Afaceri de la zero

Afaceri de la Zero. Cristian Pătraşcu, architect de profesie, a deschis un birou de amenajări interioare pe care l-a dus la peste 60.000 euro afaceri în 2021

17.03.2022, 00:06 Autor: Georgiana Mihalache

„În 2021 am avut undeva peste 60 de proiecte la care am lucrat. Designul interior chiar e un domeniu foarte interesant, în care nu te plictiseşti, faci mereu ceva nou.“

Cristian Pătraşcu se întorcea în 2019 din Londra, unde lucrase pentru un birou de arhitectură cu prezenţă internaţională, pentru a începe propriul drum în antreprenoriat, deschizând un birou de amenajări interioare care îi poartă numele. După doi ani şi peste 80 de proiecte la care a lucrat, antreprenorul a dus businessul la peste 60.000 euro şi aşteaptă o creştere de 30% în 2022. 

„Scânteia a fost dorinţa de a face ceva pe cont propriu. Businessul a început oficial în octombrie 2019, dar primele tangenţe cu amenajările interioare le-am avut încă din 2017, când eram în ultimul an de facultate. Atunci am avut şi prima amenajare de interior, după care însă prin septembrie 2017 am plecat în Londra şi acolo am stat doi ani, am lucrat pentru un birou de arhitectură şi design interior, pe partea de office”, a povestit Cristian Pătraşcu. El a mai adăugat că încă din 2019 a avut trei proiecte de amenajare, venite din recomandările prietenilor sau colegilor, iar ulterior acestea au atras şi alţi clienţi. Experienţa internaţională l-a ajutat pe antreprenor să înţeleagă partea de management a unei companii şi cum să lucreze cu clienţii.

„În momentul de faţă suntem patru arhitecţi şi arhitecţi de interior, eu şi trei angajate. Ca lucrurile să meargă bine e nevoie de foarte mulţi colaboratori, cum ar fi de exemplu producători de mobilă custom, furnizori de finisaje şi magazine de mobilă care de foarte multe ori ne ajută cu termeni de livrare mai clari, cu discounturi pentru clienţi”, a mai povestit fondatorul biroului de design cristianpatrascu.ro. De la prima întâlnire cu clientul pentru a stabili care sunt nevoile şi dorinţele sale de la un spaţiu şi până la şedinţa foto de la finalul amenajării poate dura de la trei luni la şapte, opt luni, în funcţie de apartament. Pentru cele noi, în care finisajele sunt deja făcute, timpul de aşteptare este mai scurt.

În 2021, numărul de proiecte la care au început să lucreze arhitecţii biroului cristianpatrascu.ro a fost de peste 60, de trei ori mai mult faţă de anul anterior. „În mare parte, clienţii într-adevăr sunt din Bucureşti şi din Ilfov şi din împrejurimi, dar am avut şi în Timişoara, Constanţa, câteva proiecte Râmnicu Vâlcea, Câmpulung sau Braşov. Dacă e să ne gândim la un buget, ar trebui să fie undeva între 300 şi 500 de euro pe metrul pătrat pentru un apartament nou, cu finisaje incluse, şi creşte către 500-700 de euro pe metrul pătrat dacă vorbim de un apartament vechi”, a mai spus antreprenorul.

În urma pandemiei, oamenii au început să acorde mai multă atenţie spaţiului personal, mai ales că multe case s-au transformat şi în birou pentru o bună parte dintre angajaţi. În plus faţă de amenajarea unui spaţiu de muncă acasă, clienţii au mai căutat şi încadrarea unei zone de relaxare, de cele mai multe ori în balcon sau pe terasă.

„Am observat dorinţa de a include elemente naturale în design fie prin plante, fie prin materiale sau texturi naturale, prin culori cu o tentă naturală, caldă. Am mai observat faptul ca într-o amenajare am început să întâlnim o combinaţie de stiluri, cum ar fi stilul japandi, care este o combinaţie între stilul japonez şi cel scandinav. Sau combinaţia dintre un stil modern, care primeşte anumite accente retro sau luxury”, a explicat Cristian Pătraşcu.

El crede că trendul va fi în creştere pentru designul de interior, iar pentru a răspunde solicitărilor din partea clienţilor plănuieşte să mai angajeze încă o persoană, dar şi să simplifice procesul de livrare al proiectelor.

Cifra de afaceri la care a dus biroul de design interior în 2021 a fost de 63.000 euro, iar pentru anul acesta plănuieşte o creştere de 30%, ceea ce va duce businessul la peste 80.000 euro, din calculele ZF.

„La început a fost ceva mai greu în antreprenoriat, dar pe măsură ce a trecut timpul cred că mi-am dezvoltat o rezistenţă la stres ceva mai mare. Contează foarte mult şi domeniul pentru că designul interior chiar e un domeniu foarte interesant, în care nu te plictiseşti, faci mereu ceva nou, te ţine activ deoarece combini viaţa de birou din faţa calculatorului cu partea practică de pe şantiere şi astfel e greu să te plictiseşti”, a concluzionat Cristian Pătraşcu.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania