Ziarul de Duminică

Ultimul nud/ de Ellis Avery

Ultimul nud/ de Ellis Avery

Autor: Ziarul de Duminica

27.03.2014, 23:38 136

*

*       *

La o săptămână după ziua în care am întâlnit-o pentru prima dată pe Tamara, în Bois, Anson m-a întâmpinat în faţa librăriei prietenei lui, Sylvia, făcându-mi semn să îl urmez înăuntru, într-un colţ ferit, ca să-mi spună ce aflase despre iubitul lui Gin. În timp ce ascultam, îngrijorată în privinţa colegei mele de apartament, simţind, în acelaşi timp, o bucurie sumbră din pricina faptului că avusesem dreptate, am început să analizez obiectele care se aflau în jurul meu. Rafturile pline de cărţi aurite şi îmbrăcate în piele – şi pereţii cu numeroase portrete fotografiate – dădeau o notă distinsă feţei de cartof a lui Anson. În aer plutea un miros plăcut de celuloză şi acid, de mere şi mucezeală. Un mic terier sârmos şi conştiincios anunţa intrarea fiecărui client. O pisică neagră dormea pe o stivă de cărţi, sub un desen înrămat care o reprezenta tot pe ea: dedesubt, un bileţel le avertiza pe doamne că lui Norocel îi place să mănânce mănuşi. Deasupra şemineului se afla un bust al lui Shakespeare, iar pe tejgheaua din faţă fuseseră aşezate câteva exemplare din Ulise, legate în coperte albastre: puteai să citeşti titlul chiar şi din cealaltă parte a camerei. În cameră se auzea foşnetul clienţilor care citeau sau luau notiţe în carneţelele lor, vorbeau în şoaptă; din când în când se auzea fâşâitul paginilor unui ziar deschis, şi doar o singură dată de la sosirea noastră, zornăitul maşinii de încasat.

Regina acestei stupine cu multe alveole era o americancă tânăra cu părul creţ, care îl salutase pe Anson, la sosire, cu bisous. Anson îi spusese numele meu, dar un alt client favorit a intrat chiar înainte să-l aud pe al ei. O puteam vedea fremătând de cealaltă parte a încăperii, aproape mereu în mişcare, dar nu agitată, stând de vorbă cu câte un client, recomandându-i Pomes Penyeach de Joyce, „tocmai publicată de subsemnata“, sau spunându-i altuia „Am să-ţi fac aranjamentul cu o bonă“, într-un joc de cuvinte pentru abonné, un abonament la librărie.

M-am întors spre Anson.

— Ea a Sylvia?

Cine altcineva ar putea fi? spunea expresia lui.

— E magazinul ei, a explicat el.

— Dar e atât de tânără.

— Are patruzeci de ani, a şoptit el.

— Nu!

— Şi acum o vezi cu drapelul în bernă. Mama ei tocmai a murit în iunie.

— Îmi pare rău, am spus.

Voiam să mă concentrez asupra a ceea ce spunea Anson: mama ei murise. Era tristă. Dar m-am trezit că atenţia îmi era distrasă de felul în care se mişca în timp ce traversea camera. Sylvia Beach avea o amantă. Anson spusese asta. Şi nu numai Anson: când îi pomenisem despre planurile mele de după-amiază, Tamara mi-a mărturisit că mergea des la librăria franceză de vizavi, a cărei proprietară era prietena Sylviei. Nu o prietenă de-a Sylviei.Prietena Sylviei. Toată lumea ştia. Sylvia Beach era pentru mine dovada faptului că Tamara şi cu mine nu eram singurele femei din istorie care făceau sex din plăcere. Uluită, o urmăream pălăvrăgind cu un client, cu trăsăturile ei dezgheţate schimonosindu-se din pricina amuzamentului. Purta o haină bărbătească peste o rochie subţire. Trebuia să nu mă mai holbez; era nepoliticos.

— Cine sunt oamenii din fotografiile acestea? am întrebat eu, ca să mă calmez.

— Scriitori, a spus Anson, ca şi când şi-ar fi prezentat propriul salon. A enumerat câteva nume, dintre care unele îmi erau cunoscute de la şcoală.

— Şi ce e asta? am întrebat, arătând spre lista de nume şi semnături care atârna aproape de noi. Întinsă pe câteva coli de hârtie, bătută la maşină şi înrămată, se întindea aproape de la podea până la tavan.

— Un editor american a piratat Ulise, şi Sylvia a organizat un protest. Uite, aceea e semnătura lui Albert Einstein.

— Grozav, am zis. Uite, W. B. Yeats. Somerset Maugham.

— Se pronunţă Yeits şi Moum, dragă, nu Yiits şi Mogăm.

— Oh, am zis eu, jenată. M-am uitat împrejur, sperând că Sylvia nu mă auzise, dar în clipa aceea ceva mi-a atras privirea.

— Stai un pic, uite, numele tău. Eşti scriitor?

— Doamne, ar fi trebuit să ascund asta cu pălăria. Sylvia m-a pus să semnez aici doar pentru că eram în prăvălie în momentul respectiv.

— Dar de ce nu se pun la socoteală şi cronicarii sportivi? Einstein ar trebui să fie mândru că se află pe aceeaşi listă cu tine.

Anson şi-a dat ochii peste cap la auzul complimentului meu.

— Am scris o carte, pe vremuri, a zis el. Dar nu a fost cine ştie ce.

— Pe bune? Nu am mai cunoscut pe nimeni care să fi scris o carte.

— Doar nişte poezii şi poveşti. Nu mă privi aşa. Prietenul meu, Bobby, a plătit un tipograf să scoată câteva exemplare, asta e tot.

— E aici? Pot s-o văd?

— Nu mai este; asta se întâmpla cu ani în urmă. Şi poeziile erau foarte proaste.

Vocea lui se transformase într-o şoaptă şi s-a uitat cu subînţeles de la fotografia lui Joyce de pe perete, la volumele verzi, subţiri, ale romanului Pomes Penyeach, expuse lângă Ulise.

— Aproape la fel de rele ca ale tipului ăstuia.

Nu citisem nimic de James Joyce, dar faptul că glumea pe seama lui o făcea pe Sylvia să pară un pic mai umană în ochii mei.

— E o blasfemie, nu-i aşa? l-am întrebat în şoaptă.

— Erezie, mi-a spus el.

Am râs amândoi înăbuşit, în timp ce un bărbat cu faţa îngustă şi părul deschis la culoare şi-a făcut intrarea în librărie, cu un sărut pe obrazul Sylviei şi o bucată de cârnat pentru terrier.

— Vreo scrisoare pentru mine?

— Vorbeam de lup, a spus Anson în timp ce bărbatul cel înalt se întindea spre peretele acoperit de cutiuţe poştale din spatele casei de marcat.

— Uite-l şi pe Bobby Nightinghoul.

— Anson, bătrâne. Ce mai pui la cale? a întrebat Bobby, croindu-şi drum prin librărie, spre colţul în care ne aflam noi. Avea ochi albaştri mijiţi şi un cercel de turcoaz într-o ureche. Măsurându-mă din cap până-n picioare, l-a împuns pe Anson cu cotul în coaste.

— Bandit norocos ce eşti.

— Puţin respect, Bobby, a spus Anson, împungându-l la rândul său.

— Locul ăsta funcţionează şi ca oficiu poştal? am întrebat, încercând să-l fac pe Bobby să-şi deslipească ochii de pe sânii mei.

— Annie a cumpărat cutiile poştale pentru Sylvia. Nu-i aşa că-s frumoase? a întrebat Bobby.

— Annie? am întrebat eu.

— Soţia mea cea iubitoare.

— Căsătorie de convenienţă, a explicat Anson. Annie locuieşte în Elveţia, cu iubita ei.

— Părinţi englezi bogaţi. Nobilime. Foarte conservatori, a zis Bobby. Tu ai declanşa alarma de incendiu în casa lor, scumpo.

Combinaţia dintre gesturile lui efeminate şi atenţia sexuală activă de care dădea dovadă mă zăpăcea.

— Annie le scrie scrisori părinţilor ei şi le trimite aici, a explicat Anson. Sylvia le pune apoi timbre franţuzeşti, pentru ca părinţii ei să nu-şi dea seama că este în Elveţia.

— Ei cred că ne iubim ca doi porumbei, a spus Bobby, râzând. Orice, doar banii să curgă în continuare.

Auzind despre un alt cuplu feminin, simţeam că mi se întretaie respiraţia. Anson avea dreptate; Parisul era plin de ele.

— Vino la Handsome Hall, la Sélect, şi adu-o cu tine şi pe micuţa panna cotta. Janet şi Solita vor fi acolo. Hai să bem toţi ceva pe socoteala socrilor mei.

— Peste o oră, Bobby.

— Să nu mă laşi baltă, băiete.

— Chiar o să te duci să te întâlneşti cu el? am întrebat după ce Bobby a ieşit din librărie pălăvrăgind în continuare.

— Nu imediat, mi-a răspus Anson amuzat. E un beţiv şi un satir, dar nu e băiat rău. Dă de băut pentru toată lumea. Publică ce scriu prietenii lui.

Anson a schiţat un semn cu mâna din spatele nostru, spre lista înrămată din spatele nostru, ceea ce m-a făcut să mă gândesc la o întrebare: am ţinut-o în minte, ascultându-l în continuare.

— A bătut la maşină o parte din Ulise, pentru Joyce, şi i-a mai împrumutat şi bani pe deasupra. Poate să-şi ia adio de la ăştia, a zis el, fluturând cu mâna spre respectivii bani ai lui Bobby. Dar chestia cu Bobby e că nu are absolut nimic în comun cu ideea de muncă plătită. Aşa că nu poţi să treci pe la el pentru un pahar, dacă nu eşti pregătit să bei toată noaptea.

Fragment din Ultimul nud, de Ellis Avery. Traducere din engleză şi note de Roxana Dascălu. În pregătire la Editura Humanitas Fiction, Colecţia Raftul Denisei

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO