Ziarul de Duminică

Versuri metropolitane

Versuri metropolitane
02.02.2007, 18:01 75

O nostalgie vizibila impregneaza evocarile actuale ale vechiului Bucuresti: orasul interbelic, de dinaintea sistematizarilor ceausiste, metropola cu trupul adancit in trecut si cu capsorul, aranjat chic, privind catre luminile Parisului.
Multi dintre contemporanii acelui Bucuresti s-au stins, astfel ca "rememorarea" este mai mult un exercitiu de imaginatie. Lipsiti de o legatura directa, biografica, personala cu "micul Paris", asa cum a fost, cautam sa-l descoperim din arhive, documente, marturii istorice si literare; si il reconstituim, pe baza lor, intr-o tonalitate sentimentala, iar nu cu realismul nud al reportajului. Ne e greu sa intelegem cum putea aparea, in amiaza literaturii samanatoriste, ca o terifianta Sodoma, malaxor al constiintelor, loc de pierzanie. Cum ar fi putut sa ingrozeasca pe cineva acest oras astazi defunct, daramat de buldozere, ingropat in pamant si in amintiri tremuratoare?
Noi il privim si il judecam, preponderent, pe baza a ceea ce i-a urmat, raportandu-l involuntar la contramodelul urbanismului comunist. Pe langa o monstruozitate arhitectonica precum Casa Poporului, Sodoma si Gomora devin niste cetati aproape simpatice. Dar pentru predecesorii nostri, acel Bucuresti idealizat de stranepoti constituia un mediu firesc de viata, un oras cu lumini si umbre, culori calde ori tipatoare, arome imbatatoare si miasme de hazna. A le percepe - fie si prin intermediar - si pe unele, si pe celelalte mi se pare mai important decat a suspina la nesfarsit langa catafalcul micului Paris: un oras fictiv, in ultima instanta, daca il privim in mod schematic si univoc, fara abundenta detaliilor care-i faceau farmecul.
Ceea ce insufleteste versurile din Cetatea lui Bucur*, placheta lui Stefan Baciu reeditata dupa 66 de ani, este tocmai aceasta paleta a amanuntelor urban-existentiale. Poetul, precoce artistic si editorial, era suficient de matur pentru ca picturile lui impresioniste sa fie realizate nu numai cu gratie lirica, dar si cu exactitate documentara. Impartit pe cicluri cu titluri relevante (Peisagii, Vin, frisca si tutun, Ziduri, Oameni, Duh), sumarul apare ca o asamblare de harti tematice. Privirea proaspata a autorului e sprijinita pe o metoda si o ambitie de topograf. La sfarsitul lecturii, dupa ce am vazut orasul de aproape si i-am simtit pulsul, avem senzatia contrara: ca se indeparteaza in spatiu si il putem contempla de sus. Efectul de perspectiva se datoreaza unui joc subtil al poetului, care alterneaza descrierea cu interpretarea. Nu avem in fata ochilor simple fotografii, ci tablouri veritabile: in tusele realizate cu indemanare sunt introduse ingredientele atitudinii si filosofiei autorului. Stefan Baciu nu e un receptor pasiv al farmecului bucurestean, distribuit in seturi de ilustrate colorate, ci un peisagist cu personalitate, manifesta in unele versuri si discreta in altele. Volumul incepe cu o invocatie/dedicatie facuta urbei, iubita si urata in egala masura, ca in orice dragoste cu nabadai: "Cat te urasc, orasul meu iubit,/ Cat te ravnesc, cand nu sunt langa tine,/ Caci cu o alba lama de cutit/ Otrava ta mi-ai incrustat-o-n vine" (Bucuresti!). Dincolo de taietura argheziana a versului, observam aici o dedublare lirica si o surprinzatoare anticipare. Poetul evoca metropola ca pe o iubita pierduta, intr-un ton de jale si cu sentimentul ireversibilitatii, de parca s-ar afla la mii de kilometri distanta. Or, aceasta experienta a exilului Stefan Baciu avea s-o cunoasca destul de curand si s-o prelungeasca pana la sfarsitul vietii. Cel ce-si va petrece batranetile in Honolulu se desparte, in avans, de Bucurestii tineretii lui, accentul cu care se deschide Cetatea lui Bucur fiind premonitoriu.
Desi bucurestean prin adoptie si pe termen relativ scurt, poetul dovedeste fineturi de connaisseur. Secventele citadine sunt cristalizate cu arta, elementul definitoriu si amanuntul semnificativ regasindu-se in acelasi desen. Tematizarea e subliniata. Initial, orasul este observat la ceas de odihna (duminicala) si in acele arii pe care locuitorii rasufla de stresul vietii cotidiene. Parcuri, lacuri, stranduri sunt tot atatea locuri de agrement; li se adauga... cimitirul Bellu, unde odihna e totala si "Femei in negru, ca morminte,/ Plutesc pe-alee ca lumini,/ Cand timpul spala oseminte,/ Cantand din albe violini". Peisagiile sunt diversificate, apoi, prin captarea trepidatiei sociale: pe Lipscani e "zgomot si tortura", "viata-n uliti sforaie si rage", Calea Victoriei apare, bineinteles, ca Sodoma si Gomora capitalismului autohton (e greu sa scapam de cliseele epocii), iar periferia se infatiseaza in toata splendoarea mizeriei sale, intr-unele dintre cele mai plastice versuri ale volumului: "Maidanul ca un hoit sta-n soare:/ Rahitici prunci, conserve desfundate,/ In case-i fum, tacere si stramtoare,/ Femei in usi, privind desfigurate.// Prin curti sunt sute de drapele:/ Camasi, batiste, largi tricouri,/ Sudoarea acra suie catre stele" (Periferie). Urmeaza incursiuni mai placute in interioare de cofetarii cu staif si cu "toata goma-nmanusata", cafenele si gradini de vara; dupa care autorul se agata precum iedera de zidurile caselor boieresti, respirand cu nesat aerul altor timpuri, sau se arata oripilat de blocul cu multe si impersonale apartamente, "moloh urias de zgura si ivoriu".
Descriptiile facute sunt uneori ecranate printr-o reflectie mai generala pusa pe o nota muzicala. La Mosi, Capsa, Floraresele, din cicluri tematice diferite, sunt construite in acelasi mod. E descrisa mai intai scena plina de forfota, surprinsa in febra divertismentului sau a comertului ambulant; iar apoi culorile se intuneca, zgomotul diurn se stinge, o liniste vag-eminesciana se lasa ca o ceata peste peisajul citadin. Iata o mostra de final melancolizant: "O lavaliera neagra se agita,/ Varsand pe mese svart si dinamita,/ In timp ce seara urca bulevardul.// Apoi perdele cad pe toata strada,/ Acoperind pecinginea cu fardul./ Pe geamuri, noaptea isi ascute spada" (Capsa).
Altfel spus, oamenii mai si casca, obositi, somnolenti, precum calcatoresele lui Degas. E o alta nota de subtilitate creativa a unui poet care ar trebui recitit.

*) Stefan Baciu, Cetatea lui Bucur, versuri, Editura Humanitas, Bucuresti, 2006, 104 p.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO