• Leu / EUR4.9024
  • Leu / GBP5.4966
  • Leu / USD4.4632
Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Alexandra Cojocaru şi Cristina Bejan dezvoltă atelierul floral La Fleur Boheme şi aşteaptă 20.000 de euro afaceri în 2022

29.11.2022, 00:06 Autor: Georgiana Mihalache

♦ „Am terminat o facultate tehnică şi nu m-a pregătit pentru zona de antreprenoriat, însă prin cursuri am reuşit să cresc şi în această zonă“.

Alexandra Cojocaru a pornit în 2017 un business într-un domeniu creativ, deschizând atelierul floral La Fleur Boheme, după ce anterior lucra ca inginer în telecomunicaţii. Cinci ani mai târziu, în 2022, s-a alăturat în business şi Cristina Bejan, o colegă de facultate, iar împreună cele două antreprenoare aşteaptă afaceri de 20.000 de euro anul acesta. Planurile urmăresc şi deschiderea unui spaţiu fizic.

„În 2017 am intrat pentru prima dată în contact cu designul floral. Înainte eram inginer în telecomunicaţii. M-am gândit foarte mult timp să încep o afacere, însă nu aveam ideea, nu ştiam exact cu ce să pornesc la drum. La început am avut nevoie de flori şi de câteva cursuri pentru că, făcând o facultate tehnică, am avut mai puţin contact cu partea aceasta de design. Am urmat nişte cursuri online, dar care m-au ajutat foarte mult în alegerile pe care le-am făcut pe parcurs“, a povestit Alexandra Cojocaru.

Ea a convins-o pe Cristina Bejan, cu care a fost colegă de facultate, să se alăture businessului pentru a dezvolta atelierul de flori, iar începând din 2022 lucrează împreună.

„Am fost un admirator al muncii şi al produselor La Fleur Boheme înainte să vină vorba de această colaborare şi mi-a surâs foarte tare ideea când mi-a propus Alexandra să mă alătur. Tot cu un background de inginerie, partea aceasta de design floral era foarte ofertantă, o parte de creativitate care parcă lipsea din viaţa mea“, a spus şi Cristina Bejan.

Ea a povestit că a adus o nouă perspectivă businessului, dezvoltând mai ales zona de online

Primii clienţi ai atelierului La Fleur Boheme au fost prietenii şi cunoscuţii antreprenoarei care a dezvoltat businessul, iar ulterior promovarea prin mijloacele de social media a completat numărul de oameni care au vrut aranjamente florale. Businessul acoperă atât cererile pentru evenimente, cât şi solicitările de la clienţii individuali.

„Principalii clienţi sunt viitoarele mirese şi viitoarele mămici. Avem colaboratori pe partea de marketing, avem şi în pachetele noastre oferte cu prăjituri – tot o colaborare, cu vinuri, fotografii mai ales pentru poze şi partea vizuală a site-ului. Lucrăm personalizat. Toate ofertele pe care le facem sunt în funcţie de gusturile şi preferinţele lor, bineînţeles şi de bugetul pe care îl au pentru că în funcţie de el putem să alegem florile şi modelele aranjamentelor“, a mai spus Alexandra Cojocaru.

Florile sunt aduse din Olanda, însă antreprenoarele mai lucrează şi cu sere din România, mai ales pentru florile din fiecare sezon.

Planurile pentru La Fleur Boheme urmăresc şi deschiderea unui spaţiu fizic, însă dedicate mai mult zonei de workshop, oameni care să vină să creeze propriile aranjamente şi ulterior, dacă vor dori, să şi cumpere din atelier.

„Anul 2022 a fost un an bun pentru că am avut ajutor, ne-am deschis şi site-ul la începutul anului şi atunci lucrurile au mers mult mai bine decât în anii anteriori, chiar avem o creştere destul de mare faţă de anul trecut. Am dezvoltat câteva colaborări foarte frumoase cu câteva firme ceva mai mari de la noi din ţară care ne-au ajutat să avem vânzări şi sperăm ca şi anul viitor să fie cel puţin la fel de bun“, a mai spus Alexandra Cojocaru.

Ca ţintă pentru afaceri, antreprenoarea vrea 20.000 de euro în 2022. Principala provocare pe care o vede pentru anul viitor este legată de bugetul clienţilor, influenţat de scumpirile din ultimul an.

„A fost destul de greu la început de business pentru că nu aveam cunoştinţe. Am terminat o facultate tehnică şi nu m-a pregătit pentru zona de antreprenoriat, însă tot prin cursuri am reuşit să cresc şi în această zonă. Şi, bineînţeles, creşterea nu se opreşte niciodată, întotdeauna mai ai un pic de învăţat, de exersat şi de aplicat, dar se văd roadele“, a precizat Alexandra Cojocaru.

Cristina Bejan spune că ar accepta din nou propunerea pentru a se alătura businessulu şi crede că lumea va căuta mereu frumuşeţea florilor, mai ales pentru a sărbători evenimentele din viaţa lor.

„Se întâmplă mult mai multe lucruri în spatele unui business mic decât aş fi zis înainte şi chiar şi în spatele unui aranjament. Cred că importantă este munca de echipă şi comunicarea bună, fiindcă unele provocări trec foarte uşor dacă există elementele astea şi te poţi baza pe partenerul tău“, a concluzioonat Cristina Bejan.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 


► Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF 

şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

► În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de

70-80 mld. euro.

 

 

 

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania și Vodafone