Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Bianca Abăcioaei a pornit din pasiunea pentru artă un business cu ilustraţii pe care le expune în galerii din Italia şi Grecia

24.08.2021, 00:06 Autor: Miruna Diaconu

Ilustraţiile realizate de Bianca Abăcioaei sunt făcute manual, iar lucrările originale pornesc de la 100 euro şi pot ajunge la 600 euro în funcţie de dimensiune şi complexitate ♦ Investiţia de-a lungul timpului a ajuns la circa 8.000 euro în acest business.

Bianca Abăcioaei, absolventă a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bu­cu­reşti, a pornit un busi­ness din pasiunea sa pentru ar­­tă şi cre­ea­ză ilustraţii pe care le expune în ga­­leriile de artă din Italia şi Grecia. ABO Creations a în­ce­put după ce Bianca Abăcioaei a terminat fa­cultatea şi a mers cu ilus­tra­ţiile sale la o expoziţie de­dicată egali­tă­ţii, un­de şi-a vân­dut mare parte din lucrări.

Ulterior, antreprenoarea a con­tinuat să creeze ilustraţii ins­pirându-se din arta tradi­ţională ro­mânească. Însă nu doar con­su­matorii de artă au cum­părat ilustraţiile, ci şi com­paniile au vrut o serie de proiecte cu Bianca Abăcioaei.

„Un proiect a fost cola­bo­rarea cu reţeaua de sănătate Regina Maria pentru care am realizat un ca­­lendar, în care a trebuit să cre­­ez 12 regine ins­pirate din pre­­­zenţa Reginei Maria şi acest proiect a fost expus şi anul acesta la Ro­manian Design Week. Am mai rea­lizat o serie de ilus­traţii pen­tru un cabinet me­di­cal de nutri­ţie, au fost câ­te­va ilus­traţii care să prezinte vi­zual ser­­viciile ofe­rite de acest cabinet, iar un alt pro­iect a fost realizarea unor ilustraţii pen­tru designul unei etichete de vin“, spune Bianca Abăcioaei.

Până de curând, ilustraţiile realizate de an­­treprenoare erau sub forma unor con­trac­te de drepturi de autor, însă, recent, Bianca Abăcioaei şi-a deschis un SRL, care o ajută să îşi dezvolte un site şi să îşi crească busi­nessul, care va fi destinat şi cumpără­torilor din alte ţări.

Sursa de inspiraţie a creaţiilor este în general creaţia, fiind una dintre temele prin­cipale pe care Bianca Abăcioaei le abor­dează în crearea ilustraţiilor.

„În general, mă inspir din tot ce mă înconjoară, dar ca teme principale pe care le abordez în arta mea sunt tema creaţiei, a creaţiei omului, a universului, legătura omului cu natura. Omul este elementul principal a compoziţiilor, în special personajele feminine, mă axez foarte mult pe ideea de feminitate, personaje care sunt însoţite de elemente din sfera vegetală şi cea cosmică. Din punct de vedere stilistic, lucrările se înca­drea­ză într-o zonă grafică, abstractă, cu elemente şi simboluri interpretate din această zonă a artei tradiţionale româneşti, dar şi elemente din arta bizantină, chiar şi arta japoneză, tot ce am studiat am interpretat într-o formă per­sonală“, explică ea.

Ilustraţiile sunt realizate manual, cu tuşul pe hârtie, ulterior fiind înrămate şi pregătite pentru expoziţii. În anumite cazuri, Bianca Abăcioaei scanează ilustraţiile şi le editează în format digital pentru a putea fi printate chiar şi pe produse textile.  De curând, antreprenoarea a creat o colecţie de textile precum tricouri, feţe de perne şi sacoşe pe care sunt printate ilustraţiile, urmând a le pune în vânzare pentru doritori.

Bianca Abăcioaei lucrează pe formate de la A5 şi până la A2, iar costul unei ilustraţii originale porneşte de la 100 euro şi poate să ajungă chiar şi la 600 euro în funcţie de dimeniunea şi complexitatea lucrării. Însă, în privinţa printurilor, acestea au costuri mai mici care pornesc de la 100 lei şi ajung şi până la 200 lei, acesta fiind intervalul de preţuri şi pentru colecţia de textile.

Mare parte din oamenii care cumpără ilustraţiile ABO Creations află de acestea prin intermediul reţelelor de socializare.

Pandemia nu a avut un efect negativ asupra businessului în contextul în care Bianca Abăcioaei avea, înainte de izbucnirea pandemiei, o serie de proiecte care au continuat şi după.

„Anul trecut au fost în mare proiecte mai mult decât vânzări de produse, iar veniturile au fost de circa 5.000 euro. Anul acesta am vândut mai mult produse prin participările mele la târguri şi am avut încasări până acum de circa 3.000 euro“, adaugă ea.

În perioada următoare, Bianca Abăcioaei va participa la o serie de expoziţii din Italia şi Grecia, iar ilustraţiile vor fi publicate şi într-o revistă de artă din Belgia. Antreprenoarea speră ca prin aceste acţiuni să reuşească să ajungă la cât mai mulţi oameni şi să aibă mai mulţi clienţi din afara ţării.

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

► Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

► În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania