Zece povesti de zece

Zece poveşti de 10. Eusebiu Guţu a listat produsele Pambac Bacău în 6.500 de chioşcuri, în marile lanţuri internaţionale şi în propria reţea de magazine

25 nov 2019 Autor: Mădălina Dediu Panaete

Antreprenorul Eusebiu Guţu a intrat în acţionariatul Pambac Bacău în 2012 alături de Cătălin Grigoriu, cunoscut pentru distribuitorul de îngrăşăminte şi pesticide Comfert, pe care l-a vândut către grupul Origin Enterprises. În 2017, Cătălin Grigoriu a ieşit din acţionariatul Pambac.

Eusebiu Guţu a moştenit spiritul an­treprenorial din familie, tatăl său, Anton Guţu, acesta fiind cel care a fondat în 1991 Popasul Trebeş, care iniţial a avut ac­tivităţi de comerţ şi transport. A fost cooptat de tatăl său în dezvoltarea afacerii Popasul Trebeş, a intrat în acţionariatul mai multor com­panii, iar în 2012 a preluat împreună cu Cătălin Grigoriu ( Comfert) producătorul de panificaţie Pambac.

„După ce am dezvoltat împreună activita­tea Pambac, crescând de câteva ori cifra de afa­ceri, în anul 2017 am hotărât sepa­ra­rea acti­vi­tăţilor în contextul în care Cătălin Grigoriu s-a implicat tot mai mult în agri­cultură, des­chizând noi parteneriate din care Pambac nu făcea parte. Fără îndoială, cel mai important mo­ment după 2012 şi cea mai mare realizare este preluarea controlului unic asu­pra Pambac de la Comfert Agricultura“, po­ves­teşte Eusebiu Guţu, care deţine în prezent Pambac Bacău, companie care a avut în 2018 o cifră de afa­ceri de 189,2 milioane de lei (40,7 mi­l. euro), în creştere cu apro­xi­mativ 16% faţă de anul anterior, po­tri­vit calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Ministerul Fi­nan­ţelor. Cifra de afaceri în Pambac este reali­zată în cadrul mai multor linii de busi­ness şi activităţi pe care le desfăşoară compania.

„Cea mai mare pondere (din cifra de afa­ceri - n.red.), de peste 50%,  o ob­ţinem din ac­ti­vi­tatea de mo­ră­rit, care presu­pu­ne măci­na­rea de grâu şi po­rumb din ce­reale achizi­ţio­na­te de la fermieri şi distri­bui­rea făinurilor pe pia­ţă, prin reţele de tip B to C şi B to B. Circa 15% din cifra de afaceri se realizează din produc­ţia şi  distri­buţia de paste făinoase, iar 12% din panificaţie“, a mai spus antreprenorul.

Pambac a dezvoltat o reţea de distribuţie cu acope­ri­re la ni­vel naţional cu extin­dere, începând din 2013, la nivel internaţional.

„Lucrăm în acest moment cu 51 de distri­buitori locali care realizează acoperirea la nivel naţional prin  aproximativ 6.500 de ma­ga­zine din retailul tradiţional. Suntem prezenţi în principalele reţele internaţionale şi naţio­nale din comerţul modern - hipermarket, su­per­market, discoun­teri şi cash&carry. Ne pu­teţi găsi brandurile în Kaufland, Auchan, Cora, Mega Image, Profi, Metro, Selgros, dar şi în Unicarm, Ovisim, Diana, Annabella şi altele“, a menţionat antreprenorul.

Compania are în prezent şi opt magazine proprii Pambac şi Pambac Caffe, situate în puncte strategice din Bacău, orientante pe direcţia de retail convenience. Compania comercializează în această reţea produsele pro­prii de panificaţie, patiserie, cofetărie, mo­ră­rit şi paste făinoase, dar şi produse de bă­că­nie care asigură completarea coşului zilnic, mărci consacrate în piaţă, furnizate de colaboratori.

„Având în vedere dinamica comerţului mo­dern şi dezvoltarea rapidă a reţelor in­terna­ţionale, care afectează puternic retailul tra­­diţional, considerăm că pentru a menţine re­­ţeua de magazine în condiţii de pro­fitabi­lita­te nu este oportună o extindere“, a explicat el.

Eusebiu Guţu spune că de la preluarea Pambac până în prezent a investit peste 11 mil. euro în proiecte de modernizare şi dez­vol­­tare a liniilor de producţie de pe platform Pambac, dar şi în spaţii de depozitate şi în re­ţeaua de distribuţie.

Compania are proiecte pe care le-a dez­vol­tat cu fonduri europene, în valoare de apro­­ximativ 300.000 de euro, din care men­ţio­nează linia de ambalare automată de făină, mijloace de transport pentru distri­bu­ţie. De ase­menea, a realizat şi proiecte pe care le-am dez­volat prin finanţare proprie şi cu fon­duri ban­care, dintre care menţionează mo­derni­za­rea morii de porumb, achiziţia li­niei de paste me­dii, modernizarea liniilor de paste lungi şi scurte.

Compania colaborează cu CEC Bank din anul 2015, când banca a finanţat activitatea curentă sub forma unei linii de credite.

„Ulterior, colaborarea cu banca s-a di­ver­si­ficat, iar Pambac a beneficiat de un credit pe termen scurt pentru derularea con­trac­tului în­cheiat cu Ministerul Fondu­rilor Europene  în programul POAD 2015, un credit pe ter­men mediu pentru refinanţare la altă bancă, fa­cilitate contractată pentru restructurare bilan­ţieră, iar în anul 2017 am contractat un credit de investiţii pentru extinderea secţiei de paste făi­­noase, fiind achiziţionate şi puse în func­ţiu­ne două noi linii de paste.“

Cât despre planurile de viitor, Eusebiu Guţu spune că intenţionează să investească în con­tinuare în modernizarea şi extinderea ca­pa­cităţilor de producţie, cu prioritate în sec­ţiile de paste făinoase şi panificaţie, pentru a putea oferi produse competitive atât pe pieţele naţionale, cât şi la export.

O campanie Ziarul Financiar cu susținerea Cec bank