Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Cezara Negoescu, de profesie arhitect peisagist, creează buchete de flori şi aranjamente în atelierul Florile Cezarei din Bucureşti

19.03.2021, 00:07 Autor: Georgiana Mihalache

♦ În 2021, tânăra antreprenoare vrea să ajungă la încasări de 120.000 euro ♦ Un aranjament floral costă de la 150 lei până la 1.000 lei, în funcţie de florile folosite.

Cezara Negoescu a intrat treptat în lumea afacerilor, urmând pasiunea sa pentru flori şi plante, şi a început să se ocupe de designul floral pentru evenimente. Când brandul său, Florile Cezarei, s-a dezvoltat, antreprenoarea a lăsat jobul pentru a se dedica afacerii cu flori, iar planurile sale urmăresc extinderea echipei pentru a face faţă comenzilor. Targetul pentru anul 2021 ca business este 10.000 euro încasări lunare.

„De profesie sunt arhitect peisagist, mă ocupam cu proiectare şi design de grădini şi parcuri. În sezonul rece nu prea era de muncă, aşa că am fost nevoită să îmi caut un job sezonier. M-am angajat într-o florărie pentru că îmi plac foarte mult plantele şi am zis să încerc, deşi nu aveam niciun fel de experienţă. Am învăţat foarte multe de la acel job şi am decis să pornesc această afacere. Iniţial am mers în paralel şi cu peisagistica, mă ocupam strict de design floral pentru evenimente precum nunţile sau botezurile. Acum trei ani, Florile Cezarei se dezvoltase destul de tare şi a trebuit să aleg”, a povestit Cezara Negoescu.

 

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania