Alina Gheorghiescu, cu experienţă în turism, a fondat agenţia de turism Familia HaiHui, specializată în vacanţe pentru familii, şi vinde de la croaziere la sejururi în parcuri de aventură şi în destinaţii exotice.
„Povestea a început odată cu o călătorie pe care am avut-o cu băieţii noştri când erau mai mici, acum zece ani mai precis, când am planificat o vacanţă în Singapore. Era prima călătorie internaţională cu ei şi tot căutam pe internet sfaturi despre ce poţi să faci în Singapore cu copii, unde poţi să te cazezi, ce poţi să vizitezi şi nu prea găseam rezultate“. Şi-a dat seama că ar fi o idee foarte bună să facă un blog de călătorie despre vacanţe în familie, în care să descrie experienţele ei şi să ofere sfaturi celor care vor să viziteze destinaţiile.
Până în 2021 a lucrat într-o agenţie de turism ca director operaţional, iar ulterior, în 2022, început activitatea propriei agenţii de turism Familia HaiHui şi a început să creeze programe turistice pentru familiile cu copii. Vinde atât sejururi în parcuri de distracţie din Europa (Disneyland Paris, Gardaland Italia şi altele), dar şi din Emiratele Arabe Unite şi SUA, sejururi exotice în Africa, Asia, croaziere. „Din 2014, de când am descoperit acest tip de turism, avem peste 12 croaziere la activ cu băieţii noştri, atât în Europa, în America, în Caraibe, în Fiorduri, Orientul Mijlociu.“
Ea mai spune că introducerea unor zboruri charter pe piaţa locală spre Maldive, Zanzibar sau alte destinaţii a facilitat deplasarea familiilor cu copii în Asia sau Africa. Anul trecut a avut peste 120 de familii care au călătorit prin programele organizate de ea, la Disneyland Paris, Gardaland în Italia, la PortAventura, Legoland Bilund, Legoland Dubai şi în alte sejururi. „Alegem nişte destinaţii pe care le stabilim cu un an înainte. Lucrăm doar pe bază de grupuri.“
Anul trecut s-au vândut foarte bine croazierele în Orientul Mijlociu şi în fiordurile Norvegiei şi acum, în februarie, are plecări pe două croaziere din Dubai şi Doha din Qatar. Un alt grup va merge în Caraibe, cu plecare din Republica Dominicană. În vacanţa de toamnă agenţia a planificat sejururi exotice, în Krabi şi în Sri Lanka, dar mai are croaziere în Islanda şi în Japonia.
Agenţia este licenţiată cu activitate exclusiv online şi se promovează pe canale ca Facebook şi Instagram.
ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE