Ziarul de Duminică

Un roman labirintic/ de Ziarul de duminică

Un roman labirintic/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

22.01.2016, 00:01 63

Mihai Măniuţiu – Aventurile hingherului în Balkanya, Editura Humanitas

În 2004 apărea la mica editura clujeană Bybliotek un micro-roman (de fapt, şase texte onirice) al regizorului Mihai Măniuţiu intitulat „Memoriile hingherului”, de care regizorul a declarat constant că se simte legat într-un mod „foarte special” („E  primul roman pe care l-am închegat în mai mulţi ani. Apare acum pentru prima oară în variantă integrală şi în limba română, pentru că paradoxul a făcut că a apărut întâi în traducere în limba maghiară (...) Mă leagă ceva foarte special de prima încercare – la cincizeci şi de ani – de roman”). „Se petrece într-un peisaj ce pare oarecum imaginar, dar îl va recunoaşte toată lumea. Se petrece în Balcania, Balcania este zona Balcanilor, zona noastră, o zonă plină de o metafizică de mahala şi de o mahala care este cu adevărat metafizică şi cam asta e ce e în roman.”

Avea să fie retipărit de Casa Cărţii de Ştiinţă trei ani mai târziu. Micro-romanul propunea o incursiune fantastică (sau umorist-fantatstică) într-un spaţiu balcanic nedefinit, mai degrabă mitic, prin intermediul a două figuri pitoreşti, greu de uitat – memorialistul şi prietenul său, hingherul. Cei doi descoperă o lume fabuloasă, reţele conspirative, puteri malefice. Hingherul e un personaj care-şi face o vocaţie din căuta răul pretutindeni şi de a-l stârpi. Fireşte, cartea e un amestec de fantastic, oniric, ironie, universuri paralele comice. În spatele lor, însă, se insinuează permanent ceva ameninţător. „Hingherul metafizic şi paranormal – scria Marius Chivu –,  e personajul de cursă lungă al lui Mihai Măniuţiu, iar ca decor –  Balkanya, spaţiul situat la mijloc de Grotesc şi Absurd. Cu această ocazie, apar şi alte figuri funambuleşti: Gemenii Stan şi Bran, Gina Lollobrigida, savantul Bóbó, coreeanul Kim, Trapezistul... Povestirile abundă în termeni meniţi să străpungă zidul ontologic al acestei suprarealităţi: himerismetism, depurare onirică, însomnare, extramundare, trans-transcendenţă.”

Un asemenea text surprindea şi nu prea din partea regizorului scriitor.

 

Regizor de teatru, scriitor şi eseist, Mihai Măniuţiu, născut în 1954, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ din Bucureşti în 1978, a montat în teatre importante din România şi din străinătate (Belgia, Marea Britanie, Turcia, SUA), creaţiile sale primind numeroase premii pentru cea mai bună regie, originalitate şi cel mai bun spectacol al anului. A realizat peste o sută de spectacole. În prezent, este director al Teatrului Naţional din Cluj, profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj şi distinguished professor la University of California, Irvine. Ca scriitor, a publicat trei volume de poeme: În Balkanya, eu şi ceilalţi demoni (2011), Până una-alta (2012), Vertij (2014) şi mai multe volume de povestiri cu tentă onirică şi fantastică: Un zeu aproape muritor (1982), Istorii pe care n-am să le scriu (1998), Omphalos (2001). În anul 2011, i-a apărut volumul de povestiri Opiniile unui călător nedemn de încredere. Dintre eseurile sale teatrale amintim: Redescoperirea actorului (1985), Cercul de aur (1989) şi Despre mască şi iluzie (Humanitas, Bucureşti, 2007).

Această succintă enumerare pare să justifice afirmaţiile criticului literar Dan C. Mihăilescu, apărute pe coperta volumului pe care îl prezentăm acum: „De-aproape patruzeci de ani regizorul Mihai Măniuţiu îşi alintă, orânduieşte, biciuieşte, ocroteşte şi înscenează coşmarurile cu ludică mărinimie. Şi-a petrecut singurătăţile dureroase prin sângeroasele tragedii ale vechii Elade, prin Shakespeare, cabaretul expresionist şi teatrul-dans. A ficţionat borgesian, a cultivat absurdul existenţial beckettian, a făcut (amarnic sau extatic) apel la mitologia mortuară din folclorul românesc, ritualizând cu strălucitoare răceală ororile subconştientului colectiv, patima puterii, dezarticularea erotică, mecanismele terorii, uitarea şi pustiirea de sine. Acum a ajuns la esenţă. Înăuntrul fiinţei. Acolo unde nu mai sunt (em) decât eu şi cu mine. Hingherul şi umbra lui. Încotro? Şi la ce bun? Există ieşire, ispăşire, izbăvire? «Suntem în limb», dragă prietene, ar spune camusianul Clamence din Căderea. Adică în anticamera infernului. Bun venit!”

 

Volumul în cauză este „Aventurile hingherului în Balkanya” a apărut în toamna trecută la Editura Humanitas. Are trei părţi: prima, „Memoriile huingherului”, reia   textul mai vechi; a doua – „Întoarcerea din exil şi alte întâmplări cu hingherul”; a  treia, „Frontiera”. Personajul călătoreşte prin România – şi nu numai – şi vânează   vise rele, pe care le ucide. „Hingherul metafizic” creat de Mihai Măniuţiu ne  reprezintă pe fiecare dintre noi, iar aventurile lui sunt oglinda provocărilor cu care ne confruntăm în fiecare zi.

Greu de spus dacă, citind, se desfăşoară în faţa ochilor un roman (fie el şi ciudat) sau o piesă de teatru. Nouăzeci la sută din text e dialog, între replici cititorul e liber să-şi imagineze mişcările scenice ale personajelor. Replicile sunt spumoase, incită.

Ai senzaţia că asişti la o piesă montată special pentru tine într-o carte, la scene care se înşiruie surprinzător şi funambulesc cu teme dintre cele mai aiuritoare – prinderea unui câine, agresarea unui om al străzii, dragoste la prima vedere prin spiritism cu oameni vii, te întrebi încotro te duce autorul (ca într-un schimb de replici: „Ce căutăm, de fapt, aici? îl întreb pe hingher./  – Ne destindem un pic, ne ralaxăm”), apoi te laşi purtat. Balkanya când e un ţinut, când o fiinţă care „umblă  printre noi şi se întrupează”. Reapar în părţile noi personajele ştiute: gemenii Stan  şi Bran, Gina Lollobrigida, savantul Bóbó, coreeanul Kim, Trapezistul, cărora li se adaugă altele la fel de ciudate, cum ar fi Karl Marx reîntruchipat şi pus să dreagă răul pe care l-a făcut. Întâmplările sunt aproape suprarealiste, se succed pe o graniţă fluidă, la propriu şi la figurat, logica e redusă, dar explozia de fabulos ameţeşte. Romanul sau cum s-ar numi el nu este pentru orice fel de cititor. O bufoniadă cu un sfârşit care poate fi interpretat în fel şi chip, dar care, în mod cert, lasă loc de o nouă continuare. O să fie scrisă? Unii i-ar spune, ca şi precedentului, „un roman labirintic”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO