Născut în 1941 în Maroc, Tahar Ben Jelloun s-a stabilit la Paris, unde a obţinut un doctorat în psihiatrie socială. Este poet şi romancier, în 1987 a obţinut premiul Goncourt pentru romanul "Noaptea sacră". Cărţile sale au fost traduse în întreaga lume, multe dintre ele şi în arabă, de autorul însuşi.
Inspirându-se din această tragedie zguduitoare şi bazându-se pe mărturia unui fost prizonier, Tahar Ben Jelloun ne propune un roman intens despre rezistenţa prin spiritualitate, în care poezia se întâlneşte cu imaginarul pentru a evoca indicibilul."Un mare roman", potrivit cotidianului "Le Monde", "O carte cu impact universal, vorbind despre toate ororile, trecute şi fără dubiu viitoare, pe care omul le produce semenilor săi", comenta "Les Echos".
Cum s-au petrecut faptele în realitate? La 10 iulie 1971, o mână de soldaţi au pătruns în Palatul regal cu dorinţa de a-l răsturna pe rege de la putere. Tentativa a eşuat, toţi participanţii la revoltă au fost arestaţi, conducătorii au fost împuşcaţi, iar ceilalţi închişi şi torturaţi la închisoarea din Kenitra. Doi ani mai târziu, 58 dintre ei au fost transferaţi în ocnele de la Tazmamart. Tazmamart se află în mijlocul deşertului marocan, iar celulele au fost concepute pentru a-i menţine pe cei închişi într-o suferinţă fără sfârşit. Supravieţuirea depinde de capacitatea fiecăruia de a-şi aminti viaţa de dinaintea încarcerării, ceea ce fac toţi eroii cărţii care trec prin calvar - fie spun rugăciuni, fie povestesc cărţile şi poemele citite în viaţa lor, fiecare după capacitate. Din fericire, celulele fără lumină aveau pereţii foarte subţiri, deţinuţii puteau comunica între ei, aşa că eroul cărţii, care are o formidabilă memorie, le "reciteşte" celorlalţi majoritatea romanelor pe care le citise în viaţa lui. "M-au desemnat în unanimitate să fiu cel care spune poveşti, poate pentru că unii dintre ei ştiau că tata era un povestaş de basme şi gicitori, sau poate pentru că mă auziseră recitând poeme de Ahmed Chqawqui, cel despre care se spunea că e prinţul poeţilor." Nu lipsesc în atâţia ani disperările. "Trebuie să ne descurcăm singuri. Adică să murim singuri. Noi nu mai existăm. Suntem morţi şi sunt sigur că am fost şterşi din registrul civil. Atunci, de ce să-ţi umpli creierul cu speranţe deşarte? Eu vorbesc, vorbesc mult, fiindcă asta îmi dă impresia că exist şi chiar că rezist." Există şi un remediu pentru momente de cumpănă: "Dacă te lasă memoria, inventează-ţi propriile personaje."
Un roman captivant şi revoltător. Ar mai fi de adăugat un fapt. Nu numai întregul roman pleacă de la un fapt real, ci se pare că Ben Jelloun s-a folosit de mărturia unuia dintre cei închişi la Tazmamart, în celula nr 10, care l-a acuzat ulterior pe scriitor că l-ar fi hărţuit pentru a-i smulge mărturia, în scopul de a obţine bani dintr-un eveniment dramatic. Ben Jelloun a respins acuzaţiile, dar mers până într-acolo încât a atribuit acelui fost deţinut paternitatea scrierii. Unul dintre comentatorii anonimi ai romanului comenta pe net: ciudat din partea unui autor cu un talent de netăgăduit, care n-avea nevoie de aşa ceva pentru a trăi.
*)Tahar Ben Jelloun - Această orbitoare absenţă a luminii. Editura ART. Traducere din limba franceză de Claudiu Komartin
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels