Brandul de sucuri Dr. Fresh a luat naştere în urmă cu circa trei ani, atunci când familia Csizek a decis să producă şi sucuri sub brandul propriu, nu doar mărci private pentru marile lanţuri de magazine, segment care practic le-a adus dezvoltarea din 2013 încoace. „Firma a fost înfiinţată de părinţii mei în 1994, dar cu un alt obiect de activitate, dar cu producţia de sucuri am început practic în 2010. Am fost prjmii producători de sucuri obţinute prin presarea sucurilor şi primii listaţi în marile lanţuri. A fost o nişă la început pe care am dorit să o exploatăm“, a povestit Cristian Csizek, cofondator al Acsi Trade, firma care produce brandul Dr. Fresh.
Compania colaborează cu retaileri precum Carrefour, Penny, Lidl etc. „Sucurile se produc printr-un proces de presare a fructelor, apoi urmează o filtrare uşoară şi pasteurizare, fără niciun adaos. Principalul ingredient este mărul, dar avem diverse combinaţii de fructe“, a precizat Cristian. Compania nu are propria livadă, ci colaborează cu producători din domeniu, iar merele vin cu precădere din România. „În momentul în care am început acest business am spus că mai este loc de creştere şi cu siguranţă în anul 2025 şi în următorii ani vom avea un cuvânt important de spus în piaţa sucurilor“.
Cristian spune că investiţiile s-au ridicat la peste 2-3 mil. euro din 2010 încoace, dar un punct important în dezvoltarea producătorului a fost o asociere cu un alt grup de firme care a susţinut infrastructura de producţie. Însă, antreprenorul crede că începuturile ar fi fost mult mai grele dacă nu aveau posibilitatea să listeze produsele în lanţurile de magazin. Recent, Dr. Fresh a început şi producţia de sucuri funcţionale precum cele cu aronia, sfeclă sau cătină şi familia Csizek vrea să dezvolte în continuare acest segment. „Cred că ne vom dubla efectiv numărul de produse în anul 2025, adică nişa asta de produse o vom dezvolta la maxim pentru că tendinţa consumatorului este de a consuma produse cât mai sănătoase“.
Pentru a susţine producţia de astfel de sucuri, compania investeşte într-un utilaj de umplere bag-in-box care să tripleze capacitatea de umplere.

„În momentul de faţă avem mai multe linii de producţie, pe partea de ambalaje la 1 litru stăm foarte bine cu capacităţile de producţie, adică avem undeva capacitate de 6.000 de bucăţi pe oră şi acum vom ridica şi producţia la partea de banking box. Deci cu capacităţile de producţie consider că stăm bine“, spune Cristian.
Mai departe, fondatorii Dr. Fresh vor să facă şi pasul către export.
„În următorii ani, imi doresc ca Dr. Fresh să fie unul dintre cele mai cunoscute branduri din nişa sucurilor funcţionale sau de sucuri presate la rece. Dezvoltare este continuă, ne ajută toţi factorii. Interesul clienţilor pe acest segment de produs este unul în creştere, aşa că ne văd acolo în top. Anul acesta chiar previzionăm o creştere de 70% a cifrei de afaceri“, a mai spus Cristian Csizek. Acsi Trade a avut în 2024 o cifră de afaceri de 5,7 milioane de lei, conform datelor de la Ministerul de Finanţe.
ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE