Ziarul de Duminică

Veşti despre Schumacher/ de Ziarul de duminică

Veşti despre Schumacher/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

19.09.2014, 00:20 82

Era o zi ca oricare alta. 29 decembrie 2013, o zi care se va dovedi nefastă pentru Michael Schumacher. Soarele strălucea pe cer, iar Michael plecase, însoţit de câţiva prieteni, să schieze pe pistele din staţiunea Les Trois Vallées. Nimeni nu bănuia că avea să aibă loc un tragic accident, care avea să îi schimbe viaţa acestuia pentru totdeauna…

În timp ce cariera excepţională a celui mai de succes pilot din istoria Formulei 1 nu mai era un secret pentru nimeni, Schumacher a dorit mereu să-şi protejeze viaţa privată, separând cu stricteţe sfera personală de cea profesională: acasă era un soţ şi un tată iubitor, în timp ce pe circuit era un adevărat robot – rece, perfect, intangibil, având totul sub control. Renumita jurnalistă sportivă Karin Sturm este una dintre cele mai bune cunoscătoare ale evoluţiei lui Schumacher. Bunăoară, puţin ştiu cât de importanţi au fost mereu pentru el prietenii din copilăria petrecută în oraşul său natal, Kerpen, care l-au însoţit, de altfel, adesea, la competiţii. Soţia sa, Corinna, cu care s-a căsătorit în 1995, este o parteneră de nădejde, care îl susţine întotdeauna şi mai ales în situaţiile dificile.
În plus, Karin Sturm dă cuvântul, în volumul de faţă, multor persoane din domeniul automobilismului care i-au intersectat devenirea, oferind, astfel, prima biografie completă, care oferă informaţii atât despre viaţa privată, cât şi despre cariera lui Michael Schumacher.
„Nu pot să mă las, pur şi simplu – spunea acesta –, de lucrurile care îmi fac plăcere, doar  pentru că sunt prea riscante. Dacă vreodată mi se va întâmpla ceva, atunci asta a fost să fie soarta mea. ”
Tragicul accident de schi al lui Michael Schumacher din decembrie 2013 a şocat întreaga lume. Este de-a dreptul ironic că septuplul campion mondial de Formula 1 a scăpat teafăr şi nevătămat din cursele sale nebuneşti, pentru a se accidenta crunt pe o pârtie din Alpii francezi, unde îşi petrecea vacanţa alături de familia sa. Jurnalista Karin Sturm, cu o experienţă de peste 30 de ani în domeniul automobilismului şi o prezenţă constantă în lumea Formulei 1, l-a cunoscut pe Michael Schumacher încă de la începuturile carierei sale. În biografia de faţă, ea a ales să prezinte întreaga viaţă a acestuia, bazându-se pe declaraţiile cunoscuţilor lui şi înfăţişându-l, astfel, dintr-o perspectivă umană, personală.

 

Karin Sturm, jurnalistă acreditată în domeniul automobilistic, a bătut lumea, începând cu anul 1982, în lung şi în lat, însoţind ,,circul ambulant” al Formulei 1. Ea se numără printre puţinii aleşi care nu doar că scriu despre Formula 1, ci şi fac parte din universul acesteia. În 2009, Karin Sturm a primit din partea landului federal Bavaria Premiul pentru întreaga activitate jurnalistică din domeniul sportului.

*

*     *

Iată şi o ştire Mediafax din 9 septembrie:

Fostul pilot de Formula 1 Michael Schumacher a fost externat din spitalul de la Lausanne şi va fi tratat în continuare la locuinţa sa din localitatea elveţiană Gland, a anunţat familia septuplului campion, informează cotidianul L'Equipe. "Recuperarea lui Michael va continua acasă. În ultimele săptămâni şi luni, el a făcut progrese având în vedere gravitatea rănilor sale, dar mai este de parcurs un drum lung şi dificil", se arată într-un comunicat al familiei lui Schumacher.

Purtătoarea de cuvânt a familiei, Sabine Kehm, a declarat pentru AFP că Schumacher se află de marţi la domiciliul său, o proprietate de pe malul lacului Leman. "Cerem în continuare să fie respectată intimitatea familiei Schumacher", se mai menţionează în comunicatul familiei fostului pilot de Formula 1.

La 29 decembrie 2013, Michael Schumacher a fost victima unui accident la schi, în staţiunea franceză Meribel. El a fost transferat la un spital din Grenoble după ce a suferit un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală. Până la 16 iunie, Schumacher a fost în comă. El a fost transferat la 18 iunie la o unitate medicală de specialitate din Lausanne. În unitatea respectivă, pentru Michael Schumacher a început o fază de neuroreabilitare care poate dura între trei luni şi doi ani.

 

Karin Sturm – Michael Schumacher. Biografia. Victoria Books. Traducere din limba engleză de Ioana Cristescu şi Irina Crsitescu

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO