Ziarul de Duminică

Un „Lac…” cu final fericit la Opera Naţională din Iaşi/ de Virgil Oprina

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Virgil Oprina

21.04.2016, 23:47 175

Recunosc că nu mi-am pus problema cât de mult contează prezenţa unui spectacol ca „Lacul lebedelor” de Ceaikovski în viaţa unei comunităţi urbane. Vizionarea noii producţii a Operei Naţionale din Iaşi, înconjurat fiind de o realitate tot mai convulsivă, inclusiv în domeniul artistic, mi-a reconfirmat acea imensă responsabilitate nevăzută pe care managementul unei instituţii de cultură o are, de fapt, faţă de cetăţenii respectivului oraş.

 

…lumina se stinge, iar orchestra începe o muzică binecunoscută care însă are darul de a te substrage realităţii, deschizând o carte de poveşti imaginară în care intri, indiferent dacă eşti adult sau copil, pentru prima dată la operă sau cu alte multe versiuni deja vizionate ale acestei poveşti coregrafice.

Cortina se ridică şi intri în poveste, cea mai poetică şi delicată poveste care defineşte de fapt stilul clasic al artei coregrafice. Ceva magic se întâmplă, pentru că nu este fetiţă pe lumea aceasta care să nu aibă un déjà vu atunci când vede pentru prima dată o balerină/lebădă, iar imaginea acesteia să nu i se fixeze copilului pentru totdeauna ca un ideal de frumuseţe, delicateţe şi puritate.

De această imagine, de revederea ei, avem nevoie toţi… Este imaginea delicatei balerine ridicate în poante, cu braţele sus, alături de care idealul frumuseţii masculine, El, Prinţul, să vină lansat într-un salt care încremeneşte clipa… Fără această imagine, ideea de frumos în sensul cel mai nobil nu poate fi completă pentru oamenii mari de mai târziu.

Numai că pentru a convinge pe scenă cu o astfel de poveste este greu, poate cel mai greu. În spatele siluetelor şi mişcărilor care ţintesc către imponderabilitate se află mii de ore de muncă. În spatele salturilor şi al piruetelor se află muşchi de oţel şi sunt necesare voinţe implacabile ale unor oameni care ard mistuiţi de flacăra scenei. Muzica lui Ceaikovski este pe cât de minunată, pe atât de dificil de cântat şi de „descoperit”, cu divine solo-uri de vioară şi violoncel şi minunate partituri solistice la instrumentele de suflat, care însă nu pot purta cu ele publicul decât dacă sunt impecabil executate. Ori toate acestea cer – mai mult, sau la fel ca oricând  – ceva mai presus de bani. Cer ambiţie!

La Opera din Iaşi, Beatrice Rancea, directoarea instituţiei, a reuşit să insufle această ambiţie tuturor participanţilor la acest minunat proiect, de la Odette/Odile la maşinisti, nu în ultimul rând aflându-se lângă scenă zi lumină.

Cine asistă la acest spectacol nu va observa probabil nimic din multele reuşite care nu mai erau, până nu demult, la îndemâna ansamblului artistic al acestui teatru. Solo-uri care ating limita de sus a condiţiei instrumentiştilor, aspectul general al întregului corp de balet, care peste noapte a trebuit să se apropie de condiţia fizică cerută de rigorile spectacolului, poate cel mai greu de atins în cazul Lacului.

La acestea se adaugă scenografia, costumele şi coregrafia adaptată special pentru această producţie, care are astfel nu doar imensul merit că există, cât mai ales pe acela că este originală!

Pentru toate acestea, pe lângă ambiţia unui manager şi arta de a şti să îi contaminezi pe cei din jur, mai era nevoie de ceva. Şi anume de un simbol.

Şi uite-aşa, în dulcele târg… alături de membrii corpului de balet de la Opera Naţională din Iaşi, insuficienţi numeric şi completaţi (masiv, am putea spune) cu elevi ai secţiei de coregrafie a Liceului Octav Băncilă din Iaşi, a apărut Ileana Iliescu, cea care acum 57 de ani, la nici 22 de ani, debuta în rolul Odette/Odile la Bucureşti, începând astfel una dintre cele mai de succes cariere ale artei coregrafice româneşti. Un personaj de legendă, dar în acelaşi timp o prezenţă de o impresionantă tinereţe, care a mulat coregrafia clasică a lui Petipa pe forţele şi personalitatea fiecărui dansator, luptând nenumărate ore alături de Beatrice Rancea, ea însăşi consacrată stea a dansului românesc, pentru a-i ridica pe colegii lor la înălţimea poveştii.

Vizual – decoruri, costume şi lumini – povestea a fost ambientată de mâna sigură a Adrianei Urmuzescu, care a demonstrat că adevăraţii profesionişti sunt aceia care ştiu să-şi adapteze talentul creator condiţiilor date, nelăsând loc pentru compromis în ochii spectatorilor. Lumea imaginată de ea a creat cadrul adecvat emoţiei cu care au venit din plin artiştii întregii distribuţii. Costumele, cele cu sute de mii de cusături făcute într-un timp record, au adus cu ele nu doar o cromatică rafinată, ci şi elemente culturale plasate discret, dar care au situat corect fiecare variaţie pe firul poveştii.

Scena de început a balului deschide spectacolul creat de Opera Naţională din Iaşi în colaborare cu Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău. Tinerii balerini au mişcări de ansamblu sigure, iar soliştii de la Chişinău aduc prin amplitudinea gesturilor acea notă de excelenţă fără de care Lacul lebedelor nu mai poate fi convingător. Primul apare Eugeniu Tcaci, un bufon care reuşeşte să surprindă prin traversările sale rapide, o tehnică excelentă cu elemente acrobatice perfect asimilate în caracterul personajului.

Aşteptările cresc, este indusă o emoţie, o aşteptare care va fi într-adevăr răsplătită într-un mod surprinzător şi emoţionant. Intrarea Reginei Mame, care este chiar Ea, Ileana Iliescu. Buchete de flori sunt primite – parte integrantă a acţiunii – de Regina Mamă, iar apoi, printr-un gest simbolic, sunt date mai departe tinerilor invitaţi, generaţiile viitoare care, iată, au şansa de a dansa această extraordinară piesă de repertoriu alături şi sub îndrumarea unuia dintre cele mai frumoase personaje ale baletului românesc.

Prinţul Siegfried întruchipat de Vlad Mărculescu, solist al Operei din Iaşi, duce mai departe acţiunea cu eleganţă şi siguranţă, cu acea uşoară detaşare care creează aura aristocratică a personajului. O descoperă şi se îndrăgosteşte de Odette, pentru ca mai apoi să se lase sedus de Odile, roluri create cu har de Anastasia Homiţkaia de la Teatrul din Chişinău, care cu statura sa înaltă şi tehnica excepţională aduc acea tuşă inconfundabilă a stilului prin care arta coregrafică rusă duce mai departe vechile tradiţii ale Marelui Balet Imperial. Sprijinită şi completată excelent de partenerul ei Vlad Mărculescu, Anastasia Homiţkaia a creat alături de acesta un cuplu care a convins dincolo de tehnică, printr-o puternică expresivitate şi transmitere a emoţiilor personajelor.

Rothbart, ajutat de costum, lumini şi scenografie, a fost de asemenea convingător susţinut de Mihai Cersac, invitat tot de la Chişinău. Statură impunătoare, cu gesturi de asemenea ample, el chiar reuşeşte să cucerească fără artificii inutile, creându-se astfel un interesant contrast de caracter în momentele în care jocul său contrastează cu fragilitatea lui Odette, sau cu lazzi-urile a la commedia dell’arte executate de bufon.

Confruntările cu Siegfried sunt rezolvate cu dramatism, un dramatism care, fără să exceleze în brutalitate, evoluează aproape spre tragism, care de altfel traversează toată acţiunea celor trei acte, pentru ca sfârşitul să fie rezolvat într-o cheie optimistă, rezolvare posibilă, nu prea des întrebuinţată, dar de care simţim nevoia poate mai mult ca oricând astăzi.

Un spectacol emoţionant. Cu multe lucruri perfectibile, dar plin de emoţie, convingător în mesajul său, care ne spune, printre altele, că… da, se poate trăi fără Lacul lebedelor în viaţa culturală a oraşului, că… da, se poate ignora existenţa unei asemenea poveşti pe care oameni vii o pot întrupa aievea pe scenă… dar, ar fi păcat!

Datorită acestui minunat colectiv al Operei Naţionale din Iaşi, compus tot din artişti, ca şi în alte teatre de operă, dar care au fost mânaţi doar de orgoliul lor artistic, copii de toate vârstele, din Iaşi şi nu numai, pot visa cu ochii deschişi la ce va să zică magia frumoaselor balerine şi a prinţilor dansatori.

        

Fotografii puse la dispoziţie de Opera Naţională Iaşi

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO