CĂRŢI SURPRIZĂ

Ultimul haiduc – din nou despre spiritul Phoenix/ de Costel Postolache

20 mar 2015 Autor: Ziarul de Duminica

La sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut, „Ziarul de duminică” scria despre cele cele două volume consacrate istoriei formaţiei Phoenix semnate de Nicolae Covaci şi apărute la Editura Integral, prin îngrijirea neobositului inventiv Costel Postolache. Primul volum era reeditarea celui apărut cu mai bine de 20 ani în urmă la Nemira – „Însă eu, o pasăre...”. Al doilea –  „Giudecata înţelepţilor” – inedit. Amândouă prezintă viaţa zbuciumată a formaţiei Phoenix de-a lungul a 50 de ani, într-o alcătuire adesea palpitantă şi emoţionantă de aventuri şi întâmplări neobişnuite, reconstituind într-o formulă de roman o epocă şi un spirit, spiritul Phoenix şi, nu în ultimul rând, stabilind adevărul în legătură cu istoria celei mai mari formaţii rock din ţara noastră. Primul volum a stârnit, acum 20 de ani, un enorm val de interes, dar şi numeroase controverse, mai ales printre membrii formaţiei. Prezintă perioda 1962-1977, naşterea şi anii de glorie ai formaţiei, până la fuga din România. Al doilea volum, Giudecata înţelepţilor, debutează cu episodul fugii în Occident din 1977. Pe parcursul a aproape 400 de pagini sunt dezvăluite adevărata experienţă a exilului în Germania, revenirea în ţară după 1990, povestea succesului după reîntoarcere, jocurile de culise din industria muzicală românească, momentele de glorie şi de abandon şi, nu în ultimul rând, luptele prezentului.

Nu ştim cât de repede s-au vândut cele două volume şi dacă editura a fost sau va fi obligată să tipărească un nou tiraj. Lucrarea merită din plin. Acesta este şi motivul pentru care revenim asupra ei, reproducând postfaţa celui de-al doilea volum, semnată de Costel Postolache. – Ziarul de duminică

 

Ultimul haiduc

Aşa trebuia să se numească această carte. A fost titlu provizoriu o lunga bucată de vreme, cel puţin în mintea mea. Cred că i-am şi spus, cândva, şi lui Covaci. Nu mai ştiu cum a reacţionat, dar nu cred că i-a displăcut.

Alt titlu provizoriu a fost Ultimul rocker. Mi-l asum şi pe acesta. Poate că este o definiţie bună pentru Nicu Covaci. Vom mai vorbi despre asta.

Îmi asum şi titlul volumului apărut acum douăzeci de ani, Phoenix. Însă eu... Autorul a fost blamat pe nedrept pentru că şi-ar fi arogat, în nume propriu, o istorie colectivă. Nimic mai greşit. Nicolae Covaci a fost acuzat pe nedrept. Dacă este cineva de vină, eu sunt acela. Eu am propus editurii titlul cărţii, ce făcea o trimitere foarte clară şi expli­cită la motto-ul extras din Istoria Ieroglifică a lui Cantemir: Însă eu, o pasere de neam şi de minte proastă fiind, pentru că nici în carne vreo dulceaţă, nici în pene vreo frumuşaţă port, mai mult a grăi nu pociu, nici se cuvine, atâta doar, cât am ştiut şi-am crezut. Aceea din prostia inimii grăit-am, iar giudecata fie a înţelepţilor... Nu mi-am imaginat nicio clipă că această trimitere la textul care patronează volumul va fi ignorată ori –  şi mai rău –  răstălmăcită ca  un semn de imens or­goliu auctorial. Şi asta mi s-a părut cu atât mai ciudat, cu cât mesa­jul titlului, ca şi al întregului pasaj citat, nu face decât să sublinieze contrariul. Modestia autorului, care se supune giudecăţii înţelep­ţilor, a fost interpretată –  şi de presă şi de unii dintre colegii din formaţie –  drept aroganţă şi lipsă de spirit de echipă. Se spune că sintagma Phoenix, Însă eu... ar fi dus la dezmembrarea formaţiei. Eu cred că susceptibilitatea exacerbată, dezvoltată pe fondul unei crize pre-existente, a dus la o interpretare excesivă şi, în orice caz, eronată. Oricum am lua-o, revin, nu autorul trebuie împuşcat, ci editorul. Adică eu.

Prezenta ediţie include primul volum, cu un titlu extins, Phoenix, însă eu, o pasare... Probabil că aşa ar fi trebuit să se numească şi acum douăzeci de ani. Poate că multe discuţii nu ar mai fi avut loc. Nu exclud nici varianta că discuţiile şi interpretările rău-voitoare vor continua să circule. Pentru frumuseţea jocului, dar şi pentru o foarte clară –  în opinia mea –  raportare la textul lui Cantemir,  titlul celui de-al doilea volum este Giudecata înţelepţilor. Sunt cuvintele care încheie citatul ...iar giudecata fie a înţelepţilor. Îmi asum şi această propunere, pe care autorul a acceptat-o.

Cele două volume, însumând peste 850 de pagini, acoperă 50 ani de istorie. Nu este vorba doar de istoria a 50 de oameni –  să fie doar o coincidenţă a cifrelor? –, de istoria Phoenix, ci de istoria  noastră, a tuturor. Am crescut, am trăit cu Phoenix. Unii au îmbătrânit, alţii nu. Unii s-au născut cu Phoenix, alţii au şi murit.

Spiritul Phoenix nu a murit. Nu are cum să moară. A devenit un loc comun să spunem că Phoenix este destinat, prin nume, eternei renaşteri. Phoenix înseamnă Viaţă, nu Supravieţuire, înseamnă Zbor, nu Târâre. Este ceea ce Nicu Covaci numeşte Şira Spinării.

Lumea s-a schimbat, valorile rămân. Chiar dacă uneori par col­buite, în umbra unor stele de-o clipă. Mai este loc pentru muzica Phoenix în epoca iTunes, a manelelor şi a vedetelor fabricate pe bandă rulantă de industria muzicală, a showbiz-ului? De câte dintre ele ne vom aminti –  cei ce vor mai fi în viaţă –  peste cincizeci de ani? Phoenix a făcut istorie şi va rămâne în istorie.

Nicu Covaci va rămâne în istorie ca un personaj tragic, un rebel al tuturor vremilor. Nu este doar un muzician, fondator şi lider al celei mai importante şi valoroase formaţii din istoria rock-ului ro­mânesc. Este chiar ultimul rocker. Ultimul haiduc.

Covaci este o legendă care s-a autodevorat. Preferă să moară în luptă. Covaci nu poate să iasă la pensie, ca toţi oamenii respectabili. Acum mai bine de douăzeci de ani, la puţină vreme de la întoarcerea în România, îmi spunea: Nu  vreau să fiu o legendă! Ştiu câ îmi asum riscul de a dărâma un mit, dar eu nu vreau să fiu un mit. Sunt un om viu şi vreau să fiu pe scenă, chiar dacă trebuie să lupt pentru asta.

Cu sau fără voia lui, Nicolae Covaci este o legendă. El îi inspiră pe tinerii care s-au alăturat formaţiei, la ceasuri grele, pentru a duce povestea mai departe, este eroul lor. Phoenix merge înainte, cu cei cincizeci care au scris istoria, cu cei mulţi care o vor scrie de-acum înainte.

Legenda merge mai departe...

 
Cuvinte cheie:
phoenix
, istorie
, editura
, ingrijire

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!

zf.ro
Închide