Ziarul de Duminică

Viaţa în Iaşii de acum o sută de ani, în vreme de război (V)/ de Ana Greceanu

Melania Ghica, la Topliceni, alături de soţul ei, Dimitrie Ghica, şi cei doi copii, Alina şi Ion (Jeannot)

Viaţa în Iaşii de acum o sută de ani, în vreme de război (V)/ de Ana Greceanu

Autor: Ana Greceanu

02.09.2011, 00:00 181

În numerele precedente ale "Ziarului de duminică" am început publicarea unor fragmente din caietul de însemnări al Anei Greceanu. Remintim, pe scurt, povestea ciudată a acestui caiet. Cele câteva zeci de pagini, în limba franceză şi, sporadic, în germană, au fost scrise acum 100 de ani, mai precis, de la 11 septembrie 1911, la 24 decembrie 1920. La moartea Anei (5 martie 1926, Iaşi), caietul a trecut în posesia fiicei sale, Gabriela (Ali), care ştia perfect şi nemţeşte, şi franţuzeşte. La moartea Gabrielei (9 august 1938, Iaşi), jurnalul a rămas în grija surorii sale, Maria (Mica) Apotecker, iar după moartea acesteia (1967, Bucureşti), a fost preluat de fiica sa, Geta Ghimpeţeanu şi, la decesul acesteia, a ajuns la Colette, fiica Getei Ghimpeţeanu. De la Colette a fost moştenit de istoricul şi genealogistul Radu Greceanu. Caietul nu a fost citit decât de Mica Apotecker, care, la sfârşitul textului, adaugă: Biata mamă, cât de bine şi (cât) de corect exprimă tot ceea ce suferă. Aş dori şi eu, dar nu reuşesc! Nu este exclus ca Mica Apotecker să fi rupt două file din caiet, care nu conveneau familiei sale. Ceilalţi moştenitori nu au acordat niciun interes însemnărilor. Au avut, totuşi, grijă să nu se piardă. Soarta a făcut ca acest caiet să ajungă, în 1990, în arhiva familiei Radu şi Eugenia Greceanu, care, găsindu-l interesant, a hotărât, abia în 2010, să-l traducă şi să-l încredinţeze spre publicare.

Însemnările descriu viaţa cotidiană a Iaşului (1917-1920), cu momentele dificile provocate de război, cu atmosfera apăsătoare în vremea refugiului guvernului din Bucureştiul aflat sub ocupaţie germană, cu aglomerarea populaţiei în Moldova, având drept consecinţă lipsa alimentelor şi scumpetea extraordinară, amplificată şi de militarii ruşi, care vindeau tot ce aduseseră cu ei sau luaseră cu forţa din casele românilor la preţuri fabuloase.

Continuăm să redăm fragmente din caietul Anei Greceanu. Titlurile şi notele (din paranteze, notate la final cu notă) ne aparţin. Dan Roman

Traducerea din limba franceză şi germană: dr. Eugenia Greceanu, arhitect; Radu Greceanu, istoric şi genealogist. Fotografiile provind din arhiva familiei Greceanu

"Mă gândesc prea mult la moarte..."

4 mai 1920. Mi se întâmplă ceva neplăcut când Ali pleacă în inspecţiile ei: dacă nu se întoarce în ziua dinainte anunţată, încep să mă îngrijorez, îmi trec prin cap tot felul de temeri de accidente şi cu cât întârzie mai mult cu atât mai mult mă frământ. Trebuie să trec la alte subiecte, ca să-mi schimb ideile.

Mica şi Geta s-au dus la o conferinţă despre feminism şi în acest timp Nicu a fost la mine. E de neînchipuit cât este de pornit împotriva militarismului şi împotriva tuturor abuzurilor pe care le face guvernul. Aşa a fost întotdeauna şi nu cred că se va schimba vreodată, în niciun caz în acest secol. Politica mă dezgustă, vreau să scriu despre altceva.

Nu e frumos din partea lui Lavrillier că nu ne scrie. Nu-mi pot explica ce gândeşte şi de ce această tăcere. Are o mulţime de lucruri aici, haine, covorul lui, încălţăminte şi un număr mare de cărţi; nu pot crede că a renunţat la ele. Şi are chiar aici peste 1000 de franci. Aşa că trebuie să-l aşteptăm cu răbdare.

Aş fi vrut să-mi scriu memoriile, dar, gândindu-mă bine, de fiecare dată când s-a trezit în mine această dorinţă, am renunţat. În primul rând, sunt sigură că nu poţi fi sincer; chiar fără să te lauzi, eviţi să spui lucruri cu care nu putem întotdeauna să ne lăudăm. Se ascunde tocmai ceea ce este mai interesant şi, pe bună dreptate, nu se spun propriile secrete. Şi apoi, trebuie să te gândeşti care va fi soarta acestor memorii, dacă vor cădea în mâini indiferente e păcat de munca celui care scrie; şi dacă copiii mei le vor citi, ei nu vor putea înţelege ce anume m-a tulburat, m-a bucurat sau m-a întristat în viaţă. Concepţiile de astăzi sunt atât de diferite faţă de cele din tinereţea mea... Atunci eram mai idealişti. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am păstrat, dacă nu în întregime, măcar o bună parte din acel idealism. Mi-am distrus o mare parte din scrisorile primite de mine şi o s-o fac în continuare. Îmi pare rău pentru câteva dintre ele, dar e mai bine aşa. În aceste timpuri nenorocite, este chiar periculos să spui şi să scrii ceea ce gândeşti. Dragile mele caiete de poezii, va trebui să vă ascund? Nu este decât o colecţie din ce mi-a plăcut cel mai mult, traducerile mele - dar în germană, or, acum, este la modă să fii denigrat, dacă arăţi că îi stimezi pe germani. Să le fie de bine celor care au provocat această ură.

Trei lucruri mă îngrijorează foarte mult: de închiriat o locuinţă, lemnele pentru iarnă şi de găsit o bucătăreasă. Încetul cu încetul, văd că aceste griji se diminuează: pentru lemne, Ali a vorbit cu Prinţesa (Olga Sturdza - notă), care i-a spus că poate să-i comande partea ei împreună cu cantitatea repartizată orfanilor, preţul - 1600 de franci - este mult, dar nu găseşti mai ieftin. Încă o dată, Ali trebuie să-şi dea leafa cu două luni în avans. Este o mâhnire pentru mine s-o văd cum îşi cheltuieşte toţi banii.

Am găsit o bucătăreasă cu 120 de franci pe lună, este enorm! Ea trebuie să facă tot, chiar şi spălatul rufelor, şi-n felul acesta voi avea o singură gură de hrănit, iar Ali va fi, în sfârşit, eliberată de bucătărie. Femeia găteşte destul de bine şi este liniştită şi curată până în prezent. Catinca, femeia care pleacă, de care acum îmi pare rău, nu mai ştie ce să facă - să plece la ţară sau să se angajeze croitoreasă.

Rămâne să rezolv problema cu locuinţa. Nu avem mijloacele pentru o locuinţă la Mica, rusoiaca cere 1500 de franci şi vrea să plătesc un avans de trei luni până la Sf. Dumitru. A da o sumă aşa de mare pentru trei camere mici, fără şopron pentru lemne, cu o curte mică, fără pod şi multe alte lipsuri... Eram foarte descurajată, nemaiştiind ce să fac. În sfârşit, Nicu mi-a spus să nu dau acest preţ că este sigur că voi găsi o locuinţă mai bună mai târziu şi că n-are rost să mă îngrijorez pentru moment. Am pus pe cineva să-l întrebe pe P. cât are de gând să ceară, iar el a spus că nici el nu ştie cât să ceară, să mai aşteptăm, că ne va spune preţul cu şase luni înainte. Cred că vrea să vadă la ce chirii vor sălta ceilalţi proprietari şi, de asemenea, se teme că Statul, văzând specula cu chiriile, va coborî probabil această scumpire exagerată, după cum se pregăteşte să se facă în Franţa.

27 iulie. Charles nu mi-a trimis nimic luna aceasta, deşi suntem în 27 iulie. Nu ştiu ce are de gând, din ce trăim noi de o lună de zile?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO