- Ce aştepţi de la literatură în general, acum când interesul pentru ficţiune se restrânge (cel puţin în România) la un grup subţire de iniţiaţi în tainele alfabetului?
- Dacă tot scrii, de ce te încăpăţânezi să scrii în româneşte, după decenii de vieţuire în America?
- Eu scriu în ambele limbi. De exemplu, romanul "Vizitatorul" a fost scris, în original, în englezeşte; apoi Dana Băjenaru mi-a tradus varianta iniţială în româneşte, traducere pe care am finisat-o, după care am schimbat-o ca să corespundă ultimelor modificări. În afară de corecturile simple, am adăugat cam o sută de pagini noi, pe care le-am tradus singur şi am eliminat câteva zeci de pagini din cele scrise înainte de traducere.
Mi se întâmplă un fenomen pe care eu îl consider semnificativ. Eu scriu cu multă greutate, chinuindu-mă la alegerea fiecărui cuvânt, citind şi recitind cele scrise şi schimbând aproape continuu. Ajung să învăţ textul pe dinafară, iar acesta îmi dispare din faţa ochilor. Când îl traduc, textul reapare. E acelaşi şi totuşi e altfel. E familiar şi străin totodată. Citind textul în cealaltă limbă, simţul critic mi se deşteaptă încă o dată şi de multe ori reuşesc să descopăr greşeli atât stilistice cât şi, mai important, structurale.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
