La Wien Museum din Karlsplatz a fost deschisă, între 21 octombrie 2015 şi 10 ianuarie 2016, expoziţia „Andreas Groll. Wiens Erster Moderner Fotograf, 1812-1872” („Andreas Groll. Primul fotograf vienez modern, 1812-1872”). Prin această foarte interesantă şi complexă expoziţie, frumoasa capitală a Austriei a putut să-şi descopere devenirea dintr-un oraş medieval şi, pe alocuri, baroc, într-o metropolă modernă, fapt ce s-a petrecut în secolul al XIX-lea şi a fost suprins, metodic, pe clişeul de sticlă cu colodiu umed de inspiratul meşter fotograf.
De aceeaşi vârstă cu Szathmari al nostru şi, în multe privinţe, asemănător ca traiect al carierei, Groll a fost un documentarist prin vocaţie, un vizionar care şi-a dat seama de importanţa imaginii ca mijloc de tezaurizare, pentru viitorime, a etapelor modernizării oraşului capitală, a ţării şi a imperiului, deoarece nu s-a limitat să fotografieze doar în Viena ci şi în alte oraşe importante, ajungând până în regiuni îndepărtate, de la graniţă, cum era Banatul.
Fiu al unui grădinar, se născuse pe 30 noiembrie 1812, la Viena. Între 1835 şi 1844 a lucrat în laboratorul de chimie al Institutului Politehnic şi s-a familiarizat cu substanţele, cu retortele, lămpile cu spirt şi eprubetele, fapt ce l-a ajutat mai târziu în activitatea sa foarte specioasă. Translarea spre fotografie a fost, astfel, firească şi facilă. Din 1842 datează prima imagine cunoscută ca fiind executată de Groll, un portret dagherotipic, iar în 1847 a făcut primele calotipii (negative pe suport de hârtie ce puteau fi copiate, tot pe hârtie sensibilizată cu săruri de argint spre a obţine un pozitiv). Dar nu a practicat prea mult timp niciuna dintre aceste tehnici deoarece a adoptat-o pe cea mai performantă, colodiul umed, despre care a ţinut chiar o expunere la Academia de Ştiinţe din Viena, pe 7 noiembrie 1850, sub titlul Fotografia sau diapozitivul pe sticlă, ce mai târziu a fost tipărită într-o broşură ce s-a bucurat de atâta interes încât a avut trei ediţii succesive.
Subiectele preferate erau peisajele de oraş, monumentele, detaliile de arhitectură. În 1853 i-a fost publicată prima reproducere după o fotografie în periodical „Allgemeine Bauzeitung”. În acelaşi an a început să lucreze la suita de fotografii Împrejurimile Vienei, iar în decembrie apare menţionat, pentru prima data, în ziarul „Die Presse”, ca fotograf de vedute. În 1854 se apucă să fotografieze colecţia de armuri a Castelului Ambras. Dar continuă să ia imagini ale Capitalei şi face lungi călătorii de documentare în sudul Austriei şi la Pilsen. În cadrul Expoziţiei Universale de la Paris, din 1855, a fost prezentată seria sa de imagini cu armuri; tot atunci, Szathmari căştiga celebritatea cu albumul său de fotografii luate la Dunărea de Jos, în timpul campaniei ruso-otomane ce avea să se transforme în Războiul Crimeii după ce Amglia şi Franţa săriseră în ajutorul „Omului bolnav al Europei” cum fusese poreclit Imperiului semilunei. Tot în 1855, Groll a făcut o excursie în Boemia şi a imortalizat clădirile istorice şi monumentele din Praga unde va reveni anul următor. Călător neobosit, se însoţea totdeauna de aparatele şi obiectivele potrivite – de obicei de mari dimensiuni – pentru a surprinde pe plăcile de sticlă locurile cele mai pitoreşti pe care le vedea. Din portofoliul de imagini adunate a început să selecteze cadrele cele mai bune pe care să le dea publicităţii. Astfel, în 1857 a apărut primul fascicol din volumul cu armuri.
Pentru realizările sale de excepţie, împăratul Franz Joseph l-a recompensat cu un inel cu diamante. Totuşi, nu i-a acordat titlul de fotograf al Curţii pentru că Groll nu era fotograf de studio şi nu se ocupa cu portretizarea mai marilor momentului. Dar o recunoaştere mult mai de preţ a venit din partea Academiei de Belle-Arte care i-a achiziţonat câteva imagini.
În 1859 a făcut prima călătorie în Banat fiind însărcinat de Compania de Căi Ferate a Statului că ia imagini cu gările, depourile, depozitele, locomotivele şi toate atenanţele acelei importante întreprinderi. Astfel, Groll îşi înscrie numele între primii autori de fotografie industrială. Subiectul acesta l-a atras deosebit de mult. Va mai avea prilejul să imortalizeze aşezăminte feroviare, precum inaugurarea gării din Salzburg în 1860. Încă din 1857, în portofoliul său au fost adunate, ca într-un inventar ilustrat, toate modelele de locomotive folosite în sudul Austriei.
