Afaceri de la zero

Afaceri de la zero. Cum supravieţuieşti într-o industrie în care telemunca nu este o soluţie: „Orice criză are şi o parte bună. Cine are ochi să o vadă va trece peste ea“

18.03.2020, 00:08 Autor: Alina-Elena Vasiliu

Cum transformi un business în domeniul băuturilor într-o perioadă de criză, precum cea adusă de epidemia de coronavirus? Antreprenori la început de drum, cu afaceri pornite de la zero, s-au văzut puşi în situaţia de a răspunde la această întrebare şi de a găsi soluţii, în contextul în care vânzările clasice, în restaurante şi baruri, s-au prăbuşit.

„Orice criză are şi o parte bună. Cine are ochi să o vadă va trece peste ea. Cine nu, va da faliment. Pe timp de criză, sunt două categorii de oameni: unii plâng, alţii vând batiste. În această perioadă, vom lucra mai mult să finalizăm reţeta pentru socată, as­pect pe care l-am neglijat în ultima perioa­dă, din lipsă de timp“, spune Alex Bugariu, un antreprenor din Caransebeş care a creat Limo­nădăria Nea Tică, un local unde vinde limo­nade şi alte sucuri din fructe.

Cum epidemia îi ţine pe oameni mai mult în casă, Alex Bugariu a închis „limonădăria“ ieri, pe 17 martie, mai ales că în Caransebeş au apărut deja cazuri de persoane infectate cu coronavirus.

Dincolo de businessul cu limonade şi su­curi, antreprenorul povestea în februarie, la emi­siunea ZF Afaceri de la zero, că are în plan să dezvolte o reţetă de socată pe care s-o îm­bu­telieze şi să o vândă în marile reţele de ma­ga­zine şi în HoReCa. Perioada aceasta de re­paus este un prilej pentru a lucra la acest pro­ie­ct.

„De asemenea, de ceva vreme doream să mă concentrez pe partea de online: Social Media, canal de YouTube. Este clar că, în această perioadă, vânzarea tradiţională este afectată, dar soluţia ar fi segmentul online, care câştigă teren tot mai mult. Eu sunt de părere că cei care şi-au împărţit firma atât pe vânzare tradiţională, cât şi pe vânzare online au şanse mari să treacă cu bine peste această criză“, mai spune Alex Bugariu.

 

Din nou ca la început

Perfektum, un brand de bere creat de patru foşti corporatişti, se confruntă cu aceeaşi problemă, a reducerii cererii, în con­diţiile în care barurile şi restaurantele s-au închis în mare parte.

„După cinci ani de când am început nebunia cu berea artizanală Perfektum mă simt din nou ca într-un start­ up. Primele tatonări pe la cunoscuţi, primele mesaje cu «Livrăm acasă Perfek­tum», primele refu­zuri, pri­mele mo­men­te exuberante când vin co­men­zile online“, poves­teşte Cristian Doro­băn­ţescu, unul din­tre fondatorii afacerii cu bere.

CRISTIAN DOROBÂNŢESCU, cofondator Perfektum: După cinci ani de când am început nebunia cu berea artizanală Perfektum mă simt din nou ca într-un start up.

De profesie IT-ist, el şi partenerii săi au început în urmă cu aproape cinci ani pro­ducţia de bere artizanală într-o mică fabrică din Berceni, povestea Cris­tian Dorobănţescu (foto sus) în 2019 la ZF Afaceri de la zero. Berea Perfektum se găseşte în baruri, restaurante, magazine, locuri specializate în bere artizanală (craft), în Bucureşti, dar şi în restul ţării, în oraşe ca Sibiu, Iaşi, Cluj-Napoca, Arad, Timi­şoara, Braşov, Cons­tan­ţa sau Sfântu Gheor­ghe. Barurile şi res­tau­ran­tele s-au închis însă. „Nu este pur şi sim­plu o încetinire a businessului, ci o sto­pare a mo­de­lului actual. Cel mai im­portant este să avem grijă de noi, ca să putem avea grijă de alţii. Antreprenorul trebuie să se menţină pe linia de plutire psihic. Pentru noi e ca şi cum o luăm de la zero. Ce faci când nu mai ai niciun client? Este exact ca şi cum ai începe un nou business. Încerci să-ţi faci loc, să în­ţe­legi care sunt mecanismele care func­ţionează în mo­mentul de faţă.“

Feedbackul pe care fonda­to­rii Perfektum l-au primit până acum arată că cine poate ajuta fir­me­le mici o face, de multe ori, pen­tru că are senti­men­tul că a con­tri­buit la supra­vieţuirea unui business.

 

„Continuăm să producem“

Tot în producţia de bere, şi familia Baran-Candrea, care a fondat brandul Anagram, caută soluţii şi a început să livreze comenzile direct la consumatori.

„Continuăm să facem bere, iar în perioada imediat următoare ne vom axa pe vânzări directe. Primim comenzi prin mesaje private pe contul nostru de Facebook şi livrăm în cel mai scurt timp posibil“, spun Raluca şi Paul Baran-Candrea, fondatorii Anagram Brewery.

RALUCA ŞI PAUL BARAN-CANDREA, fondatorii Anagram Brewery: Primim comenzi prin mesaje private pe contul nostru de Facebook şi livrăm în cel mai scurt timp posibil.

Obiceiurile de consum s-au schimbat peste noapte, iar toţi indicatorii de creştere pe care îi aveau în plan au fost daţi peste cap. Cei doi antreprenori au însă un angajat pe care îşi doresc să-l păstreze, astfel că lucrează la o strategie de traversare a acestei perioade.

„Barcelona Craft Beer Festival, la care ne bucurasem că am fost invitaţi, a fost amânat. La fel şi Haze Fest Bucureşti, pe care îl aşteptam cu sufletul la gură. Şi în fiecare zi mai aflăm de alte evenimente care au fost anulate sau amânate. Desigur, la un moment dat, ar fi de dorit ca şi autorităţile să aibă un plan de sprijin pentru acest sector (al afacerilor create de mici antreprenori – n. red.). Înţelegem că acum prioritatea imediată este de ordin medical, însă fără IMM-uri, peisajul economic va fi unul dezoltant“, mai spun fondatorii Anagram.

Până acum, cei doi antreprenori au pus pe piaţă şapte beri, după investiţii de peste 200.000 de euro.


ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă.  

⇒Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

⇒ În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

O campanie Ziarul Financiar Banca Transilvania