Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Corina Leca produce pălării într-un atelier din Bucureşti şi aşteaptă în 2019 o cifră de afaceri de peste 100.000 de euro

11.09.2019, 00:07 Autor: Florentina Niţu

Corina Leca a creat o colecţie de 20 de pălării cu care participă în această perioadă la târgul internaţional de modă din New York.

Pasionată din copilărie de pălării, de eleganţa pe care o aveau personajele din filmele cu aristrocraţi, ajutată de maşina de cusut a mamei şi a bunicii, Corina Leca a simţit încă din tinereţe bucuria de a crea ceva cu propriile mâini, de a confecţiona produse.

„Când e vorba de un business pornit din vocaţie, nu stai să te gâneşti, să începi sau să faci un business plan. La mine a fost dintotdeauna bucuria de a face ceva cu propriile mâini, de a confecţiona. Pălăriile

m-au atras din totdeauna, din filmele de pe vremea mea. M-am apucat de acest business dintr-o întâmplare“, povesteşte Corina Leca, fondatoarea brandului DeCorinaHats.

În 2017 a început să transforme pasiunea din copilărie într-un business, iar după aproape doi ani de activitate aşteaptă venituri de peste 100.000 de euro pentru brandul care îi poartă numele.

Amenajarea atelierului şi producţia primelor pălării au necesitat o investiţie de 50.000 de euro, sumă care a urcat însă în următorii doi ani de dezvoltare spre 150.000 de euro. Banii s-au dus către înfiinţarea atelierului situat pe strada Căpitan Mircea Vasilescu, dar şi către utilarea lui cu echipamentele necesare, pentru că materialele se prelucrează pe anumite maşini, iar produsul finit se realizează în funcţie de calapod şi număr.

Corina Leca îşi aminteşte fiecare pălărie pe care a creat-o, la fel şi primii clienţi, dar mai ales bucuria şi aprecierea acestora pentru rezultatele mâinilor ei. La început, ea se ocupa atât de designul pălăriilor, cât şi de producţia efectivă a acestora, iar de puţină vreme a mai angajat două persoane, pentru că cererea a crescut. „Nu cred că trece o zi să nu mă gândesc la ceva nou.“

Până în prezent, Corina Leca a realizat câteva sute de pălării. Majoritatea clienţilor pe care-i are sunt din România şi vin de pe reţele de socializare, precum Instagram sau Facebook ori prin recomandări. De altfel, cei mai mulţi clienţi sunt femei.

„Luna aceasta lansez o nouă colecţie la New York Fashion Week. Avem 20 de pălării complet diferite, un concept inspirat din balet, care se numeşte Plie, o mişcare din balet care arată eleganţa şi gratitudinea, o reverenţă pentru ce mi-a oferit viaţa. New York este un pas pe care îl vedeam oricum în acest business şi a venit mai devreme decât mă aşteptam“, spune Corina Leca. Târgul New York Fashion Week se des­făşoară în perioada 6-14 septembrie, iar an­tre­prenoarea speră ca primul său pas internaţional, important, să-i aducă o creştere a numărului de clienţi, situaţie pentru care s-a pregătit de altfel în ultimul an. „Dacă primim o comandă pentru 200 de pălării, suntem pregătiţi să o realizăm.“

„Anul acesta estimez că cifra de afaceri va fi de 100.000-150.000 de euro. În viitor îmi doresc să dezvolt businessul, să avem mai multe canale de vânzare.“

O pălărie sub brandul DeCorina costă în medie între 150 şi 400 de euro, iar pentru târgul de la New York cea mai scumpă pălărie ajunge la 600 de dolari. „Atunci când porţi o pălărie e nevoie să explorezi mai mult. Cu fiecare pălărie pe care ţi-o pui, descoperi ceva nou în tine, lucruri care îţi extind zona de confort.“

Mai multe detalii pe zfcorporate.ro

Materialele din care sunt realizate pălăriile sunt de la furnizori din Europa, iar realizarea unei pălării poate dura până la 14 zile. Înainte de a face o comandă, clienţii pot proba diferite tipuri de pălării printr-o aplicaţie de pe site-ul companiei.

Atelierul Corinei Leca are în prezent capacitatea să devolte mini serii, dar antreprenoarea spune că îi place mai mult să creeze pălării noi, să vorbească cu oamenii în atelier şi să realizeze un produs personalizat pentru evenimentul la care clientul său va merge, o pălăria „după sufletul omului“.  „Eu nu am simţit niciodată că este greu să fii antreprenor, pentru că fac lucrurile cu drag. Nu am pus banii înainte, dar ştiu că fără ei nu aş fi putut să fac ceea ce am făcut. Îmi doresc să am succes şi să-mi crească vânzările, dar nu vreau să mă ghidez după bani“, a conchis Corina Leca, fondatoarea DeCorina Hats.


Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

⇒ Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania