Nu numai prin titlul grav: Barbatul cu cele trei morti ale sale*, primul volum din jurnalul lui Mihai Cantuniari este unul atipic. Structura lui nu difera, e drept, de cea a scrierilor de gen. Ca atatia alti diaristi, autorul se "invredniceste" sa inceapa, in prima zi a anului 2001, un jurnal intim, deopotriva personal si literar, tinut, cu intermitente, pana pe 31 decembrie 2005.
Demarajul are ambitia consemnarii zilnice si anul 2001 se intinde, scriptural, pe mai mult de doua sute de pagini. Continuarea, in schimb, e destul de subtire cantitativ, 2002, 2003 si 2004 fiind comprimati in vreo treizeci de file. Intervin, in mod previzibil, regretele si apar explicatiile cu aer de scuze: diaristul n-a mai avut timp de jurnalul sau, fiind ocupat pana peste cap cu traducerile unor carti. Abia ultimul an din cei fixati in sumar, 2005, are in carte o arie mai mare; dar aceasta e obtinuta si prin transcrierea unor pagini care nu-i apartin lui Mihai Cantuniari. Mai intai, un interviu consistent, pe tema anilor '60 si a muzicii lor, dat de catre un var al autorului; iar apoi, o serie de scrisori trimise acestuia din urma de catre un corespondent ilustru, aflat in exil: Vintila Horia. Am facut acest inventar nu pentru a calcula procente si ponderi in volumul de fata, ci pentru a vedea cat de firesc se inscrie Mihai Cantuniari intr-o traditie a genului. El are exact motivatiile, obiectivele si ticurile scriitorilor care ambitioneaza sa tina un jurnal. De unde vine atunci diferenta?
Barbatul cu cele trei morti ale sale e atipic prin luminozitatea si caldura paginilor sale. De regula, amintirile din copilarie sunt scaldate in aceasta lumina solara, asociate fiind cu o varsta fara griji, ocrotita de parinti si bunici iubitori. Nici copilaria autorului nostru, devenit propriul personaj, nu face exceptie, ea fiind (si, mai mult decat atat, devenind, in ecuatia ulterioara a protagonistului) un timp paradiziac, o eterna dimineata "proaspata si insorita". Mihai Cantuniari aduce insa in acest registru si alte episoade ori etape existentiale: adolescenta, apoi tineretea si maturitatea, pana la boala din "anul groazei 1983", de care se vindeca foarte greu, dupa un deceniu si mai bine. Inclusiv aceasta lovitura care ii destabilizeaza organismul, psihicul si intreaga viata este convertita pozitiv, prin descoperirea unui sens religios. Tanarul flusturatic, alergand din floare-n floare, descopera "nordul magnetic al invataturii hristice" si simte cum ii cad solzii de pe ochi. Varsta adulta se salveaza, astfel, si ea. Vine la rand batranetea, impreuna cu sperantele si apoi dezamagirile postrevolutionare, resimtite adanc. Daca sensibilitatea si moralitatea il fac pe Mihai Cantuniari sa judece in mod sever ceea ce vede in spatiul sociopolitic, rareori jurnalul sau capata tonalitatea si stilistica pamfletului. Si aceasta fiindca autorul, spre deosebire de unii dintre colegii sai de breasla (si acum ma refer nu la traducatori, ci la scriitorii insisi...), este un om onest si neresentimentar. Nu priveste inapoi cu manie, nu se uita in jur cu repulsie si nu vorbeste despre el cu infiorare superlativa.
Jurnalul nefiind unul liniar, asociatiile libere apar frecvent, sporind coeficientul de atentie si interes, la lectura. Totusi, ordonarea cronologica se impune in cele din urma, "salturile" memoriei nereusind sa disloce marile fragmente biografice, in succesiunea lor naturala. Pentru sexagenarul de azi, copilul de ieri-alaltaieri apare ca o fiinta mica, dar nespus de fericita, zburdand neobosit prin vila ori via bunicilor, pe timpul unor lungi si pline vacante. Desi comunismul loveste nemilos in clasa inaltei burghezii, dragostea familiei il fereste pe prichindel, ca si pe varul si tovarasul sau de joaca, Ucu, de intemperiile vremii. Mai grav este, pentru micul erou, sa se certe cu maica-sa, leoaica in toata puterea cuvantului, dominatoare si inflexibila. In urma unor crize materne, situatia domestica pare desprinsa dintr-un reportaj de front. Vinovatul de-o schioapa se refugiaza cat mai departe, iar zeita maniei nu mai comunica cu el decat prin intermerdiari...
Nu peste mult timp, impricinatului incepe sa-i miroasa, vorba ceea, a catrinta. Incepe epoca lui, minunatii ani '60 despre care vorbeste, acum, "aproape cu voluptate". O etapa "catifelata si inmiresmata de dragoste", cu rock-ul vital si vitalizant, cu deschiderea societatii catre Vest, cu ceaiurile adolescentine si primele cuceriri. Sunt cele mai frumoase pagini ale jurnalului. Pofta "dezordonata" de viata e cuceritoare; si, evocand acei ani ai exceselor erotice, inteleptitul autor nu-si poate reprima un suras ingaduitor.
Scufundandu-se in apele fiecarei varste, cu setul specific de experiente, diaristul reuseste sa smulga regimului politic trecut propria existenta. Evolutiile, metamorfozele sunt interioare, nu depind de mecanica sistemului. Acesta putea fixa doar conditiile vietii noastre, nu si intensitatea ori libertatea ei launtrica. E ceea ce se fac a nu intelege anticomunistii tardivi, de dupa caderea comunismului, care-si acuza la nesfarsit compatriotii "lasi" ca nu s-au impotrivit totalitarismului. Chiar prin aceasta s-au impotrivit: prin libertatea lor interioara. Fapt pe care Mihai Cantuniari il reaminteste, in fragmentul dedicat incomparabilului Ray Charles: "Moartea, acum cateva luni, a lui Ray Charles m-a afectat mai mult decat m-as fi asteptat: el era o particica din adolescenta mea, si, odata cu 'Genius', mai dispare ceva din vesnic insoritii ani '60. (...) Ii sunt dator vandut negrului orb care ne dadea bucurie si speranta din intunericul lui strafulgerat de geniu. Razand din toata inima si bataindu-se cum numai el stia sa o faca, omul acesta, sau mai bine zis aceasta rara pasare cantatoare, si-a depasit crunta conditie umana, epoca marcata de sfasieri, sfartecari, confruntari, spaime, servituti si cortine de fier, si s-a topit in Lumina pe care in sfarsit o vede." (pp. 290-292).
Il stiam pe Mihai Cantuniari ca pe un traducator exceptional. Acum descopar un om reflexiv, de mare profunzime si sensibilitate; si un scriitor autentic.
*) Mihai Cantuniari, Barbatul cu cele trei morti ale sale, Editura Humanitas, Bucuresti, 2007, 388 p.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
