Pentru multa lume Leonid Dimov (1926-1987) devenise demult un "simplu" capitol de istorie literara. Fie ca era inchis in onirismul si manierismul de la finele anilor '60, afiliat cu Tepeneag, Turcea, Mazilescu, Brumaru, Ivanceanu, Titel, fie ca era clasat la baladescul pitoresc-balcanic, intens resuscitat ca precursor al optzecismului, barfit cu tandrete la coltul boemei literare villonesc-dambovitene (Paca-Puca-Ahoe &Co.) fapt e ca nimeni nu intrezarea posiblitatea unei surprize atat de socante cum este corespondenta cu Lucia Iunian, prima lui sotie*.
Coplesitoare, senzatia finala te impinge sa realizezi numaidecat acest fond epistolar la corespondenta blagiana de febril amurg ludico-erotic din epoca Domnita Gherghinescu-Vania (plus, fireste, echivalentul ei "matinal" cu Cornelia Brediceanu-Blaga) pentru ca, apoi, sa cutezi a le transporta mental pe amandoua catre spectacolul eminescian din scrisorile catre Veronica Micle. Nu vad nici un motiv de scandalizare "axiologizanta" in atari apropieri. Ele raman sa faca deliciul viitorilor specialisti in genurile literaturii "de frontiera". In tot cazul, pe junele neofit lectura Jurnalului lui Mircea Zaciu, de exemplu, nu este deloc sigur ca-l va indemna sa citeasca volumele de contributii istorico-literare ale profesorului clujean. In schimb, lectura volumului de fata e cu neputinta sa nu te trimita iute de tot la opera poetica a lui Leonid Dimov.
Primul soc ti-l produce suta (sic) de pagini introductive ale lui Corin Braga, stralucitoare psihanalitic, de-o empatie fermecatoare si cu o atasanta pedanterie istorico-literara. Parca-i un tratat despre Nietzsche, Baudelaire, Nerval sau E.A. Poe, ceea ce, dincolo de unele pretiozitati si prolixitati obositoare, salta lectura din anecdotic inspre zonele psihologiei abisale. Sciziuni interioare, "functia tatalui simbolic", "ramasitele unui univers colapsat", Zelea Codreanu ca substitut al imagoului patern, cum capata Lucia pecetea lumii fantasmatice, transele bahice si "substanta pufoasa a visului" s.a.m.d.
Al doilea soc provine din palpitanta zestre genetica a lui Dimov, fiul Nadiei (n. in satul Galita, Cetatea Alba, fiica a lui Teodor, invatator, aprig nationalist cu impulsuri xenofobe, averescan, stiutor de rusa si turca, si a Mitrodorei, fiica de preot, fosta calugarita novice la manastirea Pecersca din Kiev) si al evreului Naum Mordcovici, fiu de negustor exportator de caviar. De aici, al treilea soc: lupta rusului latino-dunarean cu jumatatea sa evreiasca, acea faimoasa Selbsthaas (la haine de soi) iudaica, prin care indragostitul de aici ajunge sa exclame: "in mine este haosul sangelui blestemat al poporului lui Iehova". Sau: "... ma spionez pe mine insumi, doar, doar voi gasi vreunul din vitiile ce caracterizeaza acest neam blestemat. Si cand intr-adevar gasesc vreo latura ascunsa a fiintei mele ce mi-ar permite o asemenea analogie, nu ma pot suferi, imi vine sa ma scuip si, de multe ori, ma implant in fata oglinzii si-mi spun incet, cu un ranjet in coltul gurii: jidove... Deie Domnul ca niciodata sa nu-ti dai seama de adancimea durerii mele". Si inca (extind citatele fiindca nu avem prea multe de acest gen in literatura noasra): "Lucia, trebuie sa stii ca sunt cel mai putin jidov din toti oamenii de pe lume. Ca n-am nici virtutile nici vitiile rasei. Ca daca nu-i urasc sau nu-i dispretuiesc, asta e pentru ca nu pot uri sau dispretui pe nimeni. Imi spuneai altadata ca nu tei vei casatori cu mine daca se va invedera ca sunt jidov. Astazi vad ca spuneai adevarul. Te gandesti la conti, la baroni, la bancheri, la oricine, numai la mine nu te gandesti. La mine, jidovul umil si ratacit, eu, care nu sunt conte, nici bancher, nici luptator, nici artist, care nu sunt decat un Pierrot, dar care nu m-as da pentru toti bancherii si artistii de pe lume..."
Incepand cinci facultati (litere-filosofie, drept, teologie, biologie, matematica) si neterminand nici una, Leonid Dimov este fascinat in copilarie de figura lui C. Zelea Codreanu. "Capitanul, care, in mintea mea luase proportii de zeu, m-a mangaiat cu duiosie pe frunte". Micul Leonid, noteaza cu dreptate Corin Braga, "traia o identificare proiectiva cu cel care incarna la superlativ ideologia antisemita, el se asimila supra-eului reprezentat de Capitan, instanta care, in drama interioara, era responsabila de ocultarea imaginii tatalui evreu. Luand partea persecutorului cu sange arian, el renega in sine componenta etnica inferioara". Dar nu peste multi ani, devine trotkist, pentru ca in 1944 sa devina membru al PCR, partid din care va demisiona un an mai tarziu. "Am vrut sa-l citesc pe Lenin si m-a suparat de la primele pagini. E in fraza lui atata bun simt, atata cumintenie, atat optimism, ca l-am zvarlit cu scarba la o parte. Comunismul este individualism, pesimism, libertate, si nu optimism sau dictatura". Ce ziceti de asta?
In 1948 redactor la Agerpres, in 1951 angajat la ARLUS, este dat afara din pricina unei aventuri erotice (marturisirea adulterului face pagini fierbinti in scrisori) iar in 1957 este arestat fiindca urinase in public pe statuia lui Stalin... Ei bine, acesta-i numai inceputul.
*) Leonid Dimov, Scrisori de dragoste (1943-1954), editie de Corin Braga, Editura Polirom, 355 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
