20 Years of connecting Europe

Raluca Vasile, tax manager Huawei: „ Colegii chinezi sunt impresionaţi de inteligenţa românilor şi de buna pregătire pe care o avem noi”

15.09.2020, 13:27 Autor: Publicitate

Raluca Vasile a început să lucreze în cadrul Huawei în urmă cu aproximativ trei ani şi face parte din departamentul financiar al companiei, rolul său fiind cel de manager axat pe fiscalitate. „Mă ocup de toate aspectele fiscale care apar în această companie şi după cum bine ştim, legislaţia fiscală din România este în continuă schimbare, sunt de foarte multe ori zone gri pentru care este nevoie de reglementare şi care aduc provocări suplimentare, este nevoie să o înţelegem mai bine şi să avem specialişti”, îşi descrie Raluca Vasile responsabilităţile în cadrul interviului său din proiectul 20 YEARS OF CONNECTING EUROPE.

Ea sesizează că pe plan local, activitatea companiei este mare prin comparaţie cu a celorlalte subsidiare ale acesteia din România Europa, aspect demonstrat prin numărul mare de angajaţi al companiei -  circa 1.000, răspândiţi în mai multe arii de activitate.

„Proiectele fiscale pe care le avem sunt foarte complexe, pe lângă activităţile din telecom şi partea de distribuţie de terminale, în România Huawei deţine un centru de servicii tehnice şi unul de servicii financiar-contabile, ceea ce face să ne diferenţiem faţă de alte subsidiare din regiune. România este văzută în rândul colegilor din regiune ca o subsidiară importantă”, spune Raluca Vasile.

Unul dintre proiectele complexe în care spune că este implicată este unul de automatizare, în contextul în care Huawei foloseşte resursele tehnologice şi pentru dezvoltarea  activităţilor de care ea este responsabilă. Acesta a început în 2017 şi este în continuare în derulare.

În ceea ce priveşte modul în care cultura asiatică se îmbină cu cea românească, spune că nu a simţit diferenţele foarte mult, colegii săi sunt foarte aproape de Occident, iar ea s-a şi împrietenit cu o colegă din China, în perioada petrecută de ea în România. „Este un mix de cultură, vin cu informaţii noi, ce am observat e că sunt impresionaţi de români, de inteligenţa românilor şi de buna pregătire pe care o avem noi, de aceea a fost şi aleasă piaţa locală ca centru de servicii, chiar sunt impresionaţi.”  Raluca Vasile povesteşte şi că a călătorit în China, la un schimb de experienţă şi, dincolo de centrele de producţie, a fost impresionată de faptul că  departamentul financiar are o întreagă clădire dedicată acestor activităţi.

„Personal, pe mine mă motivează satisfacţia realizării unui proiect - fiscalitatea este un subiect complicat şi complex, câteodată legea nu poate rezolva lucrurile care apar în practică şi e nevoie de o interpretare la un moment dat, având în vedere experienţa din spate”, îşi descrie ea şi motivaţia din spatele muncii sale.