S-a nascut in tinutul Hotinului, la 11 noiembrie 1845, intr-o familie de vechi boieri romani (tatal lui era Gheorghe Stroescu, mosier din Trinca Hotinului). Si-a facut studiile la Chisinau, Odesa si apoi la Universitatile din Moscova, St. Petersburg si Berlin, dupa care a pornit sa cunoasca lumea, colindand prin toata Europa si prin Africa.
A fost, dupa 1867, judecator la Tribunalul de Hotin. Era un om bogat inca de cand s-a nascut si s-a priceput sa-si sporeasca bogatia prin felul lui de a fi, chibzuit si economicos. Pe toate mosiile avea crescatorii de cai, vite cornute, oi si porci. Caii lui Vasile Stroescu erau cei mai cautati de catre cavaleria ruseasca. Vitele si porcii lui plecau, trenuri intregi, spre Germania. Oile ii dadeau branzeturi, lana si piei de astrahan, vestite in toata regiunea. Peste tot ii organizase pe tarani in cooperative de productie si consum.
Din scolile si calatoriile sale dobandise multe si variate cunostinte. Stia bine germana, franceza, engleza si italiana (desigur, romana si rusa). Pe romanii lui de peste Prut n-avea cum sa-i ajute cu real folos. Se opuneau autoritatile tariste. Si atunci s-a indreptat spre romanii din Regat si, mai tarziu, din Transilvania.
A cutreierat Regatul roman in lung si in lat. In Moldova a infiintat 30 de scoli primare. Voia sa dea un exemplu boierilor tarii. Dar exemplul nu s-ar zice ca a avut ecou. Cand a vizitat Bucurestii, a constatat surprins ca aici nu fiinta nici o catedrala a ortodoxiei pe masura rolului bisericesc al Tarilor Romane de-a lungul secolelor. Stroescu si-a deschis larg baierele pungii. Cu cateva sute de mii de lei, a pus bazele unui fond pentru zidirea catedralei. Fondul a intrat in administratia Casei Scoalelor. Nu s-a construit o catedrala, s-au construit alte scoli.
Despre romanii ardeleni a aflat multe din cartile lui Ioan Slavici, pe care le indragea. Incitat de Slavici si de bunul sau prieten Partenie Cosma, viziteaza Ardealul oras cu oras, sat cu sat. I se pare ca Transilvania adaposteste "cea mai viguroasa parte a poporului roman". Din "Tribuna" afla ca orfelinatul din Blaj avea mari greutati. Un mandat postal soseste pe adresa orfelinatului. Si copiii de aici pot respira usurati. Alti bani sosesc pentru scolile satesti din dioceza Blaj. "Am fost bucuros sa vin intr-ajutor satelor romanesti, dand obolul meu. In scrisoarea mea am rugat sa ma instiinteze despre alte societati culturale din Transilvania si Ungaria".
Pentru romanii uniti, ajutoarele sunt concentrate intr-un singur fond. Iar Stroescu cere si romanilor ortodocsi sa procedeze la fel, "ca sa fie un inteles si o oranduiala". Dupa aceea, ii scrie episcopului I. Metianu: "M-am decis sa dau ajutor romanilor ortodocsi, la Fondul lor cultural din Sibiu. Intr-un acest scop donez: a) capitalul meu depus la Banca Imperiala din Berlin... in suma de 165.000 marci germane... b) 104 obligatiuni de cate 500 fr... care fac 52.000 franci".
Si sumele nu se opresc aici. Scrie Sextil Puscariu: "Intr-o buna zi, citiram in jurnale ca un boier basarabean oferea Asociatiunii din Sibiu o suma a carei marime n-as putea-o numi exact din memorie, dar care era cam de 1.000.000 coroane, ceva fantastic pe acele vremi. In curand urmara alte daruri, si in Ardeal nu era aproape biserica care sa nu fi primit de la Stroescu ajutorul cerut. Aceasta marinimie era atat de mare si neobisnuita, incat lumea cauta sa-si explice in fel si chip... Milioanele lui Vasile Stroescu au curs intr-un chip asa de neasteptat pentru lumea romaneasca, incat a uimit pe toti politicienii si chiar pe regele Romaniei".
Boierul Stroescu nu dona pentru "vecinica lui pomenire". Nu crea un fond neatacabil din care sa se cheltuiasca procente (vezi Fondul Ghiojdu, de pilda). El voia sa raspunda "la nevoile existente". La mijloc nu era decat o mare dragoste pentru neamul lui si dorinta de a face bine. Era neobisnuit ce facea pentru ca, intr-adevar, atator si atator boieri sau parveniti bogati nu le trecuse prin minte ca banii pot fi cheltuiti si altfel decat in jocurile de noroc, in speculatii de bursa sau intr-o viata de lux. Si cine traieste doar pentru el si pentru ziua de azi, nicedecum si pentru altii si pentru ziua de maine, acela n-are amintire.
Vasile Stroescu a luat cu el cand a murit (la 13 aprilie 1926, la Spitalul "Regina Elisabeta" din Bucuresti) amintirea tuturor celor pe care i-a cunoscut si ajutat, amintirea unui neam intreg si a posteritatii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
