Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Cosmin Tiriplică s-a inspirat din arhitectura minimalistă şi a deschis o unitate de cazare în apropierea Transalpinei. Urmează investiţii de 40.000 de euro în două căsuţe noi

20.02.2021, 17:24 Autor: Miruna Diaconu

Tiny House BF se află în comuna Baia de Fier, judeţul Gorj, iar construcţia pentru unitatea de cazare a început în 2019 şi primii turişti au sosit anul trecut în luna iulie ♦ Preţul pe o noapte de cazare diferă în funcţie de sezon şi perioada săptămânii, dar tariful proneşte de la 350 lei pe noapte şi poate ajunge şi la 600 lei pe noapte.

Cosmin Tiriplică şi-a deschis o unitate de cazare sub numele de Tiny House BF în comuna Baia de Fier, judeţul Gorj, în apropierea Transalpinei, iar anul acesta doreşte să mai construiască încă două case în care va investi circa 40.000 euro. În prima fază, antreprenorul a construit casa pentru familia sa, astfel încât să aibă o casă de vacanţă unde pot merge să se relaxeze, dar ulterior a luat decizia să îşi deschidă un busi­ness şi să le ofere turiştilor ocazia de a-şi petrece timp în natură.

„Iniţial noi am căutat un loc în care să ne refugiem, unde să ne petrecem timpul liber şi după ce am văzut cât de frumos este acolo ne-am gândit să oferim această experienţă şi altor oameni. Atunci am zis să transformăm această posibilitate într-un business. După ce am văzut opotunitatea, ne-a venit ideea să dezvoltăm şi să facem un mic resort, dar acest lucru în anii următori“, spune Cosmin Tiriplică.

Construcţia căsuţei sub numele de Tiny House a început în 2019 şi a fost gata în 2020, iar în luna iulie a anului trecut au sosit şi primii turişti. De la deschiderea unităţii de cazare, rata de ocupare a fost destul de bună, astfel că în lunile de vară a ajuns chiar şi la 90% din capacitate. „Am avut o rată de ocupare destul de bu­nă, adică nesperat de bună pentru zona în care ne aflăm acolo, ne-a luat prin surprin­dere şi asta ne-a făcut să ne gândim să dezvoltăm acest business în viitor“, adaugă Cosmin Tiriplică.

Antreprenorul a investit 50.000 de euro în unitatea de cazare, astfel 30.000 de euro a fost suma investită în construcţia casei, iar 20.000 euro a fost costul terenului. Unitatea de cazare are o suprafaţă de 54 mp, cu o capacitate de patru persoane, fiind construită într-un stil minimalist.

„După mai multe idei am vrut ceva minimalist, cât mai puţin invaziv pentru natură şi să punem accent foarte mult pe partea de amenajare a curţii, pe spaţiul liber şi pe timpul petrecut mai mult în exterior, am vrut ca turiştii să se bucure cât mai mult de natură“, spune antreprenorul.

Totuşi, căsuţa este decorată şi cu elemente tradiţionale româneşti printre care se află şi un covor vechi de 40 de ani.

Preţul pentru o noapte de cazare diferă în funcţie de sezon şi perioada săptămânii, dar tariful proneşte de la 350 lei pe noapte şi poate ajunge şi la 600 lei pe noapte. Antreprenorul spune că nu poate estima un nivel al afacerilor pentru anul acesta, neavând încă un an de experienţă.

„Noi avem un tarif pe noapte care se schimbă în funcţie de sezon, de weekend, mi-ar fi greu să fac o estimare în momentul de faţă mai alesă că suntem în primul an de activitate, nu pot trage încă o concluzie financiară“, precizează antreprenorul.

Cosmin Tiriplică îşi doreşte să mai construiască încă două unităţi de cazare, crescând astfel capacitatea de cazare cu încă cinci persoane. Una dintre căsuţe va avea o capacitate de cazare de 3 persoane, iar cealaltă 2 persoane.

„Ambele sunt proiecte diferite, de aceea a durat mai mult, până am găsit un proiect care să se potrivească şi nevoilor şi în acelaşi timp să avem şi ceva diferit faţă de acum. Pe termen lung, toate căsuţele care vor fi construite în această locaţie vor fi diferite, fiecare cu designul ei“, spune Cosmin Tiriplică.

Antreprenorul se gândeşte ca în viitor să îşi construiască şi o unitate de cazare pe un munte, într-un loc izolat.

Totodată, el este de părere că pandemia a reprezentat un avantaj pentru businessul său deoarece mulţi dintre cei care nu şi-au mai petrecut vacanţele în afara ţării, s-au reorientat către România.

„Eu cred că pandemia pentru noi a fost un avantaj, multe persoane care nu au mai călătorit în afară şi-au organizat excursiile în România, probabil anul acesta, dacă se vor redeschide graniţele, vom aveam o mică scădere“, explică Cosmin Tiriplică.

 

ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

► Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

► În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Unitatea de cazare are o suprafaţă de 54 mp, cu o capacitate de patru persoane

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania