Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Astrid Bâţă a ajuns la 14.000 de pahare gravate manual sub brandul Astrid Deco

20.08.2021, 00:06 Autor: Georgiana Mihalache

Cei mai mulţi clienţi cumpără pahare de nuntă gravate cu un mesaj sau desen personalizat ♦ Procesul de gravare durează de la 15 minute la două ore.

La 23 de ani, imediat după ce termina facultatea, Astrid Bâţă pornea un business de gravură şi pictură a diferitelor obiecte, de la lemn, la ceramică şi sticlă. Ulterior, tânăra antreprenoare a rămas doar cu partea de gravură a obiectelor din sticlă, dezvoltând brandul Astrid Deco. Dacă înainte de pandemie cifra de afaceri a companiei ajungea la 26.000 euro, oprirea evenimentelor în 2020 a înjumătăţit businessul. „Sunt prima din familie care are propriul business, nu am avut un model, a fost curaj, răbdare, am fost conştientă că durează până când te cunoaşte lumea, dar am avut şi mult sprijin de la familie şi prieteni, cu ei

mi-am făcut portofoliul. La început au fost câteva mii de lei investiţi, îmi cumpăram materiale, din ce vindeam investeam în altele. A venit totul pe parcurs, fiecare proiect nou a venit cu o altă practică şi de acolo mi-am dezvoltat şi eu tehnica”, a povestit Astrid Bâţă. Astăzi, portofoliul de produse al Astrid Deco include pahare de nuntă personalizate, pahare de vin, carafe, decantoare, vaze, boluri, orice obiect din sticlă care poate fi personalizat.

Mai mult, alături de cifrele de business, antreprenoarea numără şi paharele de nuntă pe care le gravează, ajungând până acum la 14.000 de astfel de pahare.

„Se alege modelul, dimensiunea lui, cum vine pe pahar, eu fac conturul şi de acolo începe procesul de umplere, de umbre, în funcţie de ceea ce fac. După care vin mici retuşuri, se spală, se şterge bine şi se ambalează. Produsele pe care le gravez le cumpăr eu. Procesul durează de la un sfert de oră, până la două ore, în funcţie de complexitatea modelului”, a mai spus Astrid Bâţă.

Circa 80% din producţie este reprezentată de paharele de nuntă, iar restul sunt alte obiecte personalizate. Din acest punct de vedere, anul 2020, care a oprit evenimentele, a fost unul dificil pentru micul business.

„Eu am răbdare, aşa am început firma, şi atunci şi 2020 mi-a adus ceva timp în care am putut să urmez câteva cursuri de vânzări, de branding. Acum, în 2021, când au pornit evenimentele, m-am întors la paharele de nuntă. Comenzile sunt online, pe site-ul meu sau pe social media. Iau comenzi doar în scris, nu telefonic, fiind totul personalizat, am nevoie să scrie clientul exact cum vrea să fie totul”, a mai spus fondatoarea Astrid Deco.

Cifra de afaceri în 2020 a fost de 13.000 euro, la jumătate faţă de anii trecuţi. Iar în 2021, din cifrele de până acum, compania a intrat din nou pe profit, mai menţionează antreprenoarea. Ea se gândeşte să crească la nivel de colaborări, lucru care ar influenţa pozitiv şi cifra de afaceri.

„Eram o fată de 23 de ani care voia să facă ceva, am încercat multe categorii şi a fost greu să renunţ la anumite lucruri care nu aduceau profitul necesar, nu o gândeam la nivel de business. Un antreprenor trebuie să gândească mai practic, să nu încerce să facă de toate pentru toţi. Am resimţit şi pe partea de sănătate după multe nopţi nedormite. Viaţa de antreprenor este dificilă, dar este frumoasă”, a concluzionat Astrid Bâţă.

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania