Un alt fel de Contact la Fabrica de Pensule

30 iul 2010 Ziarul Financiar

Oraşul Cluj Napoca găzduieşte, în perioada 31 iulie - 8 august, Festivalul Internaţional de Contact Improvisation "Trans-Contact", un eveniment aflat în 2010 la a V-a ediţie. Cursurile de dans contemporan din cadrul festivalului se desfăşoară în trei săli din Fabrica de Pensule, spaţiu independent de artă contemporană.
Organizatorul evenimentului, GroundFloor Group, oferă şi în acest an un program atent selecţionat şi de calitate celor 75 de participanţi din 15 ţări de pe patru continente. Pe lângă cursuri, jam-uri, proiecţii, au loc evenimente speciale şi atelierele ţinute în aer liber. Profesori invitaţi în acest an sunt Andrew de Lotbiniere Harwood (Canada), Alicia Grayson (SUA), Katja Mustonen şi Otto Akkanen (Finlanda), Lior Ophir (Israel), Szilágy Enikő (Ungaria), Heike Kuhlmann (Germania), Daniel Mang (Franţa), Paula Zacharias (Argentina), Renata Piotrowska (Polonia).
Festivalul, organizat cu sprijinul Fondului Cultural Naţional al Ungariei, Centrului Naţional al Dansului - Bucureşti, Administraţiei Fondului Cultural Naţional, Fundaţiei Communitas şi Guvernelor Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei, prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European, va avea şi un eveniment destinat publicului larg: un spectacol oferit de participanţi şi profesori joi, 5 august, cu începere la orele 20.00, în sala studio a Fabricii de Pensule. Intrarea este liberă.


Cuvinte cheie:
Contact
, Fabrica de Pensule
, Trans-Contact

Campurile marcate cu rosu nu sunt valide!

Comentariul a fost adaugat si va aparea dupa ce va fi moderat!

Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!