Alexandru Dobre a crescut într-o familie pasionată de lucrul cu lemnul, aşa că, deşi studiile şi cariera l-au dus iniţial spre alte destinaţii, la final şi el a intrat pe acest drum, cu un proiect antreprenorial, Dobrea, destinat mobilierului high-end. Alexandru spune că primul an de antreproniat nu a fost uşor, dar i-a dat încredere că drumul este corect.
„Ce îmi dă curaj este chiar ideea”, spune Alexandru Dobre, fondatorul Dobrea, în cel mai recent episod al Afaceri de a Zero, proiectul editorial ZF dedicat în totalitate micilor antreprenori. „Am ajuns în acest domeniu înainte să vreau. Bunicul meu lucrează de peste 70 de ani în industria lemnului, tata este şi el în acelaşi domeniu. Eu nu am pornit iniţial pe drumul lemnului, ci spre arhitectură, dar ulterior am înclinat către lemn. Mi-a plăcut lucrul manual, mi-a plăcut ideea de a crea ceva cu mâinile, cu lemnul.”
Totul a început însă în facultate, cu un vecin care a avut la momentul mutării de multă mobilă. Cu această ocazie, Alexandru a început să cumpere fel şi fel de utilaje pentru ceea ce avea să devină oficial, la începutul anului trecut, atelierul Dobrea. „Principiul meu a fost să-mi iau lucruri bune, încet, dar noi. Aşa am procedat până am ajuns să-mi deschid atelierul, care este în Bucureşti. Este un spaţiu mic momentan, nu avem o fabrică, dar asta ne dorim mai târziu.” În timp ce Alexandru este cel care realizează efectiv piesele de mobilier, soţia sa le fotografiază pentru că amândoi au înţeles importanţa promovării pentru orice afacere mică. De cele mai multe ori, sufrageria casei este şi studioul foto.
Ca stil, piesele Dobrea sunt undeva la intersecţia dintre minimalismul japonez şi estetica scandinavă, adică se înscriu în curentul japandi.
„În proporţie de 90-95%, folosim stejar masiv certificat şi verificat, cumparăt din România. Este foarte frumos, unic, este un material nobil, puţină lume îl lucrează, dar multă lume îl vrea. Un scaun făcut bine din stejar îl dai copiilor şi nepoţilor, este o piesă foarte durabilă.” Dobrea are acum în portofoliu scaune, comode, biblioteci, dar în curând oferta va include şi partea de dormitoare. Ca stil, piesele Dobrea sunt undeva la intersecţia dintre minimalismul japonez şi estetica scandinavă, adică se înscriu în curentul japandi.
Inclusiv îmbinările pieselor sunt realizate de cele mai multe ori din lemn. Portofoliul de clienţi este format în acest moment mai ales din persoane fizice, sectorul HoReCa, de exemplu, fiind mai degrabă fidel unor soluţii care să acopere volume mari, dar la un preţ pe unitate mai mic. Piesele Dobrea pot fi şi uşor personalizate, dar această personalizare se referă mai degrabă la dimensiuni, nu la modele.
După primul an de antreprenoriat, Alexandru spune că rezultatele sunt bune şi că îi dau încredere că Dobrea va rezista.
“Ceea ce-mi dă curaj este ideea pe care am avut-o. Ştiu sigur că produsele sunt ce se caută în ultima perioadă şi vrem să oferim calitate. Dacă omul vede calitate, atunci vei fi recomandat. Avem însă nevoie de timp. Sperăm la mai multe şi la mai bine, iar eu sunt 100% implicat în asta.”
ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE