. Dar, cu tandrete pentru nobilul cvadruped, artistul transleaza elegant spre portretizarea bidiviilor de rasa, in maniera lui George Stubbs, fie singuri, fie in grupuri. Sunt panotate si cateva lucrari mai vechi cu tenta suprarealista, unde calul si omul sunt angajati intr-un dialog ermetic. Arta animaliera ce, de la o vreme, a disparut ca gen independent, are in Ion Draghici un reprezentant de seama.
Sub genericul Eternul figurativ, sotii Draghici isi afirma prin aceasta expozitie de la Caminul Artei (etaj) neabatuta dragoste pentru motivul recognoscibil si pentru tratarea sa realista pana la naturalism.