Pe 22 mai 1860, Groll a fost prezent şi a imortalizat dezvelirea impozantului monument ecvestru al arhiducelui Carl, învingătorul trupelor franceze ale lui Napoleon în Bătălia de la Aspern-Essling, din 1809 – unica victorie însemnată a coaliţiei antinapoleoniene. În 1861 – anul când a fost primit ca membru în Societatea Fotografică din Viena – a făcut o nouă excursie în Banat spre a-şi completa suita de imagini industriale. Dar nu a ingnorat nici elemenutl uman luând nişte foarte interesante cadre cu locuitorii ţinutului, astfel abordând şi genul etnografic. Albumul în care a adunat imaginile bănăţene a fost prezentat, în 1862, la Expoziţia Universală de la Londra iar anul următor l-a oferit Societăţii Fotografice. La cea de-a 7-a expoziţie a Societăţii Franceze de Fotografie a fost prezent cu o suită de imagini. Din păcate, fructuoasa activitate a lui Groll a fost întreruptă brusc de o moarte timpurie, în 1872, cauzată de o epidemie de tifos. A rămas în urma sa o vastă operă de documentarist ce a ştiut să surprindă pe clieşeul sensibilizat cu colodiu devenirea oraşului capitală într-o perioadă de mari transformări în cadrul amplului process de modernizare.
Vizitatorii români – aşa cum am fost noi, prinzând chiar ultimele zile în care mai era deschisă această expoziţie – erau întâmpinaţi de cadre cu tipuri familiare de ţărani bănăţeni de la Sasca Română sau de la Moldova Nouă, în straiele lor specifice, sau de mineri de la Anina cu îmbrăcămintea înnegrită de praful de cărbune ori de ţiganii nomazi ce-şi făcuseră sălaşul în preajma acelei localităţi. Pe lângă acestea, puteau fi admirate cele mai timpurii imagini cu furnale şi alte construcţii industriale de la Reşiţa, Anina şi Moraviţa, precum şi peisaje urbane de la Oraviţa. Majoritatea acestor imagini ne erau deja cunoscute dintr-o comunicare intitulată Das Album der Banater Besitzung der STEG des Fotografen Andreas Groll pe care o distinsă cercetătoare austriacă, Monika Faber, a ţinut-o în 2012, cu ocazia Conferinţei Internaţionale Szathmari, pionier al fotografiei şi contemporanii săi, organizată de Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” la împlinirea bicentenarului marelui nostru pionier al artei fotografice.
Obişnuit să călătorească mult şi obligat a-şi prepara pe loc clişeele de sticlă pe care le acoperea cu colodiu umed spre a le sensibiliza, Groll avea nevoie de un cort ce-i slujea de cameră neagră. În expoziţie figura un asemenea cort, susţinut pe nişte firave picioare pliabile. Alături de el era un stativ în care erau aşezate plăcile după developare, câteva flacoane din sticlă brună, care nu permitea pătrunderea razelor solare ce ar fi alterat soluţiile fotosensibile din interior, o ramă în care era introdus clişeul, un aparat fotografic pe trepiedul său greoi, din lemn, şi câteva obiective de dimensiuni variabile folosite în funcţie de subiect. Cel mai mare, cu un diametru de circa 15 cm şi o înălţâime identică era folosit pentru peisaje panoramice. Atunci când se deplasa pe teren, fotograful trebuia să îşi ia mai multe aparate şi obiective, fiecare potrivit pentru anumite subiecte. Vedutele erau executate cu aparatul cel mai mare. În consecinţă, şi clişeul de sticlă era mare şi foarte fragil, putând oricând să fie spart la o manipulare neatentă. Astfel, activitatea fotografului de teren era dificilă, riscantă şi solicitantă, trebuind să se deplaseze cu un inventar variat şi voluminos şi depinzând foarte mult de condiţiile atmosferice potrivite unei expuneri adecvate motivului.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Viena părea un mare şantier: erau demolate vechile ziduri ale oraşului, se trasa Ring-ul şi o nouă tramă stradală, se construiau edificii impozante. Groll a fost matorul acestor transformări pe care le-a surprins, ca un cornicar în imagini: ridicarea Teatrului Thalia, în 1856, a Operei de Stat, în 1865 sau a Bisericii Votive pe locul fostelor fortificaţii ale oraşului, în 1866. Fotograf citadin prin excelenţă, el a fost fascinat de arhitectura gotică, de monumentele medievale, de elementele decorative ale faţadelor, de la cele romanice la cele baroce şi neoclasice. Lângă un ornament cioplit în piatră şi ros de vreme al turnului de nord de la catedrala Sf. Ştefan a imortalizat un personaj cu favoriţi mari şi o şapcă trasă pe ochi, spre a se feri de soarele puternic. Tot acel bărbat apare, minuscul, lângă un uriaş fleuron de la crucea aceluiaşi foarte iubit lăcaş de cult din centrul Capitalei austriece, aflat în 1864-1865 într-un proces de restaurare. Praga, Cracovia, Salzburg, Graz şi alte oraşe ale imperiului au beneficiat de aceeaşi atenţie documentară din partea artistului. În Praga a pozat Podul Carol, Primăria, celebrul ceas al acesteia, Palatul Belvedere, Palatul Czernin, Catedrala Sf. Vitus etc. Alături de imagni de ansamblu făcea şi detalii care se constituiau în adevărate studii asupra stilului monumentului.
Expoziţia precum şi amplul catalog însoţitor au fost coordonate de Monika Faber. La acest volum bine ilustrat au contribuit cu studii de mai mare sau mai mică întindere Elke Doppler, Andreas Nierhaus, Petra Tranková şi cea deja menţionată, Monika Faber.
Prin vasta şi variata sa operă, Andreas Groll a lăsat posterităţii un portret viu al Vienei şi al Imperiului Habsburgic din momentul său de apogeu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
