♦ „M-am avântat cu entuziasm, cu pasiune şi cu dorinţa de a face mai mult. Simţeam că am o latură creativă pe care mi-am dorit să o încurajez“.
Debutul în antreprenoriat pentru Cerasela Teoharie a fost în 2022, când, după o experienţă de 20 de ani în domeniul financiar în companii internaţionale şi o perioadă de căutare, a descoperit că îşi poate exprima creativitatea prin produse şi accesorii din piele. Ea a pus la bătaie economiile sale şi pe cele ale familiei, în jur de 20.000-30.000 de euro, şi astfel a apărut brandul O’DOR. Bob de suflet. Antreprenoarea pune produsele pe care le realizează de la zero, manual, pe mai multe platforme şi participă la târguri şi evenimente dedicate producătorilor locali, iar în curând urmează să deschidă şi propriul site.
„Am o gamă variată de produse. Sunt destul de creativă, m-aş plictisi să fac un singur obiect. În momentul în care m-am întâlnit cu pielea am ştiut clar că acesta va fi modul meu de exprimare. Încerc să exprim ceea ce simt. Nu este neapărat cea mai uşoară cale pentru că am ales să lucrez produsele integral manual, folosesc tehnici tradiţionale, vechi, cos de mână. Toate etapele, de la conceptul de produs, de la croit, de la pregătirea materialul şi până la coaserea lui, până la ultimele finisaje, totul este absolut manual”, a spus Cerasela Teoharie, fondatoarea O’DOR. Bob de Suflet.
Portofoliul porneşte de la accesorii, cum ar fi etui pentru ochelari, curele, semne de carte, până la genţi de mai multe dimensiuni.
„Poate dacă ştiam de la început că e atât de greu, nu îndrăzneam să pornesc pe acest drum, dar m-am avântat cu entuziasm, cu pasiune şi cu dorinţa de a face mai mult. Simţeam că am o latură creativă pe care mi-am dorit să o încurajez”, a mai spus antreprenoarea.
Planurile sale sunt să vină mai aproape de clienţi în mod fizic, să participe la evenimentele în care se promovează producătorii locali, pentru că oamenii vor să vadă produsele, să simtă texturile.
„Pentru nume, am pornit de la cuvântul dor, pentru că am un dor foarte profund pentru oamenii dragi din viaţa mea care nu mai sunt, pentru stări, momente frumoase, copilărie, satul bunicilor. Iar cuvântul odor trimite la un obiect nepreţuit”, a mai spus Cerasela Teoharie.
ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.
⇔ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
⇔ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE