Un culoar aglomerat şi slab luminat/ de Alex Goldiş

Într-un mod asemănător, aproape nimic nu-l recomanda peautorul atât de inteligentelor tablete despre moravurile cotidieneromâneşti sau pe ludicul SF-ist din "Fairia" drept un prozator decursă lungă, capabil să întreţină, fără alunecări stilistice şifără redundanţe, un roman de 500 de pagini.

Ce-i drept, măcar în punctul de plecare, Radu Pavel Gheo nu seîndepărtează prea mult de la tematica "românismelor" de tot soiul.Căci romanul e o radiografie a societăţii româneşti de-a lungul atrei decenii - firele naraţiunii pornesc în 1978 şi se opresc abiaîn 2008. S-ar putea spune că "Noapte bună, copii!" e chiar unroman-frescă, dacă sintagma n-ar presupune o anumită acumularelogică şi totalizatoare. Or, ceea ce impresionează din start laprozator e capacitatea de a cuprinde, în mici detalii aparentanodine, semnificaţia integrală a unei epoci. Un acut simţ socialşi o inteligenţă miniaturală ieşită din comun îl fac pe Radu PavelGheo capabil să reconstituie, pornind de la marca unui produs, dela un tic lingvistic sau de la o piesă de îmbrăcăminte,Weltanschauung-ul unei perioade. Astfel încât, deşi romanul ecompus din scene independente, care nu respectă cronologia reală aevenimentelor, sensul întreg al unei etape din istoria recentă aRomâniei e întotdeauna prezent.

Multe sunt detaliile "istorice" care dau farmec şi culoarenaraţiunii lui Gheo. În relieful poveştii unui grup de prieteni,urmăriţi din prima copilărie până la maturizarea completă,prozatorul recompune cu precizie datele esenţiale ale unui comunismretro. Şi asta pentru că reperele exterioare ale celor patru copiinu sunt luate din imediatul cotidian al întunecatului deceniu nouă,ci dintr-un Dincolo mereu râvnit şi apropriat pe bucăţi. Marius,Paulică, Cristina şi Leo trăiesc în universul compensatoriu aldivertismentului occidental. Muzica din Vest, campionatul mondialde fotbal sau, ceva mai târziu, ţigările şi filmele porno sunt cuatât mai pregnante în mecanismul dorinţei cu cât sunt mai greuaccesibile. Rarele momente de acces la obiectul visat devin,astfel, adevărate evenimente ale formării. Nu întâmplător,ritualurile de iniţiere din copilărie sau adolescenţă sunt legatede activităţi precum ascultatul unui top de muzică străină la unpost de peste graniţă sau vizionatul unui "film Din Ăla" la oteleviziune sârbească. Excelent sunt gestionate lungile episoadecare au în centru cele două activităţi "sacre" în formareacopilului comunist. Pe soundtrack-ul topului Hit Diskomer, Mariusşi Paulică îşi descoperă primele instincte erotice aproapeconcomitent cu primele dezamăgiri: pe de o parte, Cristina esteatrasă de un anume Leo (devenit automat în conştiinţa băieţilor"Leo pulii"), pe de altă parte, maturizarea ei bruscă începe s-ofacă inaccesibilă celor doi puşti. Mare prozator e Radu Pavel Gheoîn paginile despre psihologia infantilă, cu atât mai mult cu cât eanu e refăcută pornind de la pasaje introspective - foarte riscanteîn astfel de cazuri -, ci de la reacţiile copiilor la obiectele şievenimentele din jur. Desele dialoguri dintre Marius, Paulică,Cristina sau Leo sunt încărcate, dincolo de uşurătatea inerentăvârstei, de o gamă de emoţii dintre cele mai variate, de labună-dispoziţie sau euforie inconştientă, până la teamă, spirit deconcurenţă, gelozie, nevoia de a epata, plăcerea autoiluzionăriietc.

Ceea ce părea la început o naraţiune despre copilăria încomunism începe să se dezvolte, în romanul lui Gheo, într-o povestedespre pierderea inocenţei în general. Teicova, mica localitate depe graniţa cu Iugoslavia, e un spaţiu utopic nu numai pentru căpermite deschiderea spre lumea largă ("obiectele iniţiatice"occidentale sunt, cât de cât, accesibile aici) sau pentru căilustrează o mică derogare de la ideologia constrângătoare atotalitarismului, ci mai ales pentru că reprezintă tărâmul aproapemagic de întâlnire a celor patru prieteni. Un fel de realitateparalelă, pe care Marius, Paulică, Cristina sau Leo o descoperădoar în vacanţe, dincolo de viaţa separată a fiecăruia: "E ceva ceface parte din teritoriul privilegiat şi efemer al copilăriei şiadolescenţei: ai senzaţia că găseşti prieteni peste tot şi defiecare dată când te rupi de un grup ca să te duci la altul (de laTeicova la Timişoara sau Oraviţa sau invers), uiţi de grupul dejapărăsit, îl laşi în urmă, ştiind însă că el aşteaptă undeva,suspendat în timp, ca să te reîntorci la el. Şi de fiecare datăcând o faci, totul e la fel ca înainte, ca şi cum despărţirea sauplecarea nici nu s-ar fi întâmplat". O lume fără cusur, pe careGheo n-o cosmetizează deloc. Căci entuziasmele şi fascinaţiilecopilăriei sunt bântuite permanent de spaime şi ameninţări mai multsau mai puţin reale. Atracţia pentru Dincolo, fie că e vorba desupralumea din cărţile SF citite de Paulică sau doar de realitateaplină de culori a Occidentului, îşi găseşte un balans perfect înfrica de Omul Negru sau de fantoma lui Ginuţu (tânăr sinucigaş dinmotive de amor nefericit). De mare potenţial simbolic, deşiprozatorul nu părăseşte nicio clipă cadrul strict al amănuntelorrealiste, e şi pasajul în care atracţia celor trei prieteni faţă decămăruţa părăsită a căminului sătesc se răstoarnă enigmatic încoşmarul - autoindus? - urmăririi de un monstru nevăzut.

Echilibrul utopic dintre Bine şi Rău înclină decisiv înfavoarea ultimului doar odată cu maturizarea completă. Nu atâtepisodul încercării eşuate de a trece ilegal graniţa către Vest,când Leo, Marius şi Cristina sunt bătuţi şi batjocoriţi deoficialităţi, dă măsura ratării, cât înstrăinarea fiecăruia degrupul fondator. O înstrăinare cu atât mai bizară cu cât fiecaredintre ei îşi vede visul cu ochii. Leo, Cristina şi Marius ajung săexperimenteze pe cont propriu the American dream, ba ultimulîşi cumpără şi Chevrolette-ul roşu mult râvnit, în timp ce PaulGăitan se afirmă drept unul dintre scriitorii de vârf ai Iaşului.Ratarea e, în fiecare caz, cu atât mai spectaculoasă, cu cât ea seinsinuează în mijlocul reuşitei: Cristina ajunge actriţă, însă doarîn industria pornografiei, Marius devine om de afaceri de succes,însă face o fixaţie morbidă pentru imaginea prietenei din copilărieîn filme "De Alea", în timp ce Paul se integrează fără probleme încoteriile mediocrităţilor din provincie.

Sigur că, rezumat astfel, romanul pare tezist şi previzibil.Doar că Radu Pavel Gheo îi ataşează un sâmbure simbolic şi oconstrucţie originală. Metafora centrală a maturizării e figuratăîn extrem de puternica imagine a unui tunel aglomerat în careindividul se simte cu atât mai înstrăinat de ceilalţi cu cât e maiaproape de ei: "Schimbarea s-ar fi petrecut oricum, fiindcăîncepuse de câţiva ani, numai că în mod normal s-ar fi desfăşuratîncetul cu încetul, aşa cum li se întâmplă tuturor oamenilor, fărăca ei să bage de seamă. Mergi înainte în viaţă ca printr-un culoaraglomerat şi slab luminat, unde mulţimea strânsă în jurul tău seîndeasă, te împinge, te obligă să înaintezi, să-ţi faci şi tu lociar când încerci să te opreşti o clipă şi să te uiţi în jur, atâtacât poţi vedea în semiobscuritate, îţi dai seama că prietenii tăis-au îndepărtat ori s-au pierdut de tine, au ajuns undeva mai înfaţă, au rămas mai în urmă - nu întotdeauna, dar mai mereu -, peunii îi mai vezi, pe alţii nu, îi strigi ori te strigă, văapropiaţi pentru câteva momente, apoi vă depărtaţi iar [...]".Construcţia fragmentată, cu coborâri şi urcări surprinzătoare pescara evoluţiei poveştii contribuie, pe de o parte, la accentuareasenzaţiei de înstrăinare dintre personaje, care par să seredescopere reciproc la fiecare etapă nouă. Pe de altă parte,progresul înstrăinării prin maturizare e întrerupt permanent deintercalarea momentelor privilegiate din copilărie. Evoluţiairepresibilă spre Răul final, evidentă în destinul personajelor, enuanţată de logica superioară a naraţiunii. După cum presimţireaRăului bântuia jocurile copilăriei, amintirile scenelor de laTeicova vin să însenineze coşmarul maturităţii. Excelentă e ideeareluării aproape mot-à-mot a unui capitol (cu pretextul căar prezenta perspectiva diferită a lui Marius de cea a lui Paulică)nu numai pentru că potenţează simbolic scena, ci şi pentru căinsistă asupra perspectivei unice, monolitice, a copilului. Doar încopilărie e posibilă o identificare atât de radicală cu celălalt,încât inflexiunile limbajului dispar şi ele în totalitate.

Toate aceste substraturi fac din "Noapte bună, copii!" unroman suficient de complex pentru a consacra, singur, un prozatorputernic al literaturii române actuale.

Alex Goldiş (n. 26 aprilie 1982, Arad) - critic şiistoric literar, redactor al revistelor Cultura şiVatra. Doctor în filologie al Universităţii Babeş-Bolyai dinCluj-Napoca, cu o teză despre critica românească postbelică. Apublicat aproximativ 150 de cronici literare şi eseuri în:Cultura, Vatra, Bucureştiul cultural,Echinox, Tribuna, Steaua, Cuvântul etc. Prezent în volumelecolective: Horea Poenar (coord.), Dicţionar Echinox, 2004;Ruxandra Cesereanu (coord.), România înghesuită, 2006; SandaCordoş (coord.), Spiritul critic la Cercul literar de laSibiu, 2009.