- Domnule Valentin Nicolau, aţi spus că teatrul este, pentru dumneavoastră, "un exorcism". Ce vă "bântuie", ce vreţi să exorcizaţi?
- Personajele, poveştile care mă urmăresc şi nu-mi dau pace. Interferez cu lumi care mă domină. Sunt interfaţa dintre cotidianul meu şi lumea de dincolo de gând. Nu pot ţine la nesfârşit uşa închisă. Scrisul nu înseamnă doar să laşi uşa să se deschidă, presupune starea călăuzei care ştie să treacă dintr-o lume în alta pe acel parcurs tainic care transformă.
- De unde aveţi nostalgia mării şi a călătoriilor pe mare?
- Din pântecul mamei, poate. Apoi din zilele copilăriei petrecute pe malul Dunării - fluviul ce-şi caută marea. Din viaţa dusă câţiva ani pe mare, în vremea studenţiei, când am făcut cercetări marine, mai precis prospecţiuni geofizice pe platoul continental al Mării Negre. Sună prozaic, dar fost o perioadă fabuloasă din viaţa mea.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
