Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Antreprenorul Sorin Barbu a investit 180.000 euro în restaurantul La Pescaderia din nordul Bucureştiului, unde aduce peşte direct din Spania

27.10.2019, 13:31 Autor: Georgiana Mihalache

Pasiunea pentru peşte căpătată după opt ani în care antreprenorul Sorin Barbu a trăit şi lucrat în Spania l-a determinat să deschidă anul acesta, în 2019, La Pescaderia, un restaurant cu specific spaniol în care aduce peşte proaspăt direct dintr-un port de la Marea Mediterană.

„Am locuit într-un oraş port în Spania şi lucrând acolo în restaurant am desco­pe­rit ce înseamnă să mă­nânci peşte. Restaurantul este un concept de pescărie în care peştele şi fructele de mare pot fi cumpărate pentru acasă sau putem să le gătim acolo. Ele vin direct din port, din Marea Mediterană“, a povestit Sorin Barbu.

La Pescaderia Alioli, businessul de fa­mi­lie în care Sorin Barbu alături de sora şi tatăl său – Bianca şi Grigore Barbu, este o investiţie de 180.000 de euro, din credite. Restaurantul este în zona de nord a Capitalei şi are 24 de locuri pentru persoanele care vor să mănânce direct în locaţie. În cadrul pes­că­riei lucrează 38 de persoane, iar antre­pre­norul vrea să mai angajeze încă 12 viet­na­mezi, în contextul lipsei de forţă de muncă din piaţă.

Peştele se vinde la licitaţie în Spania, după care ajunge în circa 48 de ore în restau­ran­tul din Bucureşti, La Pescaderia având propriile maşini de distribuţie.

Antreprenorul a deschis primul restau­rant în 2010, iar de cinci ani se gândeşte la un local cu peşte proaspăt, tatonând piaţa.

„Era cerere de peşte şi de fructe de mare proas­pete. La început am făcut ceva calcule după care am lăsat hârtia pentru că nu aş mai fi făcut niciun business“, a mai spus Sorin Barbu.

În pescăria din Capitală ajung în jur de 30 de sortimente de peşte, iar cele mai cerute sunt cele exotice, scorpia de mare, creveţii roşii, dorada şi bibanul sălbatic.

„Mi-am dorit mult o locaţie în zo­na de nord, unde sunt oa­meni cu pu­tere de cum­pă­rare, unde să lo­cuiască şi tineri. Mi-am dorit şi mulţi expaţi, să fie loc de par­ca­re şi să fie un centru comercial unde oamenii au tendinţa să cum­pere“, a mai spus Sorin Barbu.

El a adus un bucătar de ori­gine siciliană pentru a găti preparatele pentru clienţii care vor să mănânce direct peştele, având 24 de locuri în local. Pentru că nu se aştepta la o cerere crescută pentru mâncarea din restaurant, antreprenorul vrea să dubleze capacitatea locaţiei.

Zilnic trec pragul pescăriei circa 80 de per­soane, inclusiv directori de companii. Preţul unui bon este în medie de circa 25-30 de euro pentru o masă. Planu­rile de extindere urmăresc deschiderea unei pescării în zona Corbeanca (Ilfov).

„La început a fost un boom, de trei-patru ori peste ce mă aşteptam.

O să avem campanie pentru dezlegare la peşte, ne aşteptăm la o vânzare impor­tan­tă în decembrie, este luna cea mai bună pentru vânzarea de peşte“, a mai spus Sorin Barbu.

Antreprenorul spune că în piaşa de restaurant o să se restrângă, iar oamenii se vor uita din ce în ce mai mult la experienţa din restaurant şi la calitatea produsului, nu doar la aspectul restaurantului.

Românii au cheltuit anul trecut 11,2 miliarde de lei în restaurantele din România, suma fiind cu 13% mai mare decât în 2017 şi triplă faţă de acum un deceniu, arată calculele făcute de ZF pe baza datelor de la Registrul Comerţului.

Piaţa de restaurante este în continuare dominată de trei lanţuri internaţionale, McDonald’s, KFC şi Pizza Hut, însă vine puternic din urmă lanţul local City Grill, care cuprinde mai multe formate.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